Frumoase si-n Ramadan!

bbd6fd71cecab3a4ace7fd6244ac226eAm observat pe retelele de socializare cum tinerele din Egipt si nu numai, au un interes special in a-si achizitiona abaye si caftane, adica vestminte orientale, 30b81dbf8a30991d377a05b3401c4b50pentru luna sfanta islamica, dorindu-si sa impresioneze prin prezenta lor cu aceste rochii. Nu doar femeile arabe sunt interesate sa poarte in stil oriental, ci si strainele care locuiesc aici sau viziteaza aceste zone. De unde pot fi achizitionate abayele si caftanele? Ele pot fi cumparate atat din magazine, cat si din pietele traditionale, stiute drept souk-uri, sau din mediul on-line. Preturile difera in functie de brand, calitate si design. Iata doua dintre look-urile pe care multe femei din zona araba tind sa le abordeze in Ramadan, dar si-n viata de zi cu zi. In prima imagine avem o abaya neagra, specifica zonei arabe din Golf, iar in a doua un caftan marocan.

Haine festive din Orient

 

 

Reclame

Incepe Ramadanul, luna sfanta islamica!

32602591_2099736516925645_2958593882616496128_nDincolo de a fi „Misr, Umm el donya”, in araba insemnand „Egipt, mama natiunilor”, tara isi pastreaza si caracteristica distincta de a fi in topul destinatiilor unde arabii aleg sa-si petreaca Ramadanul. Si pe buna dreptate! Unde poti auzi cantarile de oud, muzica lui Umm Khultum, unde poti bea un karkadeh si asculta umorul tipic localnicilor, unde sa te relaxezi la un joc de table, sa vezi carismaticii actori jucand in piese de teatru traditionale, pe durata acestei perioade, unde sa vezi culoare, lumini, si dansuri folclorice de Tanoura, daca nu-n Egipt? Astazi, „Mama Natiunilor” vibreaza! Si o face in stilul specific, unic, inconfundabil. Pregatind fanoos-urile, lampile traditionale, cu o 32478943_2099736646925632_1582564172900597760_nistorie de peste o mie de ani, pentru a marca sosirea lunii in care profetului Muhammad i s-au relevat versetele coranice, devenind mesagerul crezului ca „Nu exista alt Dumnezeu decat Allah”. Cu speranta ca sunteti fideli ai acestui blog si ca reveniti cu drag de fiecare data pentru a afla noutati despre stilul de viata specific oriental, va doresc „Ramadan Mubarak” celor care-l tineti, iar celorlalti, pace-n suflete si pana la o noua postare sa auzim numai de bine!

Despre credinta si post la musulmani

(Un tanar agata lampile cunoscute sub termenul de fanoos, in scopul vanzarii lor pentru perioada Ramadanului).

32290794_2099737760258854_5884459719300481024_n

 

Gelozie si parfum de cardamom

72a5eba2cb9c9f0d5981f53f0f60c83fVenise de pe apele sudice ale Tigrului si nimeni nu stia ce cauta-n Bagdad. Zestre nu avea, rar se ivea la vorbe cu vecinele, chipul nu si-l arata si dupa mers n-avea nici douazeci de ani. Se prea poate sa fi fost copil din flori sau poate de vreo uratenie proverbiala, asa presupuneau femeile din cartier, cand mestecau distrate, cuburile de zahar, sorbind lenes licori aromate din paharele cu forma de lalea. In zadar ii facusera invitatie la ceaiuri, s-o-ntrebe de sanatate si rubedenii, misterioasa straina nu era iubitoare a socializarii. Pana-ntr-o zi. Cand la usa ei se ivi un barbat frumos si ‘nalt, cu al sau cal arab pur sange, negru ca smoala si lucios pe coama neteda. Era o noapte cu luna plina, si asa surorile barfitoare de peste drum, ele, cele, care-si duceau veacul la ferestrele cu dantelarii de lemn, putura observa cum fata se strecura din casa, pentru a-si primi mirele in odaile bine ferecate de ochii lumii. Nimeni nu stia ce se intampla dincolo de perdelele ticsite cu talismane, din care uneori, arome de cardamom fiert se imprastiau pe strazile inguste cu usi colorate. Dar ochi vicleni de vecine aveau sa afle curand. O asteptara o zi, doua, trei, sa-i inteleaga programul de vizite, caci vai, Bagdadul tot ar fi fost contrariat sa afle cum o tanara nenuntita primeste in odaile sale, barbati. Numai bine-ntr-o seara, pe la orele unsprezece, cam cu un ceas pan’ sa bata miezul noptii, strainul se ivi din nou la usa fetei. S’atunci pe urmele lui, din senin, si cele doua vecine, alaturi de imamul pus pe alungarea faptelor haram, rasarira din pamant in calea celor doi. Vai de capul lor de iubiti! Unde-i? Zburase pe fereastra si se pitulise printre palmieri? Ori luna intarzia sa apara ca sa protejeze dragostea nepermisa? Cei trei erau oricum de neinduplecat. A doua zi-n Bagdad fu mare harmalaie. Pacatoasa avea sa fie expusa publicului pentru faptele sale neplacute Celui de Sus. Un vanzator de pepeni clatina din cap a mila catre nefericita fecioara. Zadarnic incerca ea sa explice ca lucrurile nu stau cum parsivele femei de peste cararuie sustin, alaturi de imamul lor mincinos si de reputatie indoielnica, caci nimeni n-o asculta. O fata de pe alte locuri, far’ de parinti si zestre. Sase ochi vazura barbat la usa sa! Plus paznicul de la brutaria din coltul strazii principale, cea care dadea spre moscheie. Judecata avea curand sa vina. Si cand credinta incepu sa-i scada, cand speranta ca o noua zi cu soare va aparea in viata ei, iata-l! Frumos, inalt, cu cinste in fata lui Allah, placut ochiului si drept la vorba, venea el. „Incetati aceasta judecata nedreapta, pentru numele lui Allah! E sotia mea, pe memoria strabunilor va jur”. Vecinele zambira rautacios. Fata nu-ndrazni sa-si arate chipul catre el. Dar chipesul strain facu un semn catre multime, s’atunci dintre martorii aflati in piata, un grup distins de batrani cu barbi sure si priviri grave, se ivira facandu-si loc a cuvanta. ” In numele lui Dumnezeu, marturisim ca ochii nostri vazura nunta acestor doi tineri. Fata e mireasa dupa placul lui Dumnezeu si uniunea nu-i legata de haram. Totul e halal, iar aceasta este femeia omului. Lasati cinstita sotie sa se-ntoarca la cel harazit de Allah. Parinti nu sunt, i-au pierit din frageda copilarie. Adapostul si l-a gasit in Bagdad, asteptand rabdatoare, ca sotul sa i se-ntoarca dupa grele negoturi, la ceas de seara. Haramul e cu voi, mincinosi care judecati viata omului fara dovezi, panganind Islamul curat si drept!” Si nu terminara bine inteleptii batrani a cuvanta, ca pas cu pas, multimea stransa la judecata, se-ndeparta rusinata spre case, gandind temeinic la poruncile lui Dumnezeu. Dar vecinele clevetitoare inca aveau pizma-n suflet. Cin’ le-ar fi luat pe ele de femei, asa negre la inima, si cu barfa’n buze? Cautara un sfat catre imam. Dar dus fu! Nimeni nu i-ar mai fi ascultat vorbele strambe acum, dupa nedreapta constatare. Privira unul catre altul, strain catre straina, sot catre sotie, si amandoi stiau ce urma. Al doilea rasarit de luna ii va gasi departe de Bagdad, spre locuri mai prietenoase si oameni cu cinste si frica de Allah.

Ploua cu maci in Palestina

f60d00e0a770fba646292c793d42ef2bCerul se-ntristase pentru mai multi ani. La-nceput soarele se arata sfios printre maslini, lasand in inimile oamenilor pamantului sfant, speranta de raze si de-un maine senin, apoi se-ngriise otelit, aratand cu zgarcenie, tot mai putina caldura. Si n-am sa uit niciodata cand, din casa mea din Ramallah, de la geamul mic, scobit printre zidurile albe ale curtii parintesti, am vazut ploaia de maci. Maci sangerii isi aruncau petale din ceruri, si nu mai terminau cu siroaiele de rosu, iar oamenii fugeau inspaimantati dinaintea prapadului, strangand prunci si copilandri in brate de muritori. Iar macii nu se mai opreau din tasnit culoarea durerii. Case se prapadeau, batrani cadeau ingenunchiati sub peretii claditi de ei, o data vanjosi, femeile isi ascundeau obrajii palizi de durere sub naframele ude, brodate candva-n pridvoarele pacii, copiii se trezeau pierduti pe carari prafuite care nu stiau drumul spre casa, nici macar drumul spre viata. Un urias cu talpi de stanci calca de peste colinele brodate cu maslini, asezarile Palestinei, le strivea, nepasator de sufletele care se catarau de genunchii sai malefici, in speranta ca omenia le va cruta. Uriasul n-avea timp de omenie. Se-ndeparta tot mai mult de maruntele suflete sleite si mergea increzator spre alte sate, alte vetre si alti neputinciosi. Presara teama, durere si ploi cu maci sangerii. Codana din Filisteen isi terminase de copt painea-n vatra, si subtirica-n talie, zburdalnica precum gazelele desertului, se ivi la poarta sa vada ploaia de maci. Isi duse mana la gura pentru a-si astupa urletele durerii, caci drumul era impanzit de vecini fara de vetre, de copii fara de zambet si bunici fara de batranete. Palestinienii plecau cu cheile unor usi furate, spre necunoscut, spre tari instrainate de sufletele lor. „Incotro, fratii mei?” Vecinii n-aveau guri de raspuns, erau astupate de tacere, urechile nu auzeau caci sunetul mortii le-nfundase simturile, iar ochii nu mai vedeau decat cenusa, orbiti de lacrimile durerii de inimi sfaramate. „Incotro, bunicule?” Intreba iarasi codana din Filisteen. Batranul mai din urma sirului de pribegi se opri pentru o clipa:

„Ia-ti painea cu tine si doua ramuri de maslin. Coranul, naframa si mama, fecioara din Filisteen. Nu mai avem patrie, nu-ti ramane decat sa taci. Plangi si taci. Pentru noi, nu e speranta, venit-au pentru totdeauna ploi de maci…”

Balqees si Zayed: poveste din Arabia Fericita!

00fe0b7bea7a9e023c87b60176ae7238Departe, undeva peste nisipurile sudice ale Arabiei, acolo unde si camila cea mai curajoasa isi pierde din simtiri, unde beduinilor le e orbita privirea de mirajul unui caramiziu fara sfarsit, se afla Yemenul. Patria unei frumoase fete inchise-ntr-un castel de piatra. Ani multi au trecut de cand ea n-a mai vazut lumina zilei si n-a mai admirat terasele arborilor de cafea, de cand n-a mai alergat capritele iesite la pascut, de cand n-a mai ras la surele maimute ce-si topesc viclene trupurile de muntii stancosi, amagind ochiul calatorului de inexistenta lor. Ani au trecut s’aveau sa mai treaca, oud-ul unchiului Ismail avea sa mai cante multe balade, curmalii aveau sa-si usuce fructele si multe luni de Ramadan aveau sa-i mai puna la-ncercare pe credinciosi, pana cand fetei ii fi-va cu putinta sa se regaseasca iarasi printre semenii sai. O viata intreaga inchisa dupa draperiile unei odai numita camin, doar pentru ca facuse pacatul de neiertat de a se-ndragosti dupa alti pasi decat cei ai traditiei stramosesti. Si-i pleca beduinul departe, el promitand intoarcere imediata, pentru a o lua asa cum randuielile lumesti cer, dar desertul nu avea, vezi bine, aceeasi tocmeala, cu tineretea si curajul unui chipes din Sudul peninsular. Neintors fu mirele promis, poate niste frati iuti la manie nu-l lasau s-o revada! Si iata, condamnata singuratatii era acum ea, Balqees, gingasa iasomie de la albele ferestre ale Arabiei de poveste. Numara patratele lunii si cu inima in dinti se duce la al sau tata, cerandu-i eliberare, cu promisiunea ca-si va pune niqabul pe chip de nici macar maica ei n-ar fi in stare s-o recunoasca: „Ya abouya, da-mi permisiune sa ies pe strazile copilariei, sa vad cerul si natura, si jur, walla, c-am sa ma-ntorc spre asfintit, de nici ultima pasare a cerului nu va sti ca a ta Balqees e cea iesita din odai. N-am cerut nimic in viata mea de la tine, parintele meu, dar iata ca amaraciunea ma topeste in odaile cu kilimuri si tristeti, lasa-ma deci, sa vad Yemenul asa cum il stiam odinioara!” Batranului Mohamed ii er draga fata aceasta mai ceva ca lumina ochilor, dar el fusese constrans sa o tina de o parte, la cererea fratilor ei, intrucat fecioara era singura fata din palatul de piatra, tarmuit de stanci sure. Si rusine mare se aprinse pe capul sau cand lumea inceput a vorbi ca-n cutare seara, la cutare ceas, Balqees, nevinovata, fu zarita jurand iubire unui beduin din trib strain de-al lor. Isi lasa ceasca plina pe jumatate de qahwa maronie, facand semn servitoarei subtirele, si negru imbracata, sa plece si sa-l lase cu odrasla sa. „Ya benti, nour ayni…fata mea, lumina ochilor mei, eu stiu ca natura te cheama si stiu ce suflet curat ai, dar vezi tu, lumea nu e facuta dupa vrerea noastra. Te du pentru un ceas, hai, doua, dar sa-mi revii inainte de Magreb, ca de nu, mare pacoste s’arata asupra neamului nostru, de lumea iar te-o vedea umbland pe strazi neinsotita de mine sau vreun frate. Asculta, draga mea: iubirea trainica vine cu timpul, nu fugi dupa vise prinse si stinse cu iutimea secundelor. O sa vina si vremea ta, promite tatal tau ca nu te da dupa orice strain….” Saruta mana bunului ei parinte si punandu-si sitara cu bagare de seama, isi acoperi chipul, pornind spre alee batute de soare etern, spre zari colorate in bleu si auriu, unde din cand in cand, stancile aminteau de uriasii legendari din basmele tatalui ei, cand era de-o schioapa. Fireste ca nu i-ar fi spus batranului cu ochi de miere neagra ca ea, fara Zayed al ei, nu se va intoarce, dar cum sa ii franga inima celui care i-a dat viata, paine si lapte? Si-o tot porni Balqees prin dune inselatoare, lasand catunele cu caramizi rosii si oameni banuitori, si-o lua spre deserturi pavate cu tufele arborilor de cafea, privind din cand in cand, mai puternica, mai ostenita, dupa vreun brav beduin stins in tineretea sa prin nisipuri ucigatoare. Seara se lasa, si luna porni in cercuri, ocrotitoare, deasupra fetei. Balqees era ostenita si-ar fi baut apa. „Candva aici era un rau, ya Allah…” Dar raul nu aparu acum, nici urma de vreo sclipire de apa salvatoare, si usor, usor tanara isi pierdu speranta c-ar gasi ceva sa-i ostoiasca setea.  Cu ultima forta, desfacu din sitara cateva curmale, si gustul dulceag o ajuta sa-si revina-n simtiri. Mult mai merse fecioara printre dunele salbatice si arborii noptii. Cand muntii incepura sa prinda contur, din ce in ce mai inalti, Balqees isi dadu seama ca e vremea Fajr-ului si auzi chemarea la rugaciune, de undeva, slab. „Sunt credinciosi de-a lui Allah pe aici…” Zambi cu speranta-n suflet ca cineva ar putea-o ajuta sa dea de Zayed al ei. Trei camile albe stateau linistite langa un cort mare, acoperit cu tesaturi negre, cort spatios, de beduin avut. „Camile albe, aici sunt departe de tribul parintelui meu”. Mai apoi observa ca barbatii purtau aceleasi haine ca Zayed si atunci fata prinse si mai mult curaj. Avea sa stea dupa curmalii de langa asezamintele lor. Se facu ziua plina. Camilele erau purtate, mai albe, mai cafenii, spre pamanturile aflate-n custodia tribului lor. Capetenia si ajutoarele ieseau, calare, cu bagare de seama, spre locurile zilnice, cu animalele lor. Un baietandru de vreo zece ani, purtand o tava cu boabe de cafea, pregatite de prajit, o observa. Balqees il fluiera incet. Copilul veni sprea ea, si asa afla ca frumosul Zayed chiar era din tribul lor. Dar nu putea risca sa se expuna, trebuia sa se-ncreada-n acest copil pe care-l mitui cu niste margele, sa-si tina gura si sa-l cheme pe Zayed catre curmali, atunci cand se va insera. Soarele ucigoator lasa usor, usor, locul amurgului, a carui lumina desena urme rosietice pe stancile yemenite, si atunci fata vazu cum beduinii revin spre corturile lor. Il zari pe Zayed, apoi observa cum baietandrul ii sopteste ceva acestuia. Beduinul se indrepta catre curmali. Inima ii batea de mai sa-i sparga pieptul. Cand sosi la doar doi pasi, fata isi dadu valul jos. Tanarului nu-i veni sa creada! „Balqees! Ya Allah…cum ai ajuns aici?” O imbratisa, avand grija sa nu-l vada nimeni, dupa care, asezati turceste, se pusera pe planuit. Balqees avea sa ramana la ei, nu se putea reintoarce in tribul tatalui ei, oricat de dureros ar fi, trebuiau sa astepte o vreme. Incercase de multe ori sa revina de unul singur, dar fratii ei erau mereu banuitori si nu-si doreau strain prin preajma. Cum el insusi era fiul mare al capeteniei de aici, nunta se facu cu mare bagare de seama, parintele sau afland intreaga poveste, si Allah luminandu-i mintea si inima, nu se opuse tinerilor, cand afla cine e fata si cum si-a riscat viata pentru feciorul lui. Trecura doi ani, si viata le era frumoasa printre florile de portocal, oaze si camilele prietene.Un prunc binecuvantat aparu si el, multumita lui Allah. Dar iata ca-ntr-o zi acelasi baietandru, devenit mai ‘naltut, intra in cortul capeteniei, anuntand ca un batran beduin de prin alte locuri ar vrea sa le vorbeasca. Balqees simti o sageata in inima: „Abouya!” Si intradevar tatal ei era. Au stat la mese, socrul si parintele ei, mirele mult dorit de aceasta ii saruta respectuos mana, si iata ca asa pe pamanturile Arabiei mai aparu pacea intre doua triburi. Fie ca Allah sa dea pace-n lumea toata si iubirea si iertarea sa fie vorbele de capatai atunci cand mintea umana ia decizii!

Prea tarziu pentru Karima

9aec14068bc7793ab7dcfa02a72a7a96„Oglinda iti soptea in fiecare dimineata ca esti frumoasa, Karimo draga! Si nu mintea. De ce-ar minti un ciob de sticla o fata careia-i era destinata fericirea si pentru care Allah Preabunul, pastrase gingasie cat pentru o mie? Dar vezi tu, frumoaso cu ochi ca ambra si par ca palmierii colorati de apusuri rosietice, intelepciunea ti-a cam lipsit in felul cum tu insati ai carmuit a ta viata si alegerile. Acum stai singura in prag de odaie, si te privesti in geamuri amagitoare, si nu, nu e gresit sa crezi ca inca esti frumoasa, ca tata mi-e martor Walla, bunul Mustafa, cel care-ti dadea halva cu fistic in bazaar, cand copila erai pe strazile Bagdadului. Frumoasa-i fost si ai sa mai ramai. Dar la ce folos, Karimo? Esti singura cuc, auzi din cand in cand cum muezinul striga la rugaciune credinciosii, sa se-ntoarca din cele lumesti catre Allah, sa zaboveasca o clipa, sa-si aminteasca dar, ca noi suntem servitori, si deci limitati, pe pamantul acesta trecator si el. Plangi, Karimo? E prea tarziu. Dus e mirele tau si tare bine traieste el acum, vorbesc oamenii de prin medina. Dar cu cine? Cu cea care pana nu demult ti-era ca o sora! Vecinii mult s-au mai mirat c-a luat-o de soata pe Noura, cea modesta-n infatisare si care ce-i drept, la calcaie nu-ti ajunge-n virtutile trupesti. Bunul Stapan sa ma ierte, dar saracuta ai mai fost de minte cand o primeai pe tacuta Noura in casa ta, si-i serveai ceai cu miere si-o tot intrebai de sanatate, in vreme ce ii aduceai kleije dintre cele mai bune, sa ti-o apropii de surata. Kazim dus e…”

Fata-si framanta degetele pe paharul de sticla in care ceaiul fierbinte aburea peretii curbati si-n ochi ii juca roua durerii. Avea dreptate acest tantalau care mai tot timpul si-o dorise de sotie, dar pe care ea nu-l putea suferi, din pricina ca era pe cat de urat, pe atat de plictisitor. Dar ce putea face ea acum? O stia lumea-ntreaga cat de mandra e si vai, ce-ar mai fi ras pana si copilandrii din souk ca ii vor trece toamnele prin plete si argintul batranetii ii va impleti cositele de fata batrana. Se uita la el. Parca nu i se mai parea chiar asa neatragator. „Pana la urma barbatul tre’ sa-ti ofere un statut de femeie respectabila, nu sa-ti sucesti gatul dupa el prin pietele cu pepeni”, isi zise Karima. Se-ntoarse mai apoi, din oglinzile ferestrei, catre Hossam. „Ya Hossam, walla, nu-mi mai e gandul la Kazim. Duca-se, asa a vrut Allah Preabunul. S’apoi nu frumusetea-i totul in viata. Iata deci, sa facem nunta cat mai repede cu putinta, daca inca-ti sunt draga”. Se prea poate ca Hossam sa nu fi fost cel mai chipes tanar din Bagdad, insa prost la minte nu era deloc. Intelese imediat ca e solutia disperata a unei fecioare prea mandre sa se arate lumii invinsa si nenuntinta si ca aroganta o tinea acum fata parasita la fereastra, deci, in mintea sa, isi savura cu sete planul razbunarii pentru refuzul din vremea cand frumosul Kazim ii lumina casa si inima.

„Te-as fi luat de soata Karima draga, pe memoria bunului meu tata Mustafa, dar vezi tu, ce-ar zice lumea ca iau firimituri pierdute, din painea altuia? Duse-s acele vremuri.” Ranji cu satisfactie vazandu-i figura impietrita a fetei cele frumoase, si puse paharul cu istikan pe masa. „Iti multumesc pentru ceai si ospitalitate buna mea prietena. Ramai cu bine, zic, si Allah sa aiba grija de sufletul tau.” Iar acestea fiind spuse, deschise usa odaii ticsite cu talismane si perdele brodate cu margele de toate culorile, si-o lua hais pe strazile albatre ale unui Bagdad in care mijea inserarea. Se apropia ora Magrebului peste orasul cupolelor de poveste, unde moschei ies mandre in lumini de soare, colorandu-si peretii istorici in aduceri aminte cu nuantele frumoase de turcoaze ce poarta legende nemuritoare. In spatele omului cocosat cu inima plina de satisfactia unui refuz mult pandit, o fecioara frumoasa privea inlacrimata de la geamul unei case ocolita de mirii comunitatii. „Cine mai era acum, Karima?” O fata fara zestre, fara parinti sa se uite dupa ea, o fata in care toamna vremii va biciui si-i va lua frumusetile, iar aroganta, ei da, si aceasta, se va topi ca ceara, in flacara trecerii vremii.

 

Bunicule, da-mi doi Dinari!

Bunicule, da-mi doi Dinari d700517a3420d503732bd1552bea5d9f

De inghetata si salvari.

Ma-ntreaba lumea rea in souk

Daca am incotro s-apuc.

Daca-s flamand, daca sunt trist,

Daca mamei ii pasa ca exist.

Daca am tata-n casa mea

Dac-am gustat vreodat’ halva.

Vreau sa le arat main’ dimineata,

Ca’s un copil cu fire isteata

Ca am de toate-n casa mea,

Si mi-e bine cu dumneata.

Batranul bun zambi amar

Si ii intinse un Dinar.

Apoi cu chip inlacrimat,

L-ar fi catat si p’alalalt.

Dar buzunaru-i era gol

S’atunci sopti incetisor:

„Ya Youssef, eu ca maine mor,

Dinarii mi s-au dus, ca viata.

Mi-a pierit forta si speranta.

As vrea copile sa fii bine.

Razbind, sa uiti pan’ si de mine.

Sa nu asculti de lumea rea.

Caci ea, baiete, n-o tacea.

Asculta doar de Dumnezeu,

Si de vorba bunului tau.

Parintii tai sunt dusi, stii bine.

Ei te-au iubit cat nu-ti pot spune.

Ia un Dinar astazi copile,

Si asteapta insorite zile.

Tu vei razbi pe viitor.

Eu n-am sa vad, ca-s calator.

Bagdadul maine va-nflori,

Si printre muguri, tu vei fi.

Il iarta deci, pe bunul tau.

Sunt simplu, stie Dumnezeu.

De-o baklava Dinaru-i bun,

Asa vrea sa m-odihnesc acum.

Grabit fugi copile spre souk!

Vreau in odaie sa ma duc.

Ma iarta, n-am si de salvari.

Maine-ai s’atingi vise mai mari.

Si cand tristetea te-o rapune,

Copile, fa o rugaciune…”