De la Nil spre Dunare

„Mi-e inima franta in doua, acum cand un deceniu m-a indepartat

De Romania unui verde crud, de mere si vara cu miros de fan curat.

Mi-e sufletul rupt in jumate, intre moschei ce mandre se oglindesc in Nil

Dar asta imi fusese visul, sa zbor la piramide spre Egipt, inca de mic copil.

Astazi Sfinxul ma priveste trist, si ma intreaba daca am gasit ce-am cautat.

Eu pe interior de doruri rascolita, ii zic, nu-i fericire lume, si-nchei cu un oftat.

Si stiu pe data ca, de ma duci la visinii carunti si poezia mea dintre coline,

Am sa raman un ceas, poate o primavara, s’apoi iar plec spre meleaguri straine.

Caci asta este sufletul de scriitor impatimit de alte lumi, de oameni si lumini

Mereu cu dor, mereu nelinistit, mereu cu noi povesti prinse-n caiete cu amintiri.

Am sa ma-ntorc la tine, iarasi copilaroasa, cu vrabii in suflet si iubire, draga Romanie

Dar am sa raman cat sa-ti sorbesc roua din iarba, sa-mi dai putere cam cat pentr-o mie.

Caci, cand zapada vine sa imi inghete sufletul de copil, din Dunare ajung din nou in Nil.

Si iara, dintre palmieri fierbinti si plini de roade, dintre smochini si priviri iscoade

Oftez, instrainata de al meu pamant, s-o sa-mi doresc a infinita oara Dunarea, in gand.”

cairo-nile-sunset-190c47908133

 

 

Egiptul meu…care nu e si al tau

Nu existanile2_2821222b locatie de vis, unde oamenii au doar intentii bune, sunt fara de pacat, gandesc doar sa-si ajute aproapele si merg pe strazi pavate cu lacramioare. Exista tari, cu bune, cu rele, cu oameni tristi, fericiti, ranchiunosi ori generosi din nastere. Si totusi nu pot fi de acord cu pareri gen „tara aia este asa, natia aia este asa, o sa vezi ca ti ve sa intampla asa pentru ca ai ales asa”. Aceste concluzii pot fi generate de ranchiuna, de necunoastere, de gandire limitata sau pur si simplu cimentate de o neimplinire interioara care hraneste dorinta de, hai sa nu mai spunem „sa moara si capra vecinului”, expresie folosita in articole anterioare, dorinta de, sa zicem, a descuraja omul de langa tine care are puterea sa incerce sa-si atinga un vis si pe care il vrei, cait, sa se intoarca dezamagit si sa ii spui: „ti-am zis eu”! Revenind insa la titlul postarii de fata, mi s-a intamplat sa aud sfaturi pentru cine ar vrea sa viziteze tara piramidelor, inclusiv in cazul meu, sfaturi de la oameni care fie n-au ajuns niciodata aici, fie nu cunosc realitatea egipteana sau au avut parte doar de experiente neplacute. Anumite aspecte neplacute nu pot fi negate, de exemplu, traficul intr-un oras precum Cairo la ore de varf poate fi infernal, aerul proaspat din Romania e o amintire aici, spatiile verzi, de asemenea nu sunt la indemana oricui, ingredientele pentru o mancare traditionala romaneasca sunt mai greu de gasit, o treaba aparent simpla pEgyptian-pyramids-sunset1oate lua prea mult timp pana a fi dusa la bun sfarsit, ceea ce ma mira si la ora actuala, noi romanii, fiind totusi mai rapizi in a rezolva treburile cotidiene, as tinde sa cred. Dar nu asta as vrea sa punctez. Ci atitudinea rautacioasa a semenilor nefamiliarizati cu nici macar o locatie a Orientului Mijlociu dar dornici de a „taia aripile” cuiva interesat sa descopere Egiptul in cazul nostru, sa incerce un trai aici sau pur si simplu sa-l cunoasca. Dragi romani, ca peste tot, in China, Honolulu sau Alaska, Egiptul nu poate fi descris ca fiind rau sau bun, totul depinde de viata si traiul pe care ti le asterni in aceasta tara. E ca oriunde in alta parte, am intalnit si romani fericiti care si-au construit vieti pe care in tara noastra nu aveau sansa s-o faca si tot aici am auzit si de cazuri mai putin fericite, demne de scenarii de filme. De ce trebuie sa fie doar alb sau negru? De unde ranchiuna asta si pesimismul asupra unui subiect atat de amplu de discutat? Dragilor, Egiptul e in continuare o tara primitoare, istorica, cu oameni prietenosi, ospitalieri, care nu te lasa la greu sa ai o problema in plina strada. Cred asta dupa ani buni de stat aici, asa cum nu neg ca pot exista si cazuri mai putin fericite. Dar asta nu face din Egipt o tara perfecta asa cum nu e nici un cosmar. Egiptul e o tara cu oameni normali, cu vieti obisnuite in care realitatea e colorata in nuantele propriilor alegeri sentimentale, profesionale, domestice. Ca mentalitatile si societatea difera de ce avem noi in Romania, este normal. Ne aflam pecairo un alt continent, nu chiar langa casa. Eu insa aleg sa vad Egiptul prin zambetul simplu al omului din strada, prin ospitalitatea si voia buna care-l caracterizeaza, fara interes ascuns, cu bun simt invatat de la strabunii sai, cu frica de Dumnezeu si respect pentru celalalt. Eu, draga pesimistule, vorbesc despre Egiptul meu care…nu e si al tau. Te mai invit sa-l vezi o data! De aceasta data ia-o pe Nil, in jos spre Aswan, lasa stresul si grijile, priveste valurile si palmierii, soarele etern si respira adanc chemarea Africii. O sa intelegi de ce multi, de peste mari si tari vin sa-l vada. O sa-ti placa.

Viata intre alb si negru