Verigheta lui Malak

hijab_girl_by_solitarium-d3kqsq9Ramadanul se sfarsise de vreo doua saptamani cand am cunoscut-o pe Malak. Parea ca-n dimineata aceea, tot soarele lumii se stransese deasupra cerului din Cairo, intr-o caldura umeda, o caldura care punea la incercare rabdarea femeilor acoperite de valurile cerute-n credinta musulmana. Avea ochii nedeslusiti la culoare, aparent. Dar, daca stateai mai mult de vorba cu ea intelegeai ca un caprui masliniu ii coloreaza irisii dandu-i un oaresce mister secundat de-un zambet copilaresc. Zambet de fata de saisprezece ani. Ii era rusine sa vorbeasca, dar ma placea, imi dadusem seama de asta de prima data. Nu mai cunoscuse-n viata ei femei de peste alte meleaguri si ma privea cu admiratie, analizandu-mi pielea si culoarea parului. Ei ii paream interesanta, pentru ca aveam ceea ce ei nu prea vazusera: o piele deschisa si-un par colorat. Mie dimpotriva, mi se parea frumoasa, mai frumoasa chiar prin insasi faptul ca nu stia ca e frumoasa. Se fastacea si avea impresia ca sunt americanca. „Sunteti din America, asa-i? Vorbiti Engleza la perfectie”. Nu, nu eram din America, si aveam sa-i spun asta imediat ce aveam sa ma  asigur ca intelege faptul ca, in afara Egiptului, tarile se situeaza pe continente diferite si ca Engleza e folosita de mai toti oamenii care se aseaza pe aceste pamanturi si nu vorbesc Araba lor. M-am lasat prinsa-n jocul cu americanca. „Stiti…eu vreau sa plec din Egipt, sa studiez”. „Eh nah!” imi zisei in gandul meu. Si nu ca n-as fi aplaudat initiativa, ci pentru ca mi-era greu sa cred c-o fetita de conditie atat de modesta, supusa traditiilor, avea ganduri atat de mari. „Si ce-ai sa faci in America”? o-ntreb eu zambind, intr-o Araba cu accent straniu pentru un nativ ca ea. Isi roti ochii peste cap, cu oaresce incredere, pentru a ma tine-n suspans si a ma pregati de importanta raspunsului: „Am sa fac Master acolo!” Ii zambesc cu prietenie. Avea gropite-n obraji si era slabuta. De-o frumusete remarcabila aceasta copila numita Malak, care din Araba, s-ar traduce prin „Inger”. Malak lucra printre vecini. Cu ziua. Mai curata mochete, mai aducea cumparaturi de la tarabe ori de prin marketuri femeilor varstnice, in fine, tot ce tine de servit oameni care nu vor sa se avante prin soarele puternic al Egiptului in miez de Iulie. O vezi pe strada, si nu iti inchipui c-ar nutri vise mari, vise de iesit peste granita pentru a studia si a avea o cariera de succes. Nu cand cara detergent si galeata cu apa pentru curatat scari si covoare. Ne mai vedeam din cand in cand, episodic, si-o salutam c-un zambet, trecand mai departe. Ea era mereu bucuroasa sa ma vada. Intr-o zi am lamurit-o ca nu-s americanca. Si ca mai sunt tari. In alta zi i-am vazut o verigheta stralucitoare pe deget, captusita cu hartie, pentru ca-i era cam larga pentru degetele inca de copilandra. Aur galben, simbol al legamantului intre doi tineri, la egipteni. „Eh, ce e asta, Malak?” o intreb eu. Imi zambeste rusinata si parca simt si-o tristete. Sau poate ma insel. „M-am logodit”, spune ea cu voce senina. „Mabrouk!”, ma grabesc s-o felicit. „Dar…nu e cam devreme?” Se astepta se pare la intrebare, pentru ca raspunsul veni pe graba. „E frumos, are ochii albastri. El are douazeci de ani”. Raspuns de fetita, nu ma puteam astepta la mai mult. „Bine, bine, si cu Masterul in America ce-ai sa faci?”. Ramase un pic incurcata. Dar doar pentru o clipa. „Am sa-l iau cu mine acolo…” Raspunsul veni slab, ca un ecou. Vocea ei se pierdu intre palmierii incinsi de soare. Niciuna dintre noi nu credea insa in aceasta posibilitate. Imi mai zambi o data, si-si lua dupa ea galeata cu detergent. „Va mai gasesc si maine? Mi-ati promis un ruj…” Zambesc amuzata ca nu uitase de el. „Da, da, sigur ca ma gasesti, e pus de o parte”. Rase bucuroasa si se-ndeparta incet. Ii privii mainile tinere si degetul pe care stralucea verigheta. Verigheta ucigatoare de vise, verigheta care o va tine-n casa, langa copii, langa spalat si gatit, apasand pe rand, zi de zi, pe sperantele ei de fata tanara. Malak, un inger caruia aripile ii erau frante inainte de a-si lua zborul. Si de ce n-ar fi ajuns si ea un inginer? Sau un doctor? Strazile diminetii se pierdura goale-n stralucirea soarelui puternic. Mirosea a praf, a motor de taxi imbatranit, a mango de pe tarabe. Si a detergent.

 

Reclame

„Sapte ani in Cairo”- Nour

„Sapte ani in Cairo”- fragmente de carte- „Nour”

„Zamalekul parea incremenit de soare in dimineata aceea. Un soare prea puternic chiar si pentr21462706_1514082628686087_6617820436998486939_nu un egiptean. El isi stergea broboanele de sudoare cu dosul palmei si din cand in cand isi ingusta privirea pentru a nu pierde momentul in care ea, grabita, cu parul stralucitor si inmiresmat de parfumuri doar de ea stiute, avea sa treaca, nebagandu-l in seama, ca de obicei. Era straina, oricum. „Strainele sunt cu totul altfel, ele nu sunt impresionate de barbati, de la prima vedere. Firi puternice, isi doresc profesii bine platite, pentru a-i umili pe ei, pe barbatii care au datoria de a avea grija de ele”, isi zise Nour. Zambea. El era oricum un egiptean modern. Studiase Regie Film in America si se reintorsese acasa numai pentru ca decesul tatalui sau il fortase sa aibe grija de familia sa, compusa dintr-o singura sora, si mama sa.”