Poligamia in tarile arabe

In sfarsit atingem si „subiectul fierbinte” care ii macina pe multi, fie ca au sau nu informatiile necesare despre cum este viata in Orient si mai ales cum este casatoria cu un arab musulman. Nu am de ce sa condamn pe nimeni care este tentat sa imi puna ridicola intrebare „a cata nevasta esti” sau „cum este sa iti imparti sotul cu o alta femeie”, pentru ca sunt romanca si imi dau seama ca cineva care nu iese din tara sau cel putin nu a calatorit in nici un stat arab si vede prea multe episoade din „Suleyman Magnificul” nu are cum sa stie ca altfel stau lucrurile cu noua generatie, iar ca poligamia este mai mult o legenda astazi, decat un fapt. Asemenea curiozitati aveam si eu in urma cu cativa ani. Personal nu cunosc familii care sa aiba doua sotii, dar nu neg ca astfel de cazuri inca mai exista, desi in cercurile frecventate de mine, chiar si pentru musulmani ar fi o situatie nemaintalnita. De-a lungul timpului nu m-am ferit sa imi exprim parerea legata de casatoria poligama si anume ca nu as putea vreodata sa fiu de acord cu ideea ca un barbat este impartit de doua femei, insa avand sansa de a intreba multi musulmani, am primit cateva explicatii, rand pe rand. Tinerii musulmani, atat fete cat si baieti cunoscuti de mine, de familii bune si care obisnuiesc sa calatoreasca, spun ca nu s-ar implica niciodata intr-o asemenea situatie, pentru ca pur si simplu sentimentele pe care le au fata de cel iubit ii impiedica sa bage o a treia persoana in „ecuatie”. Deci, gelozia si sentimentul de posesivitate apare in orice natie si religie, iar ideea de DOI si ca unul trebuie sa apartina celuilalt dupa casatorie exista oriunde. Revenind la cazurile in care astazi mai sunt asemenea casatorii, acestea in opinia mea, se mai intampla doar in anumite situatii: fie barbatul este unul varstnic cu conceptii invechite, cumva tribale si cu alte exemple de casatorii poligame in familie, fie este extrem de bogat si este sigur ca le poate intretine financiar pe amandoua fara nici cea mai mica diferenta, caci altfel ar comite un pacat- „luati de sotii pe acelea care va plac dintre femei – doua, trei sau patru, dar daca va temeti ca nu veti fi drepti, atunci luati una singura.” (Qura’an 4: 3), fie isi doreste cu ardoare urmasi iar prima sotie nu ii poate darui (in acest caz are sanse de a avea acordul primei neveste pentru a doua casatorie), fie a fost „victima” unei casatorii aranjate si dupa o vreme isi creaza sansa de a se casatori cu cea pe care o iubeste, dar care, devine „a doua” si pe care pentru o perioada o tine secreta, caci fara aprobarea primei sotii casatoria nu este vazuta cu ochi buni. Din punct de vedere islamic sotul are datoria de a-si anunta prima sotie de decizia sa, pentru ca aceasta sa hotarasca daca accepta sau cere divortul! Casatoria secreta in Islam este un pacat- „haram”, iar insasi semnficatia ei consta in „anuntarea cunoscutilor” despre evenimentul in sine. In vremea Profetului Mohamed, perioada macinata de razboaie si pericole ale vietii desertice, casatoria poligama a aparut din nevoia de protectie a numarului crescut al femeilor in raport cu barbatii, fie vaduve ori fiice orfane, in incapabilitatea de a se ingriji singure intr-un mediu salbatic, iar cei care astazi folosesc aceasta posibilitate in scopul de a savura experienta alaturi de o noua femeie, comite un mare pacat ca si musulmani. Din nefericire, asemenea cazuri exista, iar ele sunt exact „hrana” pe care mass media o asteapta pentru a da o alta culoare lumii arabe in ochii partii occidentale, insa as spune ca oameni buni si rai sunt peste tot, folosind religia ca mijloc de justificare a propriei slabiciuni. Si la noi se intampla la fel cu acele „preacredincioase” care fac o mie de matanii in Biserica, dar nici macar cand trece preotul cu aghiasma nu se pot opri din barfit. Nu asta a spus Iisus sa facem in vreme ce ascultam citate din Biblie, sa ponegrim, dupa care „stergem” pacatul cu o mie de matanii tocind covorul din Biserica. Nu sunt genul care sa disece „firul in patru” daca as sta de vorba cu o a doua sotie de arab, sunt convinsa ca nu as vorbi cu o femeie fericita indiferent de ce explicatii as primi, insa nici nu m-as grabi sa-mi bag nasul acolo unde „nu-mi fierbe oala”. Tot ce stiu este ca eu nu as putea accepta niciodata o situatie despre care, in tari arabe precum Egiptul, unde pana si hainele occidentale primeaza dress code- ului islamic, se vorbeste ca despre un caz special. Poligamia insa inca exista, dar nu cum o prezinta media, drept un mod de viata al Orientului Mijlociu, ori cum ar crede cei care nu calatoresc in zona. In Egipt fenomenul este tot mai rar, ba chiar si in Arabia Saudita, cea mai conservatoare tara musulmana, cazurile sunt mai rare decat s-ar crede, iar femeia are posibilitatea de a nu accepta aceasta situatie. Tot legat de acest aspect, in ultimii ani tarile arabe se confrunta cu un procent crescut in materie de divorturi, dovada ca femeia araba s-a emancipat iar in viata ei, traditiile trec pe plan secund, confortul sentimental fiind prioritar.

Casatoria, oriunde ar fi ea