Verile din Basra

010b1a18890a47fdf460c299beb0280aMai tacuta ca apele Golfului, mai misterioasa ca palmierii serilor de vara din Basra mea cea dulce, imi apareai in minte tu, atunci cand demonii dragostei interzise mi te tot rastalmaceau prin simtiri. Frumoasa Zeina, oare de ce a trebuit sa ma uit spre tine in Vinerea interzisa, cand si eu, ca si ceilalti marinari irakieni, ar fi trebuit sa caut spre zari de-un albastru dulce, taciturn, albastrul aducator de mantuire? Si ai trecut pe acolo, tinand valul peste chipul tau de fecioara ascunsa-n camari ferecate, pentru a ma inrobi pentru totdeauna. Ai chicotit usor cand m-ai vazut turbat de iubire, pentru ca, nu-i asa, dragostea poate fi amuzanta, cand la gleznele-ti cu bratari de aur, barbatii cad ca mustele otravite, de la rege, la servitor. Te-ai mai uitat o data, grijulie ca varstnicii sa nu-ti socoata indrazneala, s’apoi te-ai intors cu o mila tintuita-n zambete acre, sa vezi daca ma chinui in agonie, si iarasi tu, cuminte si rea, ti-ai asezat valul pe chip, ca sa te-ntorci in camarile ferecate si bine ascunse de dorintele pe care soarele puternic le scoate la iveala aici, printre noi, pescarii Basrei. Apoi, dupa ceaiul de seara, te simteam cum pandeai de dupa perdelele greoaie de casmir, stiind ca umblu pe strazile intunecate, nebun de dor, dupa cei mai frumosi ochi de culoarea cafelei yemenite. Si venit-a si ziua cand a trebuit sa platesti pentru parsivenia ta! Ah cat de bine imi aduc aminte de spaima-ti, cum imi aduc aminte de cuvintele-ti inecate pe buze, cand m-ai implorat sa-ti dau drumul incheieturii unei maini firave, ca mare blestem am sa-ti aduc in viata! Te-am mai tinut o clipa. Numai una, cat sa-ti pecetluiesc un sarut mai fierbinte ca vara mandrei noastre Basra, cat sa-ti mai smulg o data inima din piept. De frica. De dragoste? N-as crede, caci parsivenia ti-e sora, ca la mai toate fecioarele mandre care se stiu urmate orbeste de barbati. Te-am sarutat, ti-am mai sorbit o data cafeniul ochilor si-apoi te-am aruncat uitarii. Haha! N-am sa-ti uit frica, uimirea si mai apoi intristarea ca nu caut spre tine. A trecut vara, iar palmierii freamata inca povestile altor femei sirete si-a altor pescari indragostiti. Eu mi-am luat demult la revedere de la Irakul natal si-am pornit spre zarile aducatoare de liniste. Ramai cu bine, Zeina! Allah sa-l pazeasca de farmecele-ti parsive pe prostul care-ti va cadea in mreje si se va lasa inmuiat de valurile unei false credincioase.

Reclame

Infidelul doamnei Arwa

23eaf38db37c19c12b624a91b92596cdIntr-o odaie ticsita cu perne de matase verde zmarald si covoare traditional beduine, statea ingandurata ea. Cu cingatoarea grea de aur pe caftanul frumos decorat, pregatit sa farmece ochi de sot iubit si visat din copilarie, astepta ea, floarea ochilor parintesti, iasomia desertului si cea mai pretioasa dintre fiicele numeroasei familii a tatal ei, Ishmael, cel care-si tragea originile din Yemenul de poveste, din oamenii stiuti ca „Al-Arab al-Ariba„, arabii puri, originali. Dar mariajul ei se-ntampla departe de locurile stramosesti, pe ea chipesul sortit o duse pe taramuri imbratisate de ape, in occidentalizatul Kuweit. Prieteni nu avea prea multi, doar rudele de parte femeiasca ale lui Nayef, caci rareori se gasea ca Arwa sa iasa din casa neinsotita. Privea curioasa cum femeile Kuweitului conduc, ies la birou si cumparaturi, si se bucura in sinea ei ca alte surori din lumea araba si-au luat viata-n dinti si isi contureaza propria existenta departe de deciziile barbatesti. Dar Arwa nici macar nu visa sa-si schimbe destinul. Ea ii fusese scrisa sotului ei si misiunea sa era aceea de a-l bucura, de a-l face fericit. Nayef venea seara, obosit, dupa zilele de munca ce-l tineau in capul restaurantului detinut de familia sa de peste trei generatii, iar Arwa, tanara sa sotie, sclipea. Viata ei atunci incepea, cand el ajungea acasa. Cinau impreuna tacuti, timizi, caci ochii soacrei, adevarata stapana a vilei, ii impungea peste tot, de parca ar fi fost haram ca doi soti sa-si arate iubire, apoi vreme de cateva ceasuri, vorbeau in odaia lor despre ce li s-a intamplat de-a lungul zilei. Si lucrurile ar fi mers asa mult si bine daca intr-o zi, ca si cum un blestem s-ar fi napustit asupra lor, stapana casei, madame Dalia, aduse o angajata oachesa, o asiatica cu priviri obraznice, in vila lor. Era ceva la femeia aceea de maxim treizeci de ani, ceva ce Arwei nu-i placea. Recunostea, privindu-se-n oglinda, in vreme ce-si pieptana parul lung, ca nu-i placea s-o stie prin preajma lui Nayef. Si destinul avea sa-i arate ca avusese dreptate. Servitoarea venise cu alte planuri, mai putin cele de a face curatenie. Auzise ca multe filipineze vin cu gandul de a se capatui pe la arabi, prin casatorii, incepute sub pretextul oferirii serviciilor domestice, dar nu-si inchipuise niciodata ingenua Arwa ca asta s-ar intampla cu Nayef al ei. Era intr-o zi de Jummah. O liniste apasatoare o facu sa iasa in gradina pentru a-i cauta pe cei ai casei. La o masuta alba, cu scaune de lemn, asezate cu vederea spre mare, madame Dalia si fiul ei Nayef pareau sa aibe o discutie aprinsa. Ceva arse in inima Arwei, dar nu se pierdu cu firea. Stia ca nu e momentul sa se arate, dar astepta cateva clipe sa inteleaga rostul vorbelor. „Ya waladi, baiatule, asculta-ma, de baiatul asta avem nevoie. Nu poti sa dai la o parte un prunc. S’apoi cine va sti ca muma-sa e o sarantoaca? Dupa nastere isi va primi banii si duca-se in tara ei!” Nayef isi aprinse nervos o tigara incruntandu-si fruntea, sperand sa gaseasca o alta solutie. „Ya omi, la’a! Eu imi iubesc sotia, Arwa nu a gresit cu nimic sa ii vina pe cap si-n viata ei o asemenea napasta. Nu voi recunoaste acest copil, eu am casa mea cu o alta femeie. O iubesc pe Arwa, e rabdatoare, ma-ntelege in tot ce fac si nu mai gasesc usor in tot Kuweit-ul asta una ca ea”. Dalia isi adora baiatul dar in dimineata aceea i se parea ca nu mai judeca, ca are mintea scurta. Zambi luandu-si aer in piept, stiind ca in final il va convinge. „Tamam, da’ ea vezi tu daca poti sa-mi dai vreun urmas cu sotia ta perfecta!” Desi era dimineata, Arwa la auzul acestor cuvinte, simti ca i se topeste tot soarele-n crestetul capului. Aluneca de zidul casei, si statu jos, acolo, pe treptele de piatra, incercand sa-nteleaga sensul discutiei. Apoi fugi in odaie inlacrimata, nestiind ce ar trebui sa faca acum: sa plece din casa, sa zbiere de furie, sa arunce cu ce-i vine la indemnana, in sotul infidel? Dadu cu ochii de ea insesi in oglinda. Arata pierduta!Arata ridicola cu tot machiajul ala intins pe fata inca de la primele ore ale zilei, pentru cineva care n-o iubea, un sot care pentru ea insa, era totul. Nayef se ivi in pragul usii. Nu fu nevoie de nicio intrebare din partea ei, amandoi stiau prapastia care se cascase intre ei. „O sa ai un fiu cu servitoarea din Filipine!”. Nayef isi cobora privirea in pamant. Era felul lui de a-i spune „Ai dreptate, sunt vinovat”. Dar oare de priviri coborate si chipuri vinovate avea ea nevoie? „Ya Allah, ce se va-ntampla acum??” Nayef se apropie de ea, tacut, incercand sa nu se lasa prada emotiilor. „Tie nimeni niciodata n-o sa-ti ia locul din inima mea. Tu esti sotia mea, esti doamna vietii mele, ea nu inseamna nimic”. Arwa se elibera de atingerea lui. O cutremura atata raceala. „Ati fost impreuna! Aici, tot in aceasta casa!Aiiiiiici!” racni aratand cu degetul spre pamant, de parca acolo ar fi fost locul in care s-a comis haram, pacatul, infidelitatea. Nayef o privea si disparuse din el orice urma de curaj. Era un copil mare care-si accepta cuvinte de ocara din partea mamei. Dar, iarasi, cu ce o ajuta pe Arwa cumintenia unui infidel? Sangele ei de beduina isi voia barbatul curajos, cel care tranteste obiecte prin odaie si jura cu onoarea sa ca nu e vinovat si ca-n mintea lui e numai ea. Nayef nu putea face asta. Nayef era vinovat. O saptamana surda, cu nopti gri, cu plansete infundate, cu pat gol, cu intrebari fara raspuns, cu „de ce-uri” la peretii albi, trecu greoi. Mergea la ceaiurile politicoase ale soacrei, ii zambea fara s-o vada, ii raspundea fara s-o auda, pe ea, femeia haina care stia mai multe decat lasa sa se vada, despre orice. Trecura doua luni. Servitoarea avu decenta sa se faca nevazuta, dar fata noua, o etiopiana cu frica de Dumnezeu, ii spuse ca e la un hotel cazata, traind pe banii familiei, si ca sarcina e vizibila. Dupa nastere, cum ea se laudase, va fi dusa intr-un apartament de lux, si in sfarsit va scapa de uniforma de menajera, fiind o doamna. Mama fiului domnului Nayef, din respectabila familie Al-Hilali. Pe prunc nu-l vazu, dar stia ca va fi doar o perioada de timp pana cand soacra va insista sa-si aduca nepotul acasa. Aranjara sa-l creasca alaturi de bona si mama sa, intr-o anexa a vilei, despartita de un zid inalt, acolo unde vor avea toate facilitatile visate de fosta angajata. Il ierta pe Nayef, prinse a se obisnui cu situatia si chiar sa incepu sa i se strecoare-n minte ideea ca poate a fost si vina ei ca nu s-a grabit sa-i daruiasca un prunc, imediat dupa casatorie. Dar nu era timpul pierdut. „Viata ne da lovituri, si trebuie sa-nvatam din ele”. Nayef isi relua locul in odaia de odinioara si incepusera sa recladeasca increderea si iubirea sfaramata de mai bine de-un an. Soarta ii surase, si curand doctorita familiei o anunta ca va avea un copil. „Insha’Allah sa fie sanatos, sau sanatoasa, Ya Rabb„, se bucura femeia. „Sanatos sa fie, Insha’Allah„, isi puncta soacra preferinta pentru un baiat. Trecura lunile si in casa lor se ivi cea mai frumoasa si dulce fetita, o incantare pentru ochii parintilor ei. Bunica paterna zambi cu raceala si ceva satisfactie la gandul ca avusese dreptate sa-si convinga feciorul sa-l tina pe primul fiu aproape. Imbratisa copila masinal, mai mult ca un soi de datorie: „Mabrouk habibty, jamila, Masha’Allah”. Dar zambetul dura putin, iar perioada urmatoare avea sa schimbe regulile jocului in vila familiei Al-Hilali. La inceput ingrijorarea ca baietelul din casa alaturata e bolnavior, ba mai apoi ca e dragut si destept nevoie mare, in final s-a decis mutarea sa in casa mare, (cu mama pe care nimeni n-o va simti, evident). Dar Arwa o simtea. O vedea si cand nu era prezenta. Ii simtea satisfactia si zambetul parsiv in ochii migdalati, ii simtea chipul clatinandu-se dezaprobator atunci cand se-ntalneau pe coridoare, o simtea „crescand” in familie. Intr-o zi, soarta a facut ca doar ele doua sa fie in casa, etiopiana, cea care acum era singura servitoare, fiind undeva-n gradina de langa plaja. „You see how is life, madame Arwa? What a funny situation. You’re mister Nayef’s wife and I’m the mother of his first son. And this you can’t change”. Arwa simti ca fata ii ia foc. Apuca ceainicul si turna continutul fierbinte peste filipineza obraznica. Aceasta incepu sa tipe ca din gaura de sarpe grabindu-se spre gradina, in cautarea etiopienei. Nayef fu anuntat ca Arwa a atentat la viata mamei fiului sau, si evident ca masuri trebuiau luate. Soacra sugera, la cina din acea seara, ca Arwa sa petreaca o vreme intr-un apartament de-al familiei, in nordul orasului, sa se mai linisteasca. Arwa zambi spre Nayef. El isi muta privirea, nesuportandu-i expresia fetei. Arwa stia ca o data iesita din casa, va fi foarte greu sa se mai intoarca. Pe drum nu spuse nimic. Isi lua cu demnitate bagajele, neacceptand ajutor, si tinand si fetita, urca in apartamentul nou. Pentru sotul ei, cel care nu fu in stare sa o apere, sa creada in nevinovatia ei, nu avea decat mila. Un barbat manipulat de mama. „Deci asta e pretul pe care-l platesc pentru ca nu i-am daruit un nepot mamei tale. Doamna pleaca, servitoarea ramane”. Nayef incerca s-o contrazica. Arwa zambi, dominandu-l. Ii puse mana la gura. „Ssst…nu spune nimic. Fiica mea e un diamant. Fiica ta. De aici noi nu ne mai intoarcem, dar tu poti veni cand doresti sa ne vezi”. Nayef iesi promitand ca situatia nu va dura mult si ca va discuta cu mama sa din nou. Arwa isi stranse fetita la piept, cu lacrimi reci si noduri in gat. Anii trecura. Nu le lipsea nimic, Ameera crestea intradevar ca o printesa. Alaturi de bona care le insotea peste tot, o femeie intre doua varste, cu suflet de aur, isi petreceau dupa amiezile in luxoasele centre comerciale ale Kuweit-ului. Nu va uita niciodata ziua cand, cautand pantofi pentru inceputul primului an de scoala al Ameerei, la doar cativa pasi, domnul Nayef si o femeie cu ochi migdalati, mergeau zambitori alaturi de fiul lor. Si ei faceau cumparaturi tot pentru un scolar. Un baietel.

 

 

Tihna Irakului de altadata

„Se-ntampla undeva, peste caldele ape ale Tigrului si Eufratului, peste cupolele aurii ale fascinantelor lacase de cult din Epoca de Aur a Islamului, se-ntampla candva ca Irakul sa prospere, sa aibe liniste si bunastare printre locuitorii sai. Astfel, lumea avea ragaz, avea pofta de ascultat nascocelile Sheherezadei si radea cu drag la nazbatiile lui Alaaddin, copilul nastrusnic al Bagdadului. Se-ntampla candva ca Irakul sa fie de vis. Cu miros de cardamom in casele cu largi curti si rasete de copii, cu femei curioase de dupa perdea, femei ce pregateau in tainicele cuptoare aromate kleicha, in vreme ce aburii Istikanului ademeneau vizitatori. Irakul glorios si femeile sale.”

(Pictura irakiana contemporana)

29177699_1701343883293293_8465081443669413400_n