Marocul de poveste: visand in Fez!

Ca centru spiritual si cultural al Marocului, Fez are o pozitie privilegiata in topul 640x385x04.jpg.pagespeed.ic_.o8DQaTNjw5preferintelor turistice. Fondat in 790.d.Hr de catre Moulay Idriss al II-lea, este cel mai vechi dintre cele trei orase imperiale de aici. Ca principala atractie a orasului ce inca pastreaza atmosfera antica este medina medievala din partea veche asa, arie locuita in permanenta din secolul al X-lea. Zona este intr-o continua agitatie pentru localnicii cu costume traditionale si colorate prinsi intr-un furnicar, in incercarile lor de a-si duce negotul cu succes in ochii vizitatorilor. Acolo se vinde aproape orice, iar calatorul va fi fascinat de o cultura absolut noua, unde femeile cu val trec misterioase pe langa negustorii de fructe, intr-un peisaj dantelat cu palmieri si impodobit cu obiecte de artizanat, care pur si simplu iti iau ochii. Medina din Fez este vazuta ca o zona ce inca functioneaza in modul de acum cateva secole, dupa cum oa24058830_1586668154760867_6004854108907002249_nmenii trecutului traiau aici, conservarea sa fiind incurajata de pe vremea ocupatiei franceze. Partea moderna a Fez-ului se numeste Ville Nouvelle, si dupa cum ne putem lesne da seama, indica arhitectura moderna a orasului nou, influentata de asemenea de cucerirea armatei franceze. Pentru a explora Fez-ul cea mai la indemana solutie este un tur cu ghid, insa daca sunteti curajosi si va lasati sedusi de mirajul aleilor inguste si atmosfera pietei marocane, o puteti lua la pas, cu riscul de a pierde calea spre iesire, insa nici acest aspect nu constituie o problema, deoarece localnicii sunt prietenosi si oricine va poate ajuta sa iesiti din furnicarul de negustori si tesaturi colorate. Magarii sunt si ei parte din peisaj, cu ragetele lor puternice, de care e bine sa va feriti stand lipiti de peretii medinei pentru a nu fi loviti. Cele mai bune produse din piele moale pot fi luate din cartierele comerciale cunoscute drept souk-uri, acolo unde se Panoramic-view-of-Fezafla cele mai faimose tabacarii din lumea araba, tabacariile din Fez, loc de intalnire al practicantilor celei mai vechi arte din Maroc si din lume. Un alt loc de-o frumusete insemnata din orasul antic se afla la capatul rasaritean al Campiei Saiss, marginit de muntii Atlas, si anume dealul de langa ramasitele mormintelor meredine. De aici orizontul se vede superb si se pot vizita palatele magnifice din zona, locurile sfinte cu acoperis verde, precum si lacasul spiritual cunoscut drept Moscheea Karaouine, toate fiind aflate alaturi de ateliere, locuinte traditionale, souk-uri, si trafic permanent cu comercianti si magarusii lor. Fez este un loc misterios dar vibrant si colorat in acelasi timp, o destinatie ideala pentru cei care vin in cautarea culturii si istoriei marocane.

Fez, bijuteria Marocului cultural

Anunțuri

Obiceiuri si interdictii in Damasc

Ce e permis si ce nu in capitala Siriei?

 

Damasc, orasul iasomiilor si prima capitala a lumii arabe. Un oras cu o istorie indelungata, cu oameni care traiesc conform traditiilor islamice, o capitala a unei tari astazi, framantata politic, intr-o disperata cautare a pacii. O sa vorbim despre cum se traieste in Damascul de zi cu zi la nivel cultural, prin ochii unei persoane nefamiliarizate cu societate14355671_1146465088781178_1187994240142383438_na araba. Pentru o femeie, imbracamintea sumara nu este permisă in spatii publice, acest tip de haine fiind destinate piscinelor si plajelor private, care sunt ferite de ochii barbatesti. Strainilor le este recomandat sa respecte credinta si cerintele sociale siriene, deci pe perioada sederii in capitala este recomandata o tinuta vestimentara conservatoare, altfel cei care va insotesc se pot simti jigniti, deoarece nu o sa vedeti prea multe persoane din categoria femei, expuse in stilul occidental. Ramadanul de asemenea este o perioada in care fumatul in locurile publice, ori mancatul in strada, nu sunt permise. Este bine de stiut ca nici macar crestinii sau alti non-musulmani nu pot consuma alcool in restaurante in aceasta perioada sfanta, desi Siria este o tara unde mai multe religii au convietuit de-a lungul istoriei, in pace. Daca mergeti la o familie de sirieni acasa luati in considerare aspectul oferirii unui cadou, el va fi bine primit si apreciat de gazde, deoarece este in eticheta siriana sa ofere si ei cadou la randu-le pentru a bucura musafirii, partenerii de discutii si afaceri. Nu faceti fotografii in vecinatatea obiectivelor militare si a statiilor de transmisii deoarece acest lucru este interzis.

Politetea printre oamenii Damascului

Cum mancam alaturi de libanezi?

Libanul pastreaza cel mai putin dintre obiceiurile arabe in viata de zi cu zi, fiind cel mai influentat stat vorbitor de limba araba, de lumea occidentala. Cand primim o invitatie in sanul unei familii libaneze, este neaparat nevoie de o tinuta eleganta, mai ales daca nu ii cunoastem bine pe resmezze-libaneze1pectivii membri ai familiei la care urmeaza sa pranzim. La sosire este recomandat sa ii salutam pe cei in varsta, dupa care asteptam indicatiile gazdei pentru a ne arata locul pe care-l ocupam la masa. Este politicos sa aratam interes pentru mancarea din platou, ideal ar fi sa mancam chiar tot, gazdele arabe fiind generoase si punand mancare din belsug, in cam toate regiunile. Se obisnuieste ca gazda sa serveasca in repetate randuri musafirii, de aceea este indicat sa nu ne punem prea mult in farfurie din prima, refuzul fiind si aici, ca si in alte parti orientale, considerat ofensator. Libanezii obisnuiesc sa bea vin (Ksara fiind cel mai renumit), suc racoritor de roscove si Ayran, un amestec de iaurt cu apa rece si uneori cu un pic de sare. Bauturile sunt mereu insotite de mancare, asemeni stilului european. In Liban exista aperitive numite „mezze”, ele sunt specifice intregii regiuni a Orientului Mijlociu, insa mezze-ele libaneze au un rafinament si-un gust aparte. Mezze inseamna o suita de preparate cu arome si culori care mai de care mai atractive si pot include salate precum tabbouleh si fattoush, hummus, baba ghanoush, moutabal, sambousek și kebbeh, care se consuma alaturi de delicioasa lipie traditionala. Alaturi avem mezze libaneze, unele dintre cele mai gustoase in lumea araba!

Maniere din societatea libaneza

Inelul de argint la barbatul arab

Ce este Sunnah?

Sunnah reprezinta colectia de spuse autentice, fapte si aprobari ale Profetului Muhammad, relatate de Sahabaah (studentii sai), generatiei urmatoare de musulmani, si adunate in carti de invatatii islamici de dupa ei. Sunnah este considerata a doua sursa autentica, dupa poruncile lui Allah in Coran. Cand spui ca esti un musulman sunnit inseamna ca cele doua cai dupa care te ghidezi sunt Coranul si exemplul de viata al Profetului Muhammad aplicat timpurilor in care traiesti. Religia islamica indeamna la moderatie, iar cei mai multi dintre musulmanii de rand, traiesc la fel ca oriunde in alta parte de pe glob, incercand sa puna un echilibru intre viata de zi cu zi si cerintele lui Allah.

 

In timpul vietii sale, Profetul Muhammad purta inel de argint cu piatra neagra, si foarte multi dintre barbatii Orientului Mijlociu, in special cei de nationalitate araba, fac acest lucru si astazi, in 24177162_1589502557810760_292824567288234886_nonoarea celui care a adus mesajul Islamului in lume, considerand acest aspect Sunnah. Nu insa acesta e singurul motiv pentru care barbatii musulmani poarta argint ci si pentru ca Islam nu este permis partii masculine sa poarte aur si matase, aceste materiale fiind destinate doar vestimentelor si podoabelor feminine. Cei care fac acest lucru incalca religia islamica, si comit pacat (haram). De aceea este explicabil de ce in magazinele orientale de bijuterii se gasesc inele masculine din argint in nenumarate colectii. Si clientela este pe masura.

Despre stilul de viata islamic

Gustul amar al maritisului: viata unei „kelin”

Asia Centrala are printre cele mai frumoase traditii si obiceiuri la nivel cultural daca e sa ne raportam la zonele de pe mapamond. Totusi in anumite state, casatoria in loc sa aduca bucurie si implinire sufleteasca, poate aduce femeia la rangul de servitoare in casa socrilor. Astazi vorbim de traditiile Asiei Centrale si fata lor aspra: a fi „kelin” in casa parintilor celui care-ti pune verigheta pe deget si te aduce la rangul cel mai jos din familie.

Din „Nora pentru mama” in „Servitoare pentru mama”

„Kelin” este denumirea data nurorii in Kyrgyzstan. Ea are cel mai jos rang in mediul 17498500_1343413609086324_762065497361487002_ngospodaresc, si cand ajunge in noua casa, traditia ii cere sa se aplece de trei ori in fata socrilor si invitatilor prezenti la ceremonie. Acest lucru este simbolul respectului pe care tanara femeie il arata noilor parinti si vorbeste despre cat de bine este educata in sanul familiei care a trimis-o la sot. Mireasa acestei tari, in sanul traditiei, nu arata precum un personaj stralucitor, ea trebuie, dimpotriva, sa apara in societate drept modesta, ascultatoare, timida si fara a-si impune personalitatea. Ar aduce rusine si indoiala ca a fost o buna alegere ca sotie in casa mirelui. Zestrea fetei, de cele mai multe ori confectionata manual si pregatita din timp, iarasi vorbeste despre dibacia la lucru a tinerei si harnicia ei in casa.
Aici dragoste cu de-a sila, se poate!
In Nordul Kyrgyzstan-ului traditiile sunt si mai aspre. Nora trebuie sa se aplece in fata parintilor ori de cate ori ii vede, pentru a nu aduce ghinionul si tristetea in casa sa. Este aceeasi tara unde in proportie de 75% dintre casatorii implica rapirea fetei de pe strada si dusa f_bride_lcu forta in casa baiatului pentru a o pregati de nunta, o alta traditie absurda care a dus inclusiv la sinuciderea multor fete nefericite cu sotul langa care urmau sa-si pregateasca viata. Pe cat de ciudata este aceasta forma de casatorie, pe atat de stranii sunt si declaratiilor unor femei care vad acest lucru ca pe ceva normal si spun ca au reusit de-a lungul anilor sa aiba casnicii implinite si familii numeroase. Evident, ca vorbim despre batranele tarii, si ca usor, mentalitatea se poate schimba, insa rapirea miresei este o practica inca foarte intalnita in Kyrgystanul de azi, o practica care trebuie sa inceteze, sa speram cat mai repede. In poza alaturata avem o nora traditionala langa zestrea sa.  Pana la o noua postare, toate cele bune!
Lacrimi si traditii

„Sapte ani in Cairo”- Il chema Jamal

„Sapte ani in Cairo”- fragmente de carte- „Il chema Jamal”

Intr-un souk de bijuterii din aur un el si o ea treceau absenti prin multime. Familie cu posibilitati finan23622034_1576755132418836_4162524138371196611_nciare, se vedea asta, printre clientii pestriti ai capitalei ce impanzeau magazinele la ora patru dupa amiaza, o ora de varf, cand toti ies de la lucru, isi iau copiii de la scoala si produc cel mai aglomerat trafic care poate fi vazut in lumea araba. Traficul din Cairo. Ea, o prezenta rafinata, vorbea o Araba nu prea inteleasa de vanzatorii din magazin. O amesteca mult cu cuvinte din limba Engleza, ciudat pentru egipteni, dupa cum o priveau pe femeia supla, si cu adevarat frumoasa. Parea pana in treizeci sau pe aproape. Dupa ea, un baietel energic de vreo patru ani, jucaus, alerga incolo si-ncoace, dand batai de cap tatalui care incerca sa-l stapaneasca din goana sa de a nu rasturna marfa si inclusiv mobila din magazin. Femeia il dojenea si ea din cand in cand, dupa care isi muta ganditoare privirea spre bijuteriile destinate vanzarii.

Sotul ei, o aparitie clasica, eleganta parea sa aiba patruzeci de ani. Usor grizonat la tample, arata ca fiind in apogeul implinirii profesionale si sentimentale. Isi privea grijuliu atat fiul cat si sotia, temandu-se ca nimic sa nu-i indispuna. Sotia nu-l mai privea, fascinata mai degraba de atmosfera de souk. Miriam era libaneza si de cinci ani casatorita in Egipt. La inceput tara o fascinase dar mai apoi dorul de peisajul libanez, de oamenii si felul lor de-a gandi, incepuse a-i da tarcoale. Nu-i putea spune asta lui Mohamed. „In viata facem compromisuri…uneori ne lasam pe noi de o parte, mai ales atunci cand apar copiii”, isi zise in gandul ei. Un harait de scaun o facu sa tresara. Cineva i-l oferea pentru a nu mai sta in picioare. Intoarse capul pentru a vedea cine-i arata gestul de politete si vazu ca avea ochi verzi. Prea verzi pentru un barbat arab. Il recunoscu. Era unul dintre vanzatorii care ii privea de cand intrasera, cum sotul ei incerca sa o convinga sa aleaga un ceas din aur alb in locul traditionalelor bratari galbene pe care mai toate femeile locului le poarta. Ea n-ar fi avut de ce sa faca asta, el o alesese pentru ca ea era rafinamentul care lipsea din peisaj, adauga el, asa cum mereu obisnuia sa sublinieze. Sirianul auzise si asta si zambi. Era intradevar foarte frumoasa, iar el pur si simplu el nu se putea face vizibil in peisaj, prezenta ei il intimida. Era incapabil sa-si faca treaba. Mirosurile grele de parfum barbatesc, palisera in fata aromelor feminine care inundasera magazinul. Scaunul era un bun pretext sa se apropie de ea. Apoi trase aer in piept si incepu a e plimba din lung in lat prin magazin. In sfarsit se retrase tacut intr-un colt si-l indeparta cu mana pe pustanul care ii aducea pe o tava cafeaua zilnica. „Mesh ayz”, „nu vreau”, il expedie tanarul. Atrasa de sunetul tavii si al cestilor, libaneza intoarse privirea. „Shukran”, „multumesc” spuse ea zambind scurt ca uitase sa raspunda politicos pentru scaunul adus. Si el zambi timid. ” Ya Allah!”. Inima ii tremura de frumusetea buzelor ei. Si probabil ca ramasese pironit la chipul ei, de aceea chiar si ea, o femeie destul de increzatoare, pleca ochii si se-ndrepta spre baietel care arunca zgomotos pe podea cheile de la masina. „Esti chiar obraznic astazi, nu stiu ce-i cu tine!”, isi dojeni mama fiul.

Mohamed se intoarse catre copil. „Tati, daca nu te potolesti, o sa pierzi inghetata promisa!”. Paru sa aibe efect avertismentul. Se aseza pentru o perioada pe scaun, cel mic. Bijuteriile il plictiseau. Ca si pe Miriam. O intrigau ochii verzi din vecinatate, poate dorul de Liban o facea sa caute o schimbare in chipurile celor din jur, nici ea nu stia ce se-ntampla. Ceva ii spunea ca nu e egiptean, desi nu-l auzise vorbind prea mult. Era oricum extenuata de felul in care totul decurgea in viata ei, nu era cazul sa analizeze si ea pe altii. Aparente, ce cred unii, ce cred ceilalti. Cand tanarul trecu prin fata ei pentru a intampina un client, curiozitatea o facu totusi sa se mai uite o data la el. Vanzatorul isi intinse mana peste rafturile cu bijuterii pentru a scoate un ceas dintr-o cutie unui client decis sa ii faca o surpriza logodnicei, si cand ii observa incheietura, vazu ca purta o bratara cu steagul sirian. „Stiam eu!” isi spuse, amuzata de intuitie. Apoi isi aminti de situatia Siriei si ce-i facu pe cei mai multi dintre oamenii acestei tari sa se risipeasca prin toate colturile lumii. Ca libaneza, se simtea solidara cu vecinii sirieni si situatia dramatica pe care acestia o suportau sub realitatea razboiului. Ii parea rau pentru acest tanar ca ajunsese aici, sa vanda intr-un magazin, sa castige un ban pentru ziua de maine. Egiptul nu era patria lui. Asa cum nici a ei nu era. Ei ii lipsea atmosfera levantina. Poate si lui? Cel mic o trase de maneca plictisit. „Mai asteapta un pic, mami”, spuse intr-un accent pur libanez. Sirianul zambi. „Ii pot da ceva sa se joace, daca nu v-ati decis”. Miriam zambi rusinata. „Nu, nu e nevoie, deja i se fac toate poftele”. Vanzatorul insista insa cu amabilitatea. „Chiar nu e nicio problema, e adorabil”, in vreme ce copilul deja incepuse o noua joaca alaturi de barbat. Mohamed se apropie. „Yalla? Ti-ai ales ceva?” „Ceva?” se-ntreba Miriam. Nu, nu-si alesese nimic. Ii era aproape indiferent. „Venim maine, se poate?” Sotul dadu din umeri. „Daca stii ce vrei, poti da o fuga singura, caci pentru mine e o zi lunga”, se planse barbatul.
„Ok, maine trec eu…” Isi lua geanta in graba si multumi barbatului pentru amabilitatea de a-l amuza pe cel mic. Apoi plecara toti trei, nu inainte ca sotul ei sa salute prin obisnuitul „Salam alaikum”. Sirianul privi in urma femeii. Era pentru prima oara cand chiar nu-i pasa daca cineva l-ar putea observa ramas buimac. Maine avea s-o revada si asta era cel mai important.

 

„Sapte ani in Cairo”- Nour

„Sapte ani in Cairo”- fragmente de carte- „Nour”

„Zamalekul parea incremenit de soare in dimineata aceea. Un soare prea puternic chiar si pentr21462706_1514082628686087_6617820436998486939_nu un egiptean. El isi stergea broboanele de sudoare cu dosul palmei si din cand in cand isi ingusta privirea pentru a nu pierde momentul in care ea, grabita, cu parul stralucitor si inmiresmat de parfumuri doar de ea stiute, avea sa treaca, nebagandu-l in seama, ca de obicei. Era straina, oricum. „Strainele sunt cu totul altfel, ele nu sunt impresionate de barbati, de la prima vedere. Firi puternice, isi doresc profesii bine platite, pentru a-i umili pe ei, pe barbatii care au datoria de a avea grija de ele”, isi zise Nour. Zambea. El era oricum un egiptean modern. Studiase Regie Film in America si se reintorsese acasa numai pentru ca decesul tatalui sau il fortase sa aibe grija de familia sa, compusa dintr-o singura sora, si mama sa.”