O mie si doua nopti in Bagdadul trist

da1b47207ade024f134942d31a0f2540A inceput cu urletul unui copil care mai adineauri zambea langa vatra bunicilor albi de ani si amintiri. Plecase tacut spre strada, cautandu-si camarazii de batut mingea pe asfalturile albite de nisipul irakian, de soare si timp molcom, timp care uita uneori sa mai treaca prin cartierele Bagdadului. Apoi cateva femei s-au auzit in departare, prin curti nestiute, cum tipau si jeleau ca peste drum trupurile barbatilor lor erau aruncate-n pe placi de ciment, ca raspuns la tovarasia care-i tinuse-n strada, pentru un vis. Visul unui Irak sigur, cu paine si liniste-n case. Cerul se implumburase intr-un mov al doliului, copiii muti de spaima isi priveau parintii, strangandu-si la piept jucariile murdare de noroiul luptelor pentru o schimbare. In noapte, Bagdadul iar isi numara mortii. „Vrem de munca, vrem un viitor pentru copiii nostri, ya Allah!”! Cineva ruga divinitatea cu cateva minute inainte de a-i fi strivit corpul pentru indrazneala de a visa la alte orizonturi. Pentru a cata oara Irakul plange? De departe, din inaltul presarat cu ramuri de curmali, lumea pare un furnicar neobosit, de lupte, lacrimi, cerinte si franturi de vise. Miroase a moarte pe strazile vechiului oras al civilizatiei islamice, marele Bagdad. Un oras mare, cu oameni striviti, care din palmierii inaltului par mici, mici…