Ne trec anii, ya Omar!

Astazi e Joi si am de gand sa-ti spun ceva, dar o las pe maine, cand ai sa vii de la 9c7c7e0299ca1977b6263ef41ac9da11rugaciune. Ai sa intri cu ochii plecati, in camara tatalui mei, ai sa iei cativa dinari munciti din greu s’apoi, nevazut, ai sa te-ntorci in modesta-ti camera, unde iti inchizi tineretea si visele, de parca viata te-a condamnat la o pedeapsa neanuntata si nevazuta.O grea povara peste primaverile destinului tau. Eu maine, ya Omar, cand Abouya isi va termina pranzul, iar ceaiul si el va fi gata pregatit, am sa ii las curmalele pe masa, tocmai pentru a-l opri sa caute-n odaile mele, si dusa voi fi din casa! Am sa vin spre tine, cu valul tras pe chip si am sa-ti zic asa: Ne trec anii, ya Omar, nu bogatii si bratari de aur astept eu de la tine, habib alby. Inceteaza in a-ti mai umbri zilele cu munca chinuitoare pentru cei cativa dinari care nu-ti ajung decat pentru paine si iaurt. Eu jur pe memoria mamei mele Sultana, ca fericita am sa fiu de ma iei de soata, si nu astept bogatii ori ca la Nikkah noastra sa rasune medina a lafaiala si grandoare! Ce-i viata fara dragoste, baiete draga? Nu te mai osandi la grele munci, sperand ca intr-o zi sa intri si tu in voia tatalui meu, eu insami, Layla, iti bat la usa, iar inima-mi te roaga sa deschizi! Ne trec anii, ya habibi.

***

Luna cea hoata isi roti cercul de aur peste cupolele albastre din Bagdadul de poveste si Layla cea cu gene lungi astepta ca musulmanii sa se intoarca de la al salat. Din casa-i mareata putea vedea clar poarta moscheii,iar cand Omar cel chipes si inalt iesi din lacasul de rugaciune, fetiscana indragostita iute se pierdu-n simtiri. Il astepta sa-si ia plata de la avutul ei tata si, cand nimeni n-ar fi banuit ca o fata de-a Bagdadului s-ar compromite in acest fel, frumoasa o lua tip-til, urmandu-l pe uliti care duceau spre camera modesta a tanarului artizan, Omar cu ochi de migdala, acest minunat mester ale carui cufere de zestre erau neintrecute-n frumusete, de pana si Damascul auzise de indemanarea sa. „Cine-i”? se auzi vocea de dincolo de ziduri. Laylei ii pieri graiul. Cu chipul acoperit, doar ochii ii mai aratau din scanteia dragostei. Barbatul se arata in prag. „Ce doresti, surioara?” intreba acesta atunci ca o vazu pe straina in negru. Laylei ii pieri limba si curajul, simtind cum pamantul ii fuge de sub picioare. Isi pleca ochii a rusine si o lua la fuga, cu grija ca chipul sa nu ii fie vazut de vreun vecin mai dibaci, ori de vreo clevetitoare. Si cand ajunse-n odaia sa plina de doruri nespuse, lacrimile ii cursera-n voie. Apoi hohote de plans venira si ele, ca o prelungire fireasca a suferintei unei iubiri mute. Trecu ziua, iar dupa amiaza lenesa facu loc unei alte nopti singuratice. Era Sambata. Acea Sambata cand Layla fierbea cardamom in curtea interioara a casei falnice in care isi ducea viata fara de dulceata. Se uita spre fantana, stiind ca nimeni n-are s-o vada. Si vazu scrisoarea! „Ne trec anii, saptamanile, zilele si clipele, Layla habibty. Dar iubirile de-o viata nu ne trec”. Atunci stiu. Omar simtise gandul ei. Privi mai atent in jurul gradinii si intelese ca iarba, trandafirii, rodiile si migdalii, toata natura ii era alaturi. Iar daca Allah Preabunul avea sa incuviinteze, de ce nu chiar ea ar fi fost viitoarea mireasa a Baghdadului? „Insha’Allah” isi zise in sinea-i. „Insha’Allah” raspunse un tanar cu ochi de stea, de dincolo de zidurile casei ei.

 

 

 

 

Mireasa din Alep

47183446_2052657894828555_1903655060366163968_nEra prima oara cand o vedeam. Curtea vibra a chiote si pasi de femei care fugeau ametite, in graba lor de a termina pregatirile de nunta. Cu ochi de aluna, zambet marmoreean, si par ce pe la tample avea culoarea apusului de soare, lasand sa cada, accidental, din valul verde, cate o suvita rubinie, venea ea. Mireasa din Alep. Fumam la cafeneaua locala din fata casei si ma uitam cum femeile Bagdadului se pot grabi asa de rau pentru o simpla ceremonie. Multe erau de facut, tigai zburau pe deasupra capetelor celor mici, cu kleiche mirosind dulceag, cu cardamom copt in vetre si tavi cu ceaiuri aburinde, toate pentru Masjid si mireasa siriana. Cea din gradinile nestiute ale Alepului, cu glas dulce, accent neinteles de unii, si farmec in priviri. Cu maini magice si degete fine care teseau nu doar broderii facute-n odaile patriei natale, dar cu degete care probabil, in rafinamentul lor, ii furara si ochii barbatului inalt si frumos, de pe albia Tigrului.
Nu aveam multe de facut, moscheile inaltau smerite strigate catre Allah, iar carucioarele cu pepeni se indepartau lenese de strada pe care nunta isi pregatea alaiul. Aveam sa mai stau o perioada in mirosul de cardamom si cafea, ce dainuia de la poarta din fata cafenelei in care doar cativa insi plictisiti jucau table, sa treaca timpul.Timpul in Bagdad trece mult mai lent decat in alte capitale ale globului pamantesc. Sau poate arabii au talentul de a-ti da siguranta ca totul va fi bine, intr-un ritm dulceag, molcom, intr-un timp stapit doar de Cel de Sus. „Atat timp cat Allah este cu noi, cine ne poate face rau?” spuse un mosneag acoperit pe capu-i carunt cu un sal impestritat, dupa obiceiul irakian. Si avea dreptate, caci cu adevarat destinele noastre sunt scrise cu mult timp dinainte de a ne naste, asa cum sfintele invataturi islamice ne amintesc. Tacerea cafenelei e intrerupta doar de jocul tablelor, si de cateva voci ascutite feminine, de peste drum. Portile se deschid si-l lasa pe printul petrecerii sa intre in odaile feminine si parfumate. Mireasa alepiana rade cu ochii sclipind a stele din nopti ce aveau sa vina doar pentru ei doi. Langa ea, in jocul de nunta, palme de femei bateau a bucurii, felicitand nuntitii. Doi pasi mai incolo, doua maini tremurande bateau si ele, mai incet, mai slab, dar nu se lasau date la o parte. Valul ei ce-i drept, nu avea culoarea veseliei, fiind de-o dantela neagra, care ii creiona trasaturile fetei, mai feminina parca, decat ale celorlalte femei ce-o insoteau. Ea era prima sotie. Nu era nunta ei si nici timp pentru analiza. Mireasa alepiana stralucea. Aducea cu ea surasuri si-o araba adorabil rostita in patria Tigrului si-a Eufratului. „Frumoasa mai e sirianca asta, Masha’Allah”, soptira doua gurese varstnice, cu tatuaj in barbii. Mireasa le privi cu ingaduinta unei printese pentru curtenii ei. Isi scutura din nou bratarile si dansa. Dansa pentru Masjid. Si atunci ele aplaudara iar si iar. Mie cafeaua mi se terminase. Ma ridic de la masa si-o iau usor, pe strazile inguste ale Bagdadului. Mai intorc o data capul. Ceva in ochii primei sotii ma opri-n loc. Ma observa c-o privesc si-n doua secunde isi ascunde chipul. Ea avea un juramant de credinta pentru Masjid. Si evident, numai urari de bine pentru ea. Pentru mireasa din Alep.

 

Nunta lui Samir

1566_Beauty-Secrets-of-Women-from-the-Arabian-lands_shutterstock_-376406011Samir si Leila se intoarsera pe meleagurile natale sa invete a-si iubi patria si traditiile, sa dea ochii cu oamenii locurilor, arabi caliti de soare si desert, arabi asemeni lor. Doar ca ei crescura in Vestul indepartat, pe taramuri americane, prea greu de inteles pentru cei din Iordania. Bunicul lui Samir, om curajos, cu sange de beduin din Wadi Rum, se retrase prin anii ’80 din zarile salbatice spre capitala, in Amman, simtind ca prin tara bate vantul schimbarii si copiii sai trag la orase, spre educatie si invatarea traiului occidental. Obosise omul desertului. Apoi ajunse a sta intr-o casa inalta si spatioasa, cumparata cu bani multi, in inima Amman-ului, imprejmuita de souk-uri si bulevarde largi si aglomerate. Profita de imobilul generos si isi amagi lipsa vietii de trib, adunandu-si fiii in odaile numeroase, si nepotii nastrusnici si pusi pe sotii, mai intotdeauna. El ii iubea pe toti la fel, fara diferente. Isi aseza nepoteii pe genunchi si le povestea din fantasticele sale calatorii printre dunele desertului roscat ce colora intinsul Iordaniei salbatice. Dar plecara cu totii dupa cativa ani din tara. Fiii sa-i insistau la aceasta calatorie. In indepartata America, ei socoteau ca e mai intelept ca cei mici, in vremurile moderne, sa-nvete Engleza, sa li se deschida usi unde-si doresc ei, la maturitate. Rabdase ani buni, dar acum batranul Ajmal isi dorea cu ardoare sa se-ntoarca in casa cumparata cu tot ce agonisise el din traiul desertic, in Amman, in sanul arabilor. Asteptase mai bine de doua decenii de dragul copiilor sa se reintoarca. In urma cu cateva luni, Samir, nepotul si lumina ochilor sai, un tanar inalt si chipes acum, o cunoscu pe Leila, o codana cu par de ambra care tocmai isi terminase studiile in America, si se rentorcea si ea in Amman in mai putin de-un an. Pentru totdeauna, dupa spusele tatalui ei, cel care era un obisnuit al casei lor, la ceaiul de dupa amiaza. Priveau bulevardele largi americane,  fast food-urile si traficul, dar inima arabilor avea un dor. Oaspetele si viitoarea mireasa a nepotului Samir voiau o viata iordaniana. La fel ca si el. La sfarsitul lui Septembrie, iordanienii veneau deci, acasa, pe pamanturi arabe. Facura logodna in State si dupa doar doua luni, cele doua familii calatoare hotarara sa se intoarca-mpreuna in Amman, pentru casatoria tinerilor. Bunicului Ajmal ii suradea inima inca din aeroport. Ii era dor de viata arabeasca, vezi bine. Dar pentru tanara Leila totul era nou, ea nici macar nu intelegea prea bine cultura iordaniana, uitandu-se fascinata la femeile acoperite cu val, unele chiar ascunzandu-si chipul in totalitate. Un grup de trei fete, subtiri si inalte, cu val negru tras pe chip, o privira iscoditor de dupa perdeaua de bumbac fin ce permitea ca ele sa observe, fara a fi observate. Inima incepu sa-i bata mai repede cand simti ochii sticlosi de dupa niqab, simti o rautate ascunsa in grupul celor trei, atunci cand ele o priveau si realizau ca e o araboaica modernizata. Il tinu strans de mana pe Samir, cu un soi de teama. Dar Samir nu intelese, era absent si privea curios in jur, fascinat de noua lume a bunicului sau. La poarta casei din mijlocul capitalei, batranul Ajmal insista ca familia Leilei sa-i insoteasca pentru un ceai, si sa-si traga sufletul, intre timp el tocmind un baiat sa ii ajute cu bagajele la plecare. Marwa, viitoarea soacra a Leilei, o lua de mana pentru a-i arata camera lui Samir, asa cum si-o amintea ea in putinii ani in care el crescuse aici, in Amman, inainte de viata din America. „Imi amintesc ca existau talismane multe, care acopereau peretii”, spuse cu o voce grava si ingandurata, femeia. „Trebuie sa existe talismane, fata mea.” Leila nu intelegea de ce spune asta. „Stii, cultura araba e aparte, sunt oameni generosi, sunt oameni buni, asta da, dar uneori, exista si suflete neimpacate si nu tot ce-i zambet e realitate…” Tanara mireasa vedea bine ca obiceiurile sunt diferite, dar misterul vocii viitoarei soacre o intriga. „Sa ai grija, draga mea. Sunt ochi care nu apar si guri care nu cuvanta. Si apoi Samir este frumos, tu o stii bine…si tu esti ca Luna, Masha’Allah…dar aveti grija, dragii mei.” Vecinii primira cu bucurie vestea intoarcerei lui Ajmal, iar nunta se intampla in a sa casa, asa cum isi dori, odaile fiind inundate acum de mirosul dulceag al deserturilor pregatite de femeile pricepute, iar Marwa plimba bukhoor-ul prin toate colturile odaii, precauta si ingrijorata de ochii rai care i-ar fi putut afecta baiatul in ziua cea mare. Marwa vazuse multe la femeile unui anumit trib din Wadi Rum. Un trib singuratic, care nu se amesteca in treburile altor comunitati nomade din zona. Si o ingrozea cum dupa zambetul dulceag si valurile pioseniei se pot ascunde cobrele duhului rau. Nebanuitorul Ajmal, om corect si linistit la suflet, dadu sfoara-n tara de venirea sa si cum ca dragul Samir isi leaga destinul de o fata ca iasomia, Leila, tanara care acum le lumineaza casa, ca sotie a unuia dintre urmasii sai. S-au baut ceaiuri, s-au ascultat vechi cantece beduine, s-a dansat, femeile retragandu-se in odai mai laturalnice si acoperindu-si chipul atunci cand pasi straini de barbat le calca pragul. Venea lumea puhoi, dupa obicei arab, sa ureze de bine nuntasilor si mirilor cei proaspat sositi in patria parintilor lor. De la fereastra, mireasa Leila privi cu bagare de seama ce oaspeti se aratau la intrare. Lume pestrita si necunoscuta, dar oare chiar toti ii erau nestiuti? Isi incrunta fruntea si incerca sa observe grupul de femei acoperite cu negru care se apropiau de Marwa, mama sotului ei. O sarutara si ii soptira ceva la ureche. Marwa pali, de parca puterile ii fura stoarse. Una dintre femei privi chiar catre fereastra Leilei si-si dadu valul jos de pe chip. Ya Allah! Era infioratoare ca noaptea, irisul negru ii acoperi intreaga orbita, parea de pe alta lume, de pe meleaguri a celor fara de odihna! Lua mana Fatimei in palme, de frica, talisman protector, si incerca sa-l gaseasca pe Samir, printre nuntasii care-l sarbatoreau intr-o camera separata. Coridoarele devenira fumegande, si parca ceva o tinea in loc sa nu mai ajunga la mirele ei. Brusc, nu mai era lume in jur, ca si cum toti erau acoperiti de fumul gros, un vis teribil parea a prinde viata,  gluma macabra prindea puteri si se arata precum o realitate mult temuta. Scartaitul de usa o facu sa intoarca chipul. Aceiasi ochi de femeie diabolica! Se indrepta spre ea fara graba, stiind ca o poate ajunge prin puterile sale nelimitate, stiind-o slaba, firava, fricoasa. Valurile ei negre se-ncolaceau de stalpii casei, ca niste tentacule infometate ce incercau sa sugrume un peste mic si firav pe nume Leila. Leila, biata Leila, o occidentala cu pretentii de araboaica. Beduina ii suiera in ureche, prinzand-o de coate: „Ya ahlan wa sahlan! Ai venit printre noi, americanco! Ma tii minte? Inca de cum ai pasit printre noi te-am vazut. Am vazut frica din ochii tai!” Leila cauta disperata o cale de iesire, dar valurile-tentacule o tineau, si nu putea inainta. Ii simtea rasuflarea fierbinte si ochii care-i penetrau venele gatului, de parca ar fi vrut sa se hraneasca din sangele ei. „Tine minte! Nimeni nu-mi ia barbatul. La noi, in Wadi Rum, legile le facem noi, iar cativa ani petrecuti in Occident nu pot schimba ce mie mi-a fost promis din pruncie! Dispari si spune-i ca nu poti face nunta cu el!” Apoi femeia in vestmant negru se facu nevazuta ea insasi, ca prin vis. Leila ramase socata, in mijlocul holului privind catre talismanele Marwei, cele aparatoare de ochi rai. „N-au nicio putere…ce e scris sa se intample, se intampla!” Marwa aparu si ea dintr-o data, n-o auzise cand intrase. „Nu-mi amintesc nimic. Ce zi e azi?” Leila nu-i putea raspunde. Era socata. Se apropie slabita de puteri de fereastra, sa vada daca femeile duhurilor rele parasira incaperea, si cu groaza vazu ca in receptie nu mai era nimeni. Ba da…un singur barbat. Samir. Samir radea fericit. Radea zgomotos si privea catre peretii cu simboluri vechi, simboluri care se leganau in bataia unui vant inexistent. „Astazi este nunta mea…la la la…astazi este nunta mea…la la…Unde este tata, mama? Fen aboya, ummi? Ceasornicul incepu a ticai din ce in ce mai zgomotos. Leila se repezi catre living sa ii vada ochii lui Samir. Dar Samir n-o cunostea. „Samir, sunt eu, Leila!” Samir zambea la ea, ca unui strain. Continua, mai calm de aceasta data: „Astazi este nunta mea, la la la la la…” Leila intelegea cu groaza ca starea mirelui ei are legatura cu vizita beduinelor necunoscute. Ii facura vraji, fara doar si poate. Se intoarse catre Marwa, care, la fel, privea neputincioasa catre tanara fata, dar constienta de ce se-ntampla. „Sunt vraji! Beduinele ne-au facut vraji!” Marwa mari ochii de spaima. Duse degetul la gura si zise, cu chipul sur de ingrijorare. „Intelegi acum de ce ti-am zis sa aveti grija mare?” Dar nu termina bine de rostit aceste cuvinte ca usa de la intrare se izbi brusc de perete. Ajmal pasi in casa, asezandu-si shemagh-ul ce i se miscase de pe cap de parca o furtuna teribila se iscase afara, printre merii si portocalii din fata casei sale. „Ma duc in Wadi Rum. Pamantul ma cheama, e timpul sa ma intorc in trib!” Marwa isi privi tatal neputincioasa. „Ce sa cauti in Wadi Rum? Esti batran si desertul nu-ti mai e prieten, ramai pe loc. Daca trecem de noaptea asta, va fi bine.” Ajmal zambi. Isi iubea fiica prea mult s-o supere. Planuia sa iasa pe usa imediat ce ea se va fi retras in odaia de dormit. Si nici nu avu prea mult de asteptat ca Marwa simti cum somnul o ia si ceru sa fie ajutata sa ajunga-n pat. Leila ii sari in sprijin, simtind ca doar pe ea o are constienta de ce se-ntampla in jur. Cand se intoarse-n living, il zari pe batranul Ajmal pe strazi, luand-o la pas, spre necunoscut. Samir ramasese la fel, tintuit de canapea, asa cum il lasase. Ii zise Leilei: „Trebuie sa-mi gasesc mireasa. Akilah, unde esti? Akilah…” Leila asculta-ngrozita, dar asta nu fu nimic pe langa ce vazu cateva clipe mai tarziu. Peste pragul usii inalte, ce tocmai fusese deschisa de batran, se prelingea o silueta neagra, intinzandu-se pe bucatile de ceramica, precum un sarpe urias, si veni spre ei, calm, rece, cu priviri de fiara. Apoi se ridica-n picioare si prinse forma umana. Era ea! Beduina groazei ei. „Taala! Vino!” Si Samir se ridica, urmand-o ascultator, pasind spre silueta neagra, care-l avea sa-l conduca spre necunoscut. Creatura intoarse capul spre mireasa parasita. Parea sa aiba flacari in loc de ochi. „Ne vom casatori in Wadi Rum, in cantec de tobe si dans doar de noi stiut. Nu ne cauta. Noi nu apartinem beduinilor obisnuiti. Suntem un trib aparte. Numele nostru e sters din memoria nomazilor din deserturile iordaniene. Considera ca nu m-ai intalnit niciodata. Asa a fost scris. Maktoub. Noi, beduinii, rar ne amestecam sangele si obiceiurile. Sa uiti de Samir. Si tu si maica lui. Daca va plange inima ei de mama, sa-i spui ca Samir merge pe pamantul lui Ajmal, acolo unde desertul isi cheama fiii de sange. Dar tu sa stii ca nu e asa. Locul nostru nu-i cuprins de Wadi Rum.” Si acestea fura ultimele cuvinte ale Akilei. In mai putin de-un ceas rasaritul isi arata liniile sangerii asupra Amman-ului. Traficul, cladirile, toate erau acolo, fiind parte din decorul unei zile normale. Marwa, tacuta, isi turna cafea in ceasca si-si servi si oaspetele. Simtea ca trebuie sa aiba grija de aceasta fata. N-o cunostea prea bine, asa cum nici Leila nu stia de ce-i acolo. Doua femei singure, intr-o tara necunoscuta lor.

 

 

Gustul amar al maritisului: viata unei „kelin”

Asia Centrala are printre cele mai frumoase traditii si obiceiuri la nivel cultural daca e sa ne raportam la zonele de pe mapamond. Totusi in anumite state, casatoria in loc sa aduca bucurie si implinire sufleteasca, poate aduce femeia la rangul de servitoare in casa socrilor. Astazi vorbim de traditiile Asiei Centrale si fata lor aspra: a fi „kelin” in casa parintilor celui care-ti pune verigheta pe deget si te aduce la rangul cel mai jos din familie.

Din „Nora pentru mama” in „Servitoare pentru mama”

„Kelin” este denumirea data nurorii in Kyrgyzstan. Ea are cel mai jos rang in mediul 17498500_1343413609086324_762065497361487002_ngospodaresc, si cand ajunge in noua casa, traditia ii cere sa se aplece de trei ori in fata socrilor si invitatilor prezenti la ceremonie. Acest lucru este simbolul respectului pe care tanara femeie il arata noilor parinti si vorbeste despre cat de bine este educata in sanul familiei care a trimis-o la sot. Mireasa acestei tari, in sanul traditiei, nu arata precum un personaj stralucitor, ea trebuie, dimpotriva, sa apara in societate drept modesta, ascultatoare, timida si fara a-si impune personalitatea. Ar aduce rusine si indoiala ca a fost o buna alegere ca sotie in casa mirelui. Zestrea fetei, de cele mai multe ori confectionata manual si pregatita din timp, iarasi vorbeste despre dibacia la lucru a tinerei si harnicia ei in casa.
Aici dragoste cu de-a sila, se poate!
In Nordul Kyrgyzstan-ului traditiile sunt si mai aspre. Nora trebuie sa se aplece in fata parintilor ori de cate ori ii vede, pentru a nu aduce ghinionul si tristetea in casa sa. Este aceeasi tara unde in proportie de 75% dintre casatorii implica rapirea fetei de pe strada si dusa f_bride_lcu forta in casa baiatului pentru a o pregati de nunta, o alta traditie absurda care a dus inclusiv la sinuciderea multor fete nefericite cu sotul langa care urmau sa-si pregateasca viata. Pe cat de ciudata este aceasta forma de casatorie, pe atat de stranii sunt si declaratiilor unor femei care vad acest lucru ca pe ceva normal si spun ca au reusit de-a lungul anilor sa aiba casnicii implinite si familii numeroase. Evident, ca vorbim despre batranele tarii, si ca usor, mentalitatea se poate schimba, insa rapirea miresei este o practica inca foarte intalnita in Kyrgystanul de azi, o practica care trebuie sa inceteze, sa speram cat mai repede. In poza alaturata avem o nora traditionala langa zestrea sa.  Pana la o noua postare, toate cele bune!
Lacrimi si traditii

De dragul ei, dar mai ales, pentru Allah- Algeria in zi de nunta!

0fd0eb4ab156c8e8e1347baaf25fdcb4Algeria, la fel ca si celelalte tari musulmane, are un stil de viata influentat de valorile religioase regasite-n Qur’aan, cartea sfanta a Islamului. In Qur’aan, casatoriei i se acorda o deosebita importanta, si trebuie sa fie bazata pe dragoste si intelegere, iar ea are loc doar cu acordul miresei. Desi familiile au un cuvant greu de spus in societatea araba in privinta sotului, mireasa, potrivit Islamului, este libera sa aleaga ce sot isi doreste, atat timp cat este un bun musulman, iar casatoria urmeaza pasii „halal”. Sigur ca tinerele au in mintea lor un tipar la care viseaza de mici, dar generatia veche este de regula mai practica si le aduce cu picioarele pe pamant, amintindu-le ca si lucrurile materiale sunt importante pentru un bun mers al mariajului. Daca parintii fetei de regula sunt interesati de moralitatea sotului si partea financiara, pentru a asigura fiicei lor un trai fara griji, si parintii baiatului in societatea algeriana au asteptari de la mireasa. Ea trebuie sa fie o fata respectabila, cinstita, corecta, bine educata si sa provina dintr-o familie onorabila. De obicei pasii casatoriei 665003303001_3641363935001_2014622131436921734-20ar trebui sa fie asa: cand un baiat iubeste o fata, el isi anunta mama de intentia de a o lua de sotie, iar acestea va intreba in comunitate de reputatia tinerei in cauza. Daca vestile sunt multumitoare, urmeaza intalnirea cu familia ei, pentru a-i cere mana, iar daca vizita e bine primita si de rudele miresei, se trece la pregatirile de nunta. Pentru inceput este necesara vizita la moschee sa se inceapa logodna, iar in cadrul ceremoniei, imamul le va explica tinerilor codul si morala religiei islamice in raport cu ceea ce inseamna casatoria. Perioada logodnei nu este deloc una linistita pentru tanara femeie, care alaturi de mama, urmeaza sa cumpere tot ce tine de mobilarea viitorului camin, haine, aur, rochia de mireasa, ceea ce-n araba e cunoscut drept „shurah”. In aceasta vreme mirele nu are atat de multe lucruri de facut, e insa obisnuit ca acesta sa aduca daruri pentru mireasa si mama ei, in semn de respect. In lumea araba casatoria este un lucru serios iar drepturile si responsabilitatile sotilor sunt bine stiute inca de la inceput. Sotia are rolul de a se ocupa de educatia copiilor si bunul mers al casei, in vreme ce barbatul este cel img_56901care ofera suportul financiar si protectia caminului, duritatea comportamentului acestuia nefiind insa incurajata. Inainte de casatorie este recomandat ca tinerii sa petreaca timp impreuna pentru a aranja noua locuinta dupa placul amandurora, dar si pentru a se cunoaste mai bine. In saptamana dinaintea nuntii incep pregatirile cu dulciuri specifice, cous-cous cu carne de miel, salate si diferite alte bucate traditionale algeriene. Nuntile in Algeria se tin Miercurea si Joia, iar prima zi este dedicata familiei si prietenelor miresei, vreme in care mirele se odihneste. Petrecerea cea mare este a doua zi cand, cu un alai luxos, mireasa este dusa la casa mirelui, unde va sta alaturi de acesta pe durata zilei. Nu e vreme de relaxare nici acum, pentru ca traditia cere ca la fiecare jumatate de ora tanara sa-si expuna tinutele pentru a arata invitatilor garderoba sa. In toiul petrecerii, in vreme ce oaspetii servesc bunatati din belsug, mirii isi iau ramas bun pentru a petrece impreuna prima noapte cu statutul de sot si sotie.

Logodna si casatoria traditionala algeriana

 

 

 

 

 

 

 

Mireasa din Bandar Abbas

Iranul trc iranian bridesau vechea Persie este o tara cu o cultura mareata inca din Antichitate, iar pentru iubitorii Orientului Mijlociu acest fapt nu e o necunoscuta. Este totodata patria unui climat diversificat, de la teritoriile umede si calde batute de apele Golfului, la deserturi pietroase brazdate de vant si munti mareti incununati cu creste inzapezite si vai inverzite, de o frumusete unica. Astazi Iranul isi leaga frontierele de afgani, arabi, armeni, azeri, kurzi, pakistanezi, turci si turkmeni, iar diferentele legate de portul traditional de la o regiune la alta nu poate fi decat o consecinta fireasca a inrudirii culturale cu vecinii din regiune, pe langa mostenirea antica lasata de vechile imperii formate aici. In imaginea alaturata apare mireasa din Bandar Abbas in port traditional, o evidenta conexiune culturala la nivel vestimentar cu tarile arabe ale Golfului, in special cu Emiratele Arabe, aflate la „o aruncatura de bat” de aceasta regiune a Iranului.

                                                                                                 Bandar Abbas si traditiile din Golf

Intoarcere la nucul copilariei (fragmente partea III)

 August in flacari

„Cine e Craiul noptilor si Stapanul slutilor?
Cu podoabe de safir si e Cel Dintai Vampir?
Cine face din zi an si sta in Castelul Bran?1488881_613847518709607_1259205693_n
E Dracula Intunecatu’, nepot de-a lui Nosferatu’…

Dintre toate creaturile noptii, Craiul era cel mai temut si mai respectat…Ceilalti vampiri oricat de iscusiti ar fi fost, tot nu indrazneau sa i se impotriveasca de teama sa nu li se ia Eternitatea. Si, intr-adevar, varcolacii, moroii si chiar umilii lilieci fugeau din calea Craiului atunci cand acesta se intorcea furios din Tinut. Nu era de glumit, avea puteri nelimitate acest vampir, caci rudele sale erau vestitele vrajitoare Siona, Vixona si Corona, iar unchiul sau era insusi Nosferatu, vampirul nemuritor. Dar acum Craiul avea alte ganduri. De ceva vreme isi cauta mireasa, o cauta pe cea capabila sa i se alature la conducerea imperiului. Si ce imperiu…”