Telefonul Wardei

Exista in viata lucruri simple care iti pot schimba ziua. Un telefon neasteptat, o voce calda, un „ce faci, esti bine?” de la o persoana surpriza, si multe altele. Astazi telefonul a venit de la o prietena algeriana. Careia nu stiu cu ce i-am ramas in suflet, dar dupa parerea ei, am zambit in momentul in care altii au neindreptatit-o. Si datorita acestui gest mic dar important pentru ea, nu m-a uitat, chiar daca nu mai suntem o echipa. O s-o numesc Warda (Floarea). E din Algeria si lupta mult in Egipt pentru a trimite cate o mie de lire, (mai putin de 100$), fetelor ei, aproape de varsta maritisului, lasate acasa. Tare mandra e de ele si le vrea in pas cu moda! Preda limba Franceza in gradinita, deci merita un… chapeau! O postare scurta, dedicata prieteniei, zambetului si luptei unei mame algeriene de a castiga bani in plina pandemie, din Cairo, pentru cei de acasa.