Attanul, dansul pastunilor

 

Unul dintre cele mai importante dansuri din cultura afgana este cunoscut sub termenul de „attan”, si treptat, el a devenit dansul national al acestei tari, dans izvorat din cultura pastunilor. 51700eb15d19d8751c0e3b5f96920f94Este un dans in cerc, si e tipic pentru sfarsitul unei ceremonii locale, de genul unei nunti. Originile sale nu sunt de ieri de azi, dansul este vechi, unul preislamic, inca dinainte ca mesajul Profetului Muhammad sa poposeasca in Asia Centrala. Folosit si ca simbol religios in trecut, dansul presupunea multiple cercuri pe langa foc, unii spun ca era dansul razboinicilor inainte de lupta. Un mister istoric e ca, desi dansul e parte a culturii locale, in perioada islamica nu se stie daca traditia de a se dansa attan-ul inainte de razboi a fost modificata, sau pierduta. El a revenit spectaculos in peisajul afgan o data cu secolul XIV, in inima muntilor Hindukush. Timpurile moderne il prezinta o singura data la nuntile afgane, desi, traditional el ar trebui sa se danseze de doua ori, la inceputul ceremoniei, si la sfarsit, cu particularitate in mijlocul comunitatii pastune, de unde s-a si nascut si extins teritorial.

Pastunii in sfera traditionala

Anunțuri

Emiratele Arabe fata-n fata cu sarbatorile occidentale

Emiratele Arabe Unite, desi pamant musulman, au toleranta la sarbatorile religioase crestine, deoarece sunt26047544_1615914358502913_7306783533832246836_n o destinatie turistica internationala si un stat care ofera locuri de munca multor straini practicanti ai traditiilor vestice. De aceea nu este de mirare sa vedem brazi de Craciun spectaculos impodobiti in faimosul Dubai si alte imprejurimi vizitabile. Exista insa zone unde localnicii sunt mai rezervati in privinta obiceiurilor occidentale, iar traditiile musulmane sunt bine conservate, fara a fi amestecate cu cele ale vizitatorilor. De fapt, multi emiratezi in ultimii ani au inceput sa se mute in zone care sa nu fie atat de populare strainilor, si mai putin accesibile ochiului 25659543_1615913998502949_3983864108615693613_ncelor din afara, asta pentru ca Dubaiul se aseamana din ce in ce mai mult cu o mica Europa, risipind din traditia si autenticitatea culturii arabe. O categorie a localnicilor nu sunt de acord cu stilul glamuroasei metropole si isi doresc o reinviere a modului de trai originar de pe acest pamant. In imaginile alaturate, barbatii emiratezi privesc decoratiunile de Craciun existente in mall-urile locale.

Sclipiri festive in Emirate

Gustul amar al maritisului: viata unei „kelin”

Asia Centrala are printre cele mai frumoase traditii si obiceiuri la nivel cultural daca e sa ne raportam la zonele de pe mapamond. Totusi in anumite state, casatoria in loc sa aduca bucurie si implinire sufleteasca, poate aduce femeia la rangul de servitoare in casa socrilor. Astazi vorbim de traditiile Asiei Centrale si fata lor aspra: a fi „kelin” in casa parintilor celui care-ti pune verigheta pe deget si te aduce la rangul cel mai jos din familie.

Din „Nora pentru mama” in „Servitoare pentru mama”

„Kelin” este denumirea data nurorii in Kyrgyzstan. Ea are cel mai jos rang in mediul 17498500_1343413609086324_762065497361487002_ngospodaresc, si cand ajunge in noua casa, traditia ii cere sa se aplece de trei ori in fata socrilor si invitatilor prezenti la ceremonie. Acest lucru este simbolul respectului pe care tanara femeie il arata noilor parinti si vorbeste despre cat de bine este educata in sanul familiei care a trimis-o la sot. Mireasa acestei tari, in sanul traditiei, nu arata precum un personaj stralucitor, ea trebuie, dimpotriva, sa apara in societate drept modesta, ascultatoare, timida si fara a-si impune personalitatea. Ar aduce rusine si indoiala ca a fost o buna alegere ca sotie in casa mirelui. Zestrea fetei, de cele mai multe ori confectionata manual si pregatita din timp, iarasi vorbeste despre dibacia la lucru a tinerei si harnicia ei in casa.
Aici dragoste cu de-a sila, se poate!
In Nordul Kyrgyzstan-ului traditiile sunt si mai aspre. Nora trebuie sa se aplece in fata parintilor ori de cate ori ii vede, pentru a nu aduce ghinionul si tristetea in casa sa. Este aceeasi tara unde in proportie de 75% dintre casatorii implica rapirea fetei de pe strada si dusa f_bride_lcu forta in casa baiatului pentru a o pregati de nunta, o alta traditie absurda care a dus inclusiv la sinuciderea multor fete nefericite cu sotul langa care urmau sa-si pregateasca viata. Pe cat de ciudata este aceasta forma de casatorie, pe atat de stranii sunt si declaratiilor unor femei care vad acest lucru ca pe ceva normal si spun ca au reusit de-a lungul anilor sa aiba casnicii implinite si familii numeroase. Evident, ca vorbim despre batranele tarii, si ca usor, mentalitatea se poate schimba, insa rapirea miresei este o practica inca foarte intalnita in Kyrgystanul de azi, o practica care trebuie sa inceteze, sa speram cat mai repede. In poza alaturata avem o nora traditionala langa zestrea sa.  Pana la o noua postare, toate cele bune!
Lacrimi si traditii

Despre dulciuri, petit si casnicie, la tunisieni

largeNu exista fata crescuta-n sanul traditiei tunisiene sa nu stie a invarti treburile casei atunci cand ii vine vremea de maritis. Dulciurile, mai ales cele pregatite pentru nunta, cer si ele multa iscusinta, daca ne gandim ca la tunisieni detaliile sunt importante chiar si-n platoul destinat in cele din urma stomacului si nu admiratului. Nunta tunisiana poate dura chiar si-o saptamana daca traditiile locului o cer, dar in general majoritatea reduc evenimentul la 3-4 zile. Prima zi sweet-4a nuntii este dedicata impodobirii casei insurateilor cu zestrea fetei, aceasta fiind transportata cu multa mandrie in fata rudelor, caci lucrurile de obicei sunt stranse de cand fata e inca o copilita. Abia in ziua urmatoare mirii dau ochi unul cu celalalt, insotiti de membrii ambelor familii care, cu mare bucurie marcheaza intalnirea celor doi. In cea de-a treia zi, mirele tunisian „cumpara” fata de la mama, oferind, conform traditiei islamice, un pret simbolic, sau mai mare, in functie de asteptari si posibilitati. De regula familiile cad la intelegere inca dinainte de uniune asupra acestui aspect. Vreme de trei zile e asteptat ca fecioara sa nu mai iasa din casa, ea trebuind sa urmeze ritualul tunisian de ceremonie. O curiozitate pentru unii, (dar comuna mireselor din sfera araba) ar fi ca acestea folosesc halawa pentru indepartareaSweet parului inestetic, (un produs facut in casa de cele mai multe ori din lamaie si zahar), iar mainile fetelor sunt pictate cu henna. In acest timp, de partea legala a casatoriei, respectiv de documentele necesare mariajului, e obisnuit sa se ocupe mirele. In cea de-a saptea zi tanara imbraca rochia de mireasa si-si va pune toate podoabele de aur pentru ziua atat de asteptata. Tunisienele iubesc aurul, de aceea nu e deloc de mirare cand oaspetii pot constata ca miresele pot purta pana la 10 kg, chiar si mai mult. In etapa urmatoare tanara, regina evenimentului, este urcata pe un podium de lemn si dusa la miezul noptii in viitoarea casa, la mire. Traditia tunisiana cere ca acest moment sa fie marcat cu plansete de catre femeile din neamul fetei, un fel de „ia-ti mireasa ziua buna” in varianta arabeasca.

Obiceiuri tunisiene la vreme de voie buna

 

Povestea cu talc a rahatului turcesc

turkish-delight-3Astazi vorbim despre rahatul turcesc. Cel cu iz oriental, nu cel din campaniile electorale.  Imi vine a zambi la gandul ca noi, romanii, il folosim in atatea expresii cand cineva ne „calca pe coada”, totusi, daca ne intoarcem in istorie, el ar avea o cu totul alta semnificatie.

Rahatul este tradus in Turcia, tara de origine, ca „lokum”, (arhaic rahat lokum), dar si-a castigat faima atat la noi cat si-n vecinatatile balcanice, ba chiar si mai departe, in Algeria si Maroc. In lume este numit „turkish delight”. Consistenta sa este similara jeleului dar mai solida, mai lipicioasa si mai opaca. Datorita continutului ridicat de zahar este mult mai dulce decat majoritatea dulciurilor, apropiat ca gust de serbet si nu de jeleu. In comert il gasim cu mare usurinta taiat in cuburi mici (2-3 cm), acoperite cu zahar pudra, pentru a nu deveni lipicios.

Stramosul rahatului se afla in Persiaurun_lokum_3

Unele istorii ale gastronomiei mondiale arata ca desertul persan ahbisa, un jeleu dulce, a fost stramosul rahatului. Povestea mai spune ca turcii stiau reteta rahatului inca din secolul al XV-lea, preparandu-l din miere, apa si faina.

Rahat, rasfat pentru metrese

Legenda spune ca un sultan turc, pentru a-si rasfata sotiile si metresele, si-a pus maestrii cofetari sa gaseasca un desert unic a carui reteta, tinuta secreta, sa faca parte dintre comorile lui. Cautarile cofetarilor turci au fost incununate de descoperirea rahatului. Rahatul este denumit in limba turca lokum, din termenul arab „rahat al-hulkum”, in greaca fiind „loukumia”. Lokum ar putea proveni din turcescul „lokma” care inseamna „bucata, muscatura, inghititura”. Rahat semnifica in limba turca „impacare, multumire”, astfel ca „rahat hulkum” s-ar putea traduce prin „bucata de placere, rasfat pentru gura”.

Rahatul…dovada de iubire

Ceva mai concret apare-n carti, cum ca pe la jumatea secolului al XVIII-lea un ucenic de cofetar, pe nume Bekir Effendi si-a facut clientela numeroasa in centrul Istanbulului  datorita noului desert pe care il vindea. Femeile ofereau rahat ibovnicilor si iubitilor lor, desertul devenind dovada dragostei in cuplu, dupa cum o demonstreaza si textele cantecelor turcesti din epoca. Astfek Bekir a ajuns sa fie numit cofetar sef in bucatariile Inaltei Porti.

Istorie

turkish_delight2Produs inca din secolul al XV-lea, initial el se prepara din miere, melasa si faina. Cu timpul, zaharul a devenit mai ieftin, lucru ce a determinat inlocuirea melasei si mierii din compozitie. Daca la inceputuri, rahatul era disponibil numai in cea mai simpla varietate (compus din zahar, amidon si apa), astazi il gasim intr-o gama larga de culori si arome (cele mai populare fiind de lamai, portocale, cacao si fistic). Ba mai mult, s-a ajuns ca imaginatia cofetarilor sa atinga culmile artei, acestia pregatind si sortimente umplute cu fistic, alune, nuci si migdale, care, acoperite cu diverse glazuri sau nuga, seamana cu adevarate bijuterii dulci. In Romania delicatesa a fost introdusa in secolul XVIII, alaturi de alte noutati precum braga, nuga ori baclavaua, intai prin intermediul Fanariotilor si negustorilor din Levant si Constantinopol. Asa produsele au devenit familiare taranilor participanti la balciurile si targurile muntene de secol XVIII-XIX.

Daca ar fi sa urmam traditia spatiului balcanic, rahatul ar trebui servit dupa cafea, insotit de un pahar cu apa rece, insa din pacate, traditia rar se mai respecta in timpurile moderne. Gospodinele folosesc rahatul mai degraba in compozitia de cozonac, decat ca simbol de ospitalitate pentru musafiri.

Delicii de prin Balcani