India, taram al culorilor si fereastra spre visare

Manati de dorul Orientalismului, cu bagaje pline de visare, iarasi pornim a pluti peste dunele de nisip, pe binecunoscutul covoras fermecat, prieten de nadejde in destinatiile noastre de poveste. Alegem India, ar mira pe cineva? Nu, caci cu siguranta India cea fascinanta este o comoara culturala pentru cei care iubesc Orientul si traditiile sale. Exotica, moderna, colorata, zgomotoasa, India ramane totusi ancorata in trecut, fiind un loc al misterelor antice, al povestilor adanc patrunse in folclorul oriental, al parfumurilor dulci cu ajutorul carora, daca inchidem ochii ne imaginam dansatoarele exotice si regii fermecati de miscarile acestora. Cu peisaje pe care doar cei mai iscusiti artisti le pot expune in rama, si asta dupa ce aleg ceasuri bune culorile vibrante si unice care sa redea frumusetea reala a Indiei, o data ajuns pe acest pamant realizezi ca nu mai gasesti un loc asemanator in lumea-ntreaga. Festivalurile, colierele de flori, zambetele largi si traditiile celebre in toate colturile lumii fac din India un lider de necontestat in topul destinatiilor turistice cu aroma de exotic. Daca in Vest unde soarele apune rosu, molatec, intalnim dunele de nisip, in tinuturile nordice si rasaritene muntii Himalaya se intind impunatori, cu secrete albe si piscuri semete care-i cheama pe cei curajosi sa ii descopere. In Sud lagune limpezi ofera fotografii unice in jurnalul vietii de calator. Cine isi propune la sosirea in India o mai buna descoperire a traiului localnicilor are doua optiuni: orasele zgomotoase, cu ai sai oameni in straie divers colorate si priviri curioase spre cineva din lumea „de afara”, ori satucurile linistite cu case din pamant in mijlocul naturii. Un lucru este sigur: o data ce culorile Indiei ni se vor derula in fata ochilor, la plecarea de aici cu siguranta fiecare dintre noi ne vom simti mai bogati spiritual si cultural. India chiar este o poarta spre misteriosul Orient si stravechile sale traditii ce au fascinat un intreg pamant de multi ani si continua sa o faca.

Orientul intre vechi si nou

 

 

 

Celebrand culoarea si gustul- dulciurile orientale!

Astazi n-o sa  gatim si nici n-o sa cautam sa vizitam vreo destinatie de pe harta Orientului. Ne vom opri asupra unui eveniment important din viata fiecaruia dintre noi si anume ziua de nastere! Aruncam ochii asupra torturilor traditionale din Orient si decorarii acestora. Mai cu seama in Maroc si India. Orientalii dau o atentie sporita a tot ce tine de estetica, fie cand e vorba de tatuajele henna, tesutul covoarelor, pictatul vaselor ori confectionatul bijuteriilor. Asa ca un aspect migalos in privinta torturilor aniversare nu mira pe nimeni. Spre deliciul tuturor, am „cules” cateva dintre cele mai frumoase „birthday cake-uri” care mi-au atras atentia prin aspect. Sper ca imaginile sa va placa si voua.

 

 

 

 

Arta patiseriei in lume

Aroma Indiei intr-o budinca de cafea

A trecut ceva vreme de cand nu am mai cotrobait prin bucataria Orientului, asa-i? Ei bine, astazi ne intoarcem in forta. Si nu cu orice reteta ci cu un desert de vis! Strabatem fuguta Nordul Africii, Peninsula Arabica, Persia, Pakistanul si ne oprim in India sa aducem dulcele promis- budinca de cafea! Cum mereu incerc sa pun retete usoare sper ca nici aceasta sa nu fie prea grea.

De ce avem nevoie: 150 grame cafea, 150 grame zahar, 4 oua,1 ceasca lapte, 1 praf de sare.

Cum se face: Fierbem laptele si il lasam la racit. Batem oule cu zaharul si apoi adaugam laptele impreuna cu sarea si cafeaua. Strecuram cu grija amestecul si  il fierbem la aburi pana cand se intareste. Il lasam la racit si presaram zahar deasupra. Decoram cu ce ne dorim si avem prin casa: coji rase de portocala, frisca, fulgi de ciocolata. Gata! Nu e greu deloc, nu? Si cand ne gandim ca in anotimpul rece un dulce facut in casa miroase divin, aducandu-ne aminte de vremurile copilariei, nu ne mai trebuie nici un alt motiv sa ne apucam de treaba. Pofta buna!

Retete de neuitat

Fetita care a vrut sa ajunga-n China

Cu obrajii rosii de insufletire isi tot indesa in traistuta crosetata papusile si cateva rochite de schimb. Doua trei gogosi si toate rujurile culese de pe la doamnele pe care le vizita atunci cand ajungea la oras. Avea vorba cu prietena ei, care statea la doua case mai incolo, sa fie gata cat mai repede cu putinta pentru marea calatorie-n China. Vazuse deja pe atlasul geografic tara si i se parea frumoasa. Cea mai mare dintre toate. Dar cel mai mult ii placeau chinezoaicele de pe posterele lucioase din baia matusii de la oras, care avea gresie si televizor cu cablu, color. Mama i se parea o actrita de film care ii aducea Pepsi si jeleuri la fiecare sfarsit de saptamana. Era la inceputul anilor 90. Ea avea 5 ani atunci si crestea in casa bunicilor. Prietena ei de joaca o astepta. Emotionata si ea. Avea de gand sa ajunga in India, vazuse filmul „Calul alb” la video, iar indiencele imbracate-n sari i se pareau frumoase. Si traistuta ei era gata. Cam cu aceleasi lucruri. Inainte de a pleca, pentru mai multa aventura, au hotarat sa imbrace fiecare hainele celeilalte. Apoi au pornit usor, catre statia de autobuz. Aveau sa stea doar o noapte la oras, dupa care, socotisera ele, cu primul avion, vor prinde aripi spre indepartata Asie.

Soferul porneste autobuzul. Misca incet, greoi, de parca ceva l-ar fi oprit in statia veche. „Ale cui sunteti mai fetelor?” Cea blonduta prinde rosu in obraz. Arata cu degetul, spre o doamna care privea absent pe fereastra. „Hai treceti, ca incurcati calea, taica”. Inimile fetitelor zvacnesc a fericire. Doamna isi intoarce privirea nedumerita spre copile. Nu sunt insotite de nimeni, evident.  Ale cui or fi? Isi duce mana la frunte a aducere aminte. Tocmai a recunoscut-o pe cea blonduta.

„Opriti mai oameni buni! Fetele astea is de capu’ lor aici in autobuz.” Brusc soferul opreste. Asa se opresc si visele. Chinezoaicele din posterele lucioase nu mai zambesc, iar calul alb parca si-a luat zborul spre mari si tari. Nici macar n-au iesit din comuna. Pornesc agale, pe jos, inapoi, spre sat. Doua fete mici, cu traiste crosetate, indesate cu papusi si vise de calatorie. In statia veche, bunica blondinei le asteapta c-o nuia. Fetele arunca traistele cu papusi cu tot si o iau la fuga prin salcami. Pana seara aveau sa stea flamande, dand tarcoale casei, de frica nuielelor. Stateau dupa leasa plina cu porumb mancand mere padurete de foame. Bunicile amandurora infuriate si speriate rau deja se plangeau prin vecini. „Auzi tu copii mici sa urce-n autobuz cu gand de duca! Daca nu le recunostea nimeni? Daca nu ar fi oprit autobuzul??”

Au trecut ani buni de atunci. Eu, cea blonda, nu am ajuns sa vad China. Dar am ajuns prin Orientul Mijlociu. Sa ating valurile Nilului si pe cele ale Golfului Persic, sa ascult o mie si una de povesti arabe la lumina lunii, de fiecare data altele. Nici tovarasa de drum nu am auzit sa fie prin India. Dar am o harta. China e tot acolo, nu s-a mutat, insa n-am planuri s-o vad prea curand. Ciudat cum imi surprind mereu privirea indreptandu-se undeva’n Balcani. Inchid ochii si ma vad pornind cu traistuta crosetata, plina de vise, ca odinioara. Spre Romania…intotdeauna Romania.

Ieri si azi