Naeva, printesa muntilor

6310a3c6b3631f2e4f085b8f8316a453„Mi-a spus maica demult, pe cand cresteam fara de griji, si-mi pieptanam visatoare cozile lungi si matasoase, la poalele muntelui Sinai, ca undeva, peste nisipuri, depasind randuri de camile insetate, copaci sterpi, rauri repezi, exista o lume altfel. Cu femei care demult si-au pus valurile-n cufere, demult au incetat a mai cauta din priviri permisiunea batranilor, femei care iau cuvantul inaintea barbatilor. Mi-a fost frica un pic de zicerile maicii mele. Imagineaza-ti Luna, prietena, cum ar fi ca eu sa ies acum, chiar din cortul parintilor mei, sa fug de nebuna printre ciulinii plini de tepi, printre vaile desertului roscat, vai care ascund vietati tacute si veninoase, sa ma arunc peste sezatorile tatalui meu, acolo unde barbatii neamului nostru iau cuvantul si, cu intelepciunea lor, ne tin pe noi, beduinii de dupa stancile Peninsulei Sinai, in siguranta si-n painea viitorului. Ce nenorocire si rusine ar fi pentru obrazul celei care mi-a dat viata! Stateam si ma gandeam, mandra mea prietena de seara, cum ar fi ca eu, Naeva, cea nascuta in noapte, sa rup legaturile semenilor mei, si sa-ndraznesc a face precum cele de peste mari si tari!” Asa gandea o biata copila din sanul arabilor nomazi, atunci cand isi inchipuia viata altor popoare. Naeva avea saptisprezece ani, si-n curand, potrivit traditiei beduine, avea sa intre in randul nevestelor, cu acordul neamurilor ei, pasind intr-o binevazuta familie de trib iordanian, oameni cu lunga istorie de vitejii si cuvant de onoare. Multe arsite trecura peste crestele muntilor Egiptului, toamna isi numara mai apoi rafalele de praf auriu, carate dinspre Magreb spre zari estice de vanturi neprietenoase, iernile seci si reci ii manara pe nomazi sa-si mai arunce cateva kilimuri de lana peste locuinte, pentru ca apoi primavara, timid, sa scoata samburii sperantei in noi vesti pentru mandra beduina. Naeva avea douazeci de ani si despre mirele ei auzise doar din povestile din trib, dar nu-l privise niciodata in ochi, ochi pe care ii visa de ani, viteji, ageri, intunecati, ochii unui splendid cavaler al desertului. Astepta cuminte, dupa covoarele groase de lana, dungate si protectoare, sa ii vina vremea cand va parasi neamul ei pentru a-si urma barbatul. Stelele o sfatuiau sa nu intrebe prea des in stanga-dreapta de ce mirele ei nu mai apare, i-ar scadea din prestigiu de fecioara, dar tot ele o impacau ca va veni. Intr-o buna zi, cortul tatalui ei se va deschide si-un frumos amir ii va instiinta ca le va nunti fata.

***

Viata aspra de desert nu e pentru toata lumea. Astrele noptii sunt martore cantecelor de dor ale bravilor arabi strajeri de triburi vechi de cand lumea, ale versurilor pline de inspiratie si visare, si tot ele vegheaza lupte crancene intre clanuri orgolioase si neiertatoare, unde trupuri tinere de barbati deschisi in floarea varstei, sunt aruncate cu nepasare in prapastia durerii si vietii de dincolo. Soimii uneori vestesc tragedia zburand spre corturile ascunse de dupa munti, aducand de stire despre moarte, durere, vaduvie si prunci ramasi orfani. Sau, in cazul Naevei, despre o nunta care n-avea sa mai vina niciodata cu cel asteptat de ea. Frigul inimii o cuprinse atunci cand, neputand dormi, incepu a scoroji printre carbunii aproape stinsi, in cautare de un strop de lumina care sa-i aduca inapoi focul. Caldura, speranta. Pasarea cu aripi de vant gri se aseza pe stalpul de lemn din fata cortului si parca prinse grai uman: „Aden a murit…”Un fior de gheata ii cuprinse fiinta si-ncerca sa se uite dupa soim, sa vada daca-ntradevar dinspre el vorbele pornira, dar vietatea deja plutea departe, peste dunele care se pierdeau intr-un rasarit incert. La doua zile de la ciudatul mesaj abatut asupra ei, pamantul stancos al Sinaiului fu cuprins de jale si plansete. Intradevar, oamenii neamului ei primira vestea cum ca o caravana venind dinspre tinuturile iordaniene, fusese atacata in drumul ei spre Egipt de un grup de raufacatori, fara teama de Allah si pedeapsa Sa divina. Caravana lui Aden. Prin ochii impanziti de lacrimi ai beduinei trecu pentru o clipa trupul tanar, fara de suflare al frumosului Aden. „Trebuie sa fi fost frumos si curajos mirele acesta venit din deserturile acelea indepartate”, isi sopti adanc, ca pentru inima sa. Cui putea ea sa se planga acum, ramasa vaduva-n simtiri, fara sa fi fost martora nuntii sale? Legea tatalui ei o facea acum din nou libera-n asteptarea cine stie cui. Curand fu anuntata de catre femeile familiei ca barbatii lor vor pleca sa se roage pentru rudele mirelui care n-ajunsera la ea, cea promisa. Cativa dintre supravietuitorii caravanei se oprira trei zile mai tarziu la poalele Sinaiului s’atunci, printre kilimurile rosii, Naeva vazu cativa barbati straini din Iordania. „Par ca si ai nostri…ciudat cum oamenii pot fi asemanatori desi nu-i intalnesti niciodata la focurile de trib parintesc”. Saptamanile ce urmara, tatal Naevei se sfatui indelung cu barbatii oaspeti, s’atunci un nou mire se-ncumeta sa ii promita fetei o viata noua, peste deserturi necunoscute. Dar acesta n-avea nimic din ce trasaturile lui Aden. Un om intre doua varste, om bun si cu stare, dupa spusele mamei sale, cea careia parintele ei i se destainuia seara, la ceai, un om care-o va duce-n Iordania, printre ai sai. Rochii noi fura pregatite, tesaturi si banuti de aur i se asezara-n parul de culoarea cafelei amarui, dar Naeva mai voia ceva, pentru ultima oara. Sa priveasca Sinaiul si sa-i vorbeasca Lunii despre sufletul ei. „Am sa plec peste alte pamanturi, am sa urmez traditia de a-mi insoti barbatul menit, desi inima mea n-ar vrea asta. Nici nu stiu daca durerea, sau iubirea neimplinita ma fac sa caut izbavirea spre cer, draga mea Luna. Nimic nu se va mai sti de Naeva peste vaile care au crescut-o, iar capritele vor continua a paste si maine, si zilele care vor veni, fara fetiscana beduina care le iubea atat de mult. Ma asteapta desert strain, cu fecioare ascunse, care nu ma cunosc si nu-mi stiu suferintele…Imi vin in minte iar si iar femeile de peste alte continente, cele care demult si-au pus valurile-n cui, cele care demult nu se mai supun legilor strabune, si-as vrea parca sa spun NU, sa fug spre libertate, spre tinerete. Dar, tu, Luna, stii ca Naeva apartine lumii ei, deserturilor, si ea are un alt destin. Te las cu bine, peste ani poate voi zambi de la gurile altor focuri, tesand kilimuri in culori vii si leganand nepoti veseli… Insha’Allah!”

 

 

 

 

Reclame

Bazarul din Marrakech

b59bc33234daa0b502598fab5e95cb5dLumea araba e plina de souk-uri colorate, cu minuni ce-ti incanta ochii si te tin in loc, de nu vrei sa mai pleci. Putini sunt insa cei care incearca sa intre-n inimile celor care le vand bratarile colorate, crezand pesemne, ca ei pentru totdeauna o viata-n zambet traiesc in locurile unde-i intalnesc. Nu, souk-urile colorate, pline de glume, zambete si ceaiuri aromate, sunt pentru tine, straine, calatorule, iubitorule de Orient! Pentru cel din spatele tarabelor de lemn, nu de putine ori pietele exotice au incetat sa mai straluceasca, si-au pastrat culoarea gri, culoarea temerii, a saraciei si apasarii pe umerii responsabilitatii unui tata ce trebuie sa aduca painea pe masa, la ceas de seara, cand calatorii isi strang vacantele-n valize si pleaca spre tarile lor, ori a unui batran nevoias. Nevoi…saracii..singuratate intr-o camara veche, la fel de veche precum si amintirile sufletului care traieste-n ea, amintiri despre o viata candva buna. Este povestea bietului Abbudin, cel care la cei saptezeci si noua de ani, isi inmoaie painea singuratatii in lacrimi, uitat de toti, mai tineri sau mai varstnici. De o saptamana Abbudin a incetat a mai vinde coliere frumos mestesugite, podoabe ce azi amintesc de comorile vechilor berberi. Nu si-a mai permis a tine taraba care-i asigura modestul trai, si sta retras in camara sa, alba, cu miros de carti, menta uscata si trecere a timpului, cugetand. Cateva muscate rosietice, plapande, care cer apa si ele, il acompaniaza in diminetile triste si-i soptesc ca inca mai e o zi, mai e o speranta, ca Marocul ii ofera si lui sansa de a zambi multumit ca a trait, mai rau, mai bine, dar ca a trait! Razele de soare ii mangaiau lin fata in acea zi de Joi, cand deschise zgomotos, fereastra vopsita-n albastru electric. Se-ncapatana sa priveasca soarele-n plin. Desi vederea ii era plapanda, in Joia aceea voia sa priveasca soarele-n fata. Sa-i simta lumina, caldura matinala si puterea. Ceaiul il astepta pe masuta, dar uitase de el. Statea de vorba cu soarele. Si cum Abbudin privea discul orbitor, i se paru ca puterea astrului incepe sa scada si ia chip de fata: „Basma, draga mea”, sopti batranul revanzandu-si iubita din tinerete. Stia ca e doar un vis de-o clipa, asa ca inchise ochii sa tina mai mult chipul in memorie. Apoi se-ntoarse incet catre paharul cu ceai de menta si-l bau rece. Lua un pic de branza si o coaja de paine, le mesteca trist, fara placere, si se avanta pe stradutele stramte care poarta pasii marocanilor in sus si-n jos, de cand lumea si pamantul. Mergea agale spre gradinile umbroase, lasand cateva fete mirate-n urma, doua pisici, scolari zgomotosi si entuziasti sa ajunga-n clasele ce aveau sa-i indrepte spre intelepciune. Abbudin se opri langa o casa mare, alba, acoperita cu flori colorate si ferestre mereu proaspat vopsite albastru, desi anii trecusera si peste acea locuinta. Locuinta Basmei, fata pe care o iubise, dar cu care niciodata nu-i fusese permis sa se casatoreasca. Basma era bogata. Frumoasa ca un inger, sincera si indragostita de el, pe atunci. Apoi parintii ei brusc ii curmasera visul de a se casatori cu el cand auzira ca vine din familie de dascali simpli, ca nu detine proprietati si ca-si petrece zilele vanzand in bazar. Sapte ani planse dupa ea, si stia bine ca si ea suferea dupa dragostea lor neimplinita. Calatorise in Spania pentru o lunga perioada imediat dupa casatoria cu un tanar afacerist, dar despre care toata medina vorbea ca e violent si c-o inseala cu o femeie de moravuri usoare de prin Tanger, desi familia Basmei niciodata nu confirmase ca ar fi vreo problema intre cei doi. Apoi veni dezastrul. Tanara sa sotie fu gasita fara viata chiar in casa a carei poarta acum o privea, dar misterul n-a fost niciodata lamurit. El nu crezuse ca Basma si-ar fi pus capat zilelor, a incercat mai apoi o investigatie pe cont propriu, insa resursele sale limitate, in conexiuni sociale si banesti, l-au oprit, evident, fara succes, din drumul de a deslusi destinul iubitei sale. La mai putin de un an de la moartea ei, intreaga familie prin alianta a Basmei parasi Marrakech-ul pentru Madrid, asa vorbea lumea. Si poate ca nu s-ar mai fi gandit inca de la casatoria frumoasei sale la o sansa si-un nou inceput, daca, in odaia pe care si azi o stapaneste, Abbudin n-ar fi primit o scrisoare intr-un plic galben pal, cu parfumul Basmei, cu fix trei zile inainte de moartea sa: „Inca te iubesc. Si o sa te iubesc intotdeauna, pentru ca dragostea nu cunoaste frontiere, indiferent unde ma voi afla. Ramai cu bine, dragul meu Abbudin. Pentru totdeauna, a ta, nefericita Basma”. Scurt si tulburator. Abbudin privea trist catre ferestrele albastre, sperand sa gaseasca soarele de dimineata, in ele. Pe Basma surazatoare. Sa-l cheme, sa iasa din scrisoare si sa renasca din cuvintele parfumate. Nu iesi nimeni de nicaieri. Un caine singuratic urla slab, a tristete, dupa cateva buruieni crescute neglijent. Ce mai ramasese din neamurile si fala parintilor care nu vrura s-o dea dupa un tanar sarac? Pereti albi si tufe de flori. Un nepot de-al ei detinea acum tarabele din souk-ul care-l hranise de decenii. El era cel caruia nu-i mai putea plati batranul Abbudin chiria. Ofta! „Prea tarziu…” Mai intoarse inca o data fata plina de dor si ani pecetluiti pe frunte, catre ferestrele Basmei, ca-ntr-o intentie de ramas bun. Porni usor spre aleile cu oameni multi, grabiti si straini lui. Odaia il astepta. Dar nu si-un alt soare. Batranul Abbudin adormi spre-nserat. Mai devreme ca de obicei. Si a doua zi fierbatorul de ceai nu mai fu pornit. Era prima dimineata cand Basma, de undeva de sus, avea sa-i pregateasca chiar ea ceaiul aromat cu menta.

Umilinta de Ramadan

Era zi plina-n piete-mpodobite cu lampi de Ramadan

Tarabagii si lume multa catau hodina, dar in van!

Prea mult soare ardea-n vechiul Khan El Khalili din Egipt

Atat de mult, de parca aurul rupt din raze se puse pe topit.

Prea multe carpete pestrite, culori in ochi iti incurcau

Orez, miresme dulci, bratari, kunafe si pusti care pofteau.

Era zi de Jummah, vezi bine, suflarea privea catre Allah.

Si luna sfanta, generoasa, despre iertare si Sadakah!

Sub o abaye prafuita, trecea umila, o batrana egipteana.

Era mama mea, poate a ta, sau poate nici nu mai stia, de teama.

Cu maini tremurande, femeia tinea la piept ceva nedeslusit.

De hainele i-ar fi fost occidentale, ar fi fost lesne de ghicit.

Dar cum anii isi spun cuvantul, cand pasi grabiti se misca-ncet.

Nu mica fu mirarea cand ea fu prinsa-n furt concret.

Ya nas! Veniti in graba la taraba, priviti aici cu toti la mine!

Uitati cum arata o hoata, uitati femeie far’ de rusine!”

Ma stiti voi toti, sunt de decenii, un bun, cinstit tarabagiu.

Si chiar acum in Ramadan, sunt generos, de Allah stiu!

Dar cum se poate lume draga, ca eu deci, sa ma las prostit?

Sofran vru clienta noastra, sofran pusei numaidecat.

S’apoi cu viclenie mare, imi dadu monezi din cele marunte.

Ca sa pierd timp sa numar bani, si sa-mi vait pagubele multe.

Ya nas, walahi, ca nu mint, in zi sfanta de post de’al nostru.

Cat mi-as dori sa fi fost istet, sa fiu acum in locul vostru!

Hoata-mi fura din bunuri: orez, zahar, chimen si toate cele.

Iar daca-si fi eu mai cu stare, n-as face gura pentru ele!

Dar vedeti bine, prieteni dragi, sunt doar un om sarman,

Incercand sa hraneasca guri de multi fii, in sfanta zi de Ramadan”.

Pe data vorbele sageata o tintuira, pe cea in negru imbracata.

Privi stanga dreapta, incerca un zambet, apoi cata un loc sa sada.

Prea ii era soarta povara, prea multe pietre o raneau de mica.

Nu-si mai simtea gatul arzand, nu mai voia nimic acas’ sa duca.

Se-ntoarse catre pagubit si din abaye scoase cu grija, un pachet.

In el erau: orez, sofran, un pic de zahar, ceai, bunuri asezate atent.

„Ma iarta domnule, stiu c’am gresit luand ceva ce nu-mi apartinea.

Dar inima-mi batea pentru copii ce nu mai au Iftar ca dumneata.

Tatal lor demult pierit-a dintre cei de aici, Allah l-a vrut in alta parte.

Si singur-am ramas in jungla celor care plang pentru cateva bucate.

Cu siguranta ca te rogi la moscheie pentru ai tai, vrei mila lui Allah.

Dar insuti tu nu stii de mila-n Ramadan, si nici de Sadakah.

Daca-i numara orezul mai putin, s’ai privi la semeni mai duios

Ai vedea ca Allah ti-a dat de toate, ai vedea cat esti de norocos.

Vezi tu, musulmane draga, Allah a trimis Islamul pentru noi toti

Bogat sau mai sarac, mai bun, mai rau, asculta profetul, de poti.

Eu am sa-ti dau acum scumpele bunuri, caci negru mi-este Ramadanul.

Nu pot sa pun in gura bucate luate cu atata ura, am Qur’aanul!

Cartea sfanta mi-e de ajuns, paharul cu apa rece si dulcile curmale.

Am sa te las sa-ti vezi de treaba, intoarce-te la ale tale!

Sper ca luandu-ti marfa-napoi seara si rugaciunea te vor prinde multumit.

Familia-ti va fi hranita, copiii sanatosi si tu, un tata fericit.

Ai mei cand ma intreaba „fen aboya?” eu ridic degetul in sus.

Catre inaltele ceruri, unde lacrimi, foamete, durere, toate, nu-s”.

Barbatul se fastaci o clipa, s-ar fi incercat sa mai dreaga din umiliri.

Dar femeia scurta-n priviri, lasa pachetul si dusa fu printre cladiri.

Era o zi torida in Cairo, partea veche, cu splendide arhitecturi din timp trecut.

Un negustor de mirodenii, pacatui, din suflet negru, si se-ntorcea-n tarabe, mut.

 

SONY DSC

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tunisiene devenite faimoase-n Egipt!

Se pare ca Egiptul a fost de bun augur pentru actritele tunisiene care au vrut sa-si incerce norocul in industria filmului din Cairo. Dorra Zarrouk si Hend Sabry sunt doar doua exemple dintre cele care detin cheia succesului in lumea araba. Cu siguranta frumusetea ambelor a fost un atu, dar fara talent n-ar fi ajuns la un nivel de faima care sa le faca celebre peste hotare si sa le aduca mii de fani.

Cine e Dorra Zarrouk?DRLCA3

Dorra Ibrahim Zarrouk s-a nascut in urma pe 13 Ianuarie 1980, si a studiat avocatura, avand si-o diploma de master in stiintele politice de la universitatea libaneza St. Joseph. O vedem in foarte multe seriale egiptene difuzate in tarile arabe, ea la inceputuri profesand ca actrita pentru cinci ani, in tara natala, Tunisia, insa cu adevarat celebra a devenit in Egipt, fiind stiut ca-n Cairo actorii au mai mare potential de a deveni faimosi publicului arab.

Hend Sabry, popularitate si stil!_315x420_3be9ceb8a1fd0b21c76e9f61364a220f3824c20c85cae443370e59705b47ded6

Stabilita-n Cairo, putini sunt cei care n-o cunosc pe Hend Sabry, faimoasa actrita originara din Tunisia. Nascuta pe 20 Noiembrie 1979, Hend Sabry a fost interesata si avocatura, pe care a si studiat-o. Hend Sabry pe langa actorie mai e cunoscuta pentru sustinerea ideii de egalitate-ntre sexe si multiplele sale actiuni caritabile. Unele dintre cele mai reusite aparitii la nivel actoricesc sunt in cuplu cu starul egiptean Ahmed El-Sakka (in filme precum Ibrahim El Abyad si Gezira).

Staruri tunisiene

Popas in Magreb: casa in viziunea algeriana

Societate si cultura

img_1714222-copy_custom-707f589bdfc200507b264198f5e0e28a41a79f52-s900-c85Algeria este una dintre tarile care formeaza ceea ce-n lumea araba este cunoscuta drept zona magrebiana, de mii de ani. Geografic, prin Magreb se-ntelege partea vestica a Africii de Nord. Tarmuita de Marea Mediterana la Nord, Algeriei aici i-au fost daruite pamanturi montane si fertile, in vreme ce Sudului desertul i-a acoperit suprafetele in totalitate.  Desertul este aproape nelocuit. Cu o populatie de aproximativ treizeci de milioane de suflete, algerienilor le este mai bine la oras, fugind de zone izolate si desertice. Ca si-n alte tari arabe sau arabizate, in constiinta culturala a acestui popor casa, familia si intimitatea joaca un rol important. Societatea se bazeaza pe credinte derivate din religie, influente culturale arabesti, pastrand in acelasi timp si profilul comunitatii berbere, locuitorii originari ai pamantului algerian.

Casa algeriana

Maison_mauresque_à_AlgerCasele algeriene, sunt, din punct de vedere traditional, inconjurate de gradini si ziduri inalte, pentru a asigura intimitatea dupa care tanjeste societatea de aici. Pe interior, cele mai multe dintre ele au o curte, care e inconjurata de camerele casei, precum living-ul, bucataria, baia, dormitoarele. Daca familia este una bogata, atunci camere sunt organizate pe etaje. Exteriorul este varuit in alb sau pietruit, adevaratul farmec decorativ aflandu-se pe partea dinauntru a locuintelor. Una dintre problemele cu care se confrunta societatea algeriana este lipsa de locuinte, nu de putine ori fiind un lucru obisnuit, (ca si prin alte tari arabe de altfel), ca familiile sa traiasca in aceeasi casa. E bine de mentionat ca acest lucru se poate-ntampla si pentru ca oamenii tarilor arabe sunt iubitori ai ideii de familii numeroase si cultural, obisnuiti sa-si aibe parintii in case.

 Despre locuinte si societati nord africane

 

Cand Donya a parasit Bagdadul…

eb97a4963ed6805946d156e5d6f1e1fbPalmierii au inghetat intr-un soare fara de culoare, de cand tu Donya, habibty, ai plecat din Bagdad! Ce sa ii spun mosneagului de peste drum, biet servitor al lui Allah, cel caruia ii dadeai ceai in fiecare dimineata, atunci cand, ostovit de vandut cartoane vechi, se odihnea la usa casei tale? Cum sa dau ochii cu unchiul Omar, tatal de suflet, care ti-a indulcit copilaria, cand ai tai parinti te-au lasat intr-un cos de trestii, sub soarele care pe vremea aceea lumina a bucurie, ca te-ai nascut tu, fata din povesti, chiar si cu scumpul pret de a nu creste la sanul maicii tale? Bagdadul nu stie de tine, frumoasa cu par de abanos, nici zidurile albe si nici moscheile n-au raspuns daca le-as intreba unde te pot gasi, fecioara far’ de soarta. Cu zambet amar, mananc smochine si ma gandesc ca e o gluma nepotrivita ca tu, careia i se spune Donya, sa n-ai o viata in culoarea rozelor, caci tu erai viata insasi, atunci cand chipul tau rotund ca luna, se ivea la ferestre si zambea larg, facand cu mana cerului, florilor, tarabagiilor cu roade proaspete, pe strazile care azi sunt serpi de ciment, seci, fara viata. Donya a parasit Bagdadul…Si-a luat cuminte valul de matase, si la tras pe chip si a spus „Salam alaikum” lumii ei, lumii care a imbratisat-o pentru o perioada. Intotdeauna calatorii stiu ca pot ramane pentru un timp, pot asculta freamat de palmieri, se pot bucura de bucatele prietenilor pe carpetele odailor de imprumut, dar cand radacinile parintesti lipsesc din medina unor oameni adunati prin jur cu diferite ocazii, copilul de suflet nu traieste decat pe jumatate. „O alegere in minus” sasaie cu limba de vipera Latifa cea invidioasa, care-si bea intotdeauna qahwa la ferestra iscoadelor, dar cu spatele catre frumoasa Donya, de fiecare data cand aceasta-si punea chador-ul care-i ascundea trupul armonios, pentru a iesi pe strada larga, plina de oameni si povesti. Azi, Latifa si-a chemat prietenele si da masa mare si banchet, caci  Donya a parasit strazile mirilor de neam ales, si ca acum in sfarsit norocul maritisului se va ivi si la usa odailor ei. „Donya, intoarce-te!” spun porumbitele hranite cu firimituri de kleiche, dulci si aromate, aurite-n cuptoarele dragostei si generozitatii, de-o frumoasa copila, ranita-n suflet, care azi nu mai este in Bagdad. In zborul de pene albe, pasarile prietene se inalta mai sus de cladirile antice, si-o iau lin, peste zari azurii, in cautarea fetei cu suflet de aur. Se-ndreapta catre Tigru, dar raul tace ursuz la intrebarile inaripatelor, iar Eufratul nici el nu vrea a cuvanta, purtandu-si valurile lin, etern, printre dantelariile fine de ierburi acvatice. Pasarile revin deznadajduite, zburand in sageata aducerii de vesti proaste, catre Bagdadul nestiutor de destinul pierdut al Donyei. Unchiul Omar nu mai vrea a manca, si cu buzele stranse a amaraciune isi inabusa cuvintele pierderii.  Mosneagul far’ de prieteni sta lipit de usa, asteptand ceaiul fetei plecate din orasul care i-a frant tineretea. Tamburinele bat a fericire la usile vecine. Latifa se marita. Istikanul aduce aromele fericirii, orfana e uitata si Bagdadul porneste marsul nuntii.

 

Frumoase si-n Ramadan!

bbd6fd71cecab3a4ace7fd6244ac226eAm observat pe retelele de socializare cum tinerele din Egipt si nu numai, au un interes special in a-si achizitiona abaye si caftane, adica vestminte orientale, 30b81dbf8a30991d377a05b3401c4b50pentru luna sfanta islamica, dorindu-si sa impresioneze prin prezenta lor cu aceste rochii. Nu doar femeile arabe sunt interesate sa poarte in stil oriental, ci si strainele care locuiesc aici sau viziteaza aceste zone. De unde pot fi achizitionate abayele si caftanele? Ele pot fi cumparate atat din magazine, cat si din pietele traditionale, stiute drept souk-uri, sau din mediul on-line. Preturile difera in functie de brand, calitate si design. Iata doua dintre look-urile pe care multe femei din zona araba tind sa le abordeze in Ramadan, dar si-n viata de zi cu zi. In prima imagine avem o abaya neagra, specifica zonei arabe din Golf, iar in a doua un caftan marocan.

Haine festive din Orient