De la Nil spre Dunare

„Mi-e inima franta in doua, acum cand un deceniu m-a indepartat

De Romania unui verde crud, de mere si vara cu miros de fan curat.

Mi-e sufletul rupt in jumate, intre moschei ce mandre se oglindesc in Nil

Dar asta imi fusese visul, sa zbor la piramide spre Egipt, inca de mic copil.

Astazi Sfinxul ma priveste trist, si ma intreaba daca am gasit ce-am cautat.

Eu pe interior de doruri rascolita, ii zic, nu-i fericire lume, si-nchei cu un oftat.

Si stiu pe data ca, de ma duci la visinii carunti si poezia mea dintre coline,

Am sa raman un ceas, poate o primavara, s’apoi iar plec spre meleaguri straine.

Caci asta este sufletul de scriitor impatimit de alte lumi, de oameni si lumini

Mereu cu dor, mereu nelinistit, mereu cu noi povesti prinse-n caiete cu amintiri.

Am sa ma-ntorc la tine, iarasi copilaroasa, cu vrabii in suflet si iubire, draga Romanie

Dar am sa raman cat sa-ti sorbesc roua din iarba, sa-mi dai putere cam cat pentr-o mie.

Caci, cand zapada vine sa imi inghete sufletul de copil, din Dunare ajung din nou in Nil.

Si iara, dintre palmieri fierbinti si plini de roade, dintre smochini si priviri iscoade

Oftez, instrainata de al meu pamant, s-o sa-mi doresc a infinita oara Dunarea, in gand.”

cairo-nile-sunset-190c47908133

 

 

O mie si doua nopti in Bagdadul trist

da1b47207ade024f134942d31a0f2540A inceput cu urletul unui copil care mai adineauri zambea langa vatra bunicilor albi de ani si amintiri. Plecase tacut spre strada, cautandu-si camarazii de batut mingea pe asfalturile albite de nisipul irakian, de soare si timp molcom, timp care uita uneori sa mai treaca prin cartierele Bagdadului. Apoi cateva femei s-au auzit in departare, prin curti nestiute, cum tipau si jeleau ca peste drum trupurile barbatilor lor erau aruncate-n pe placi de ciment, ca raspuns la tovarasia care-i tinuse-n strada, pentru un vis. Visul unui Irak sigur, cu paine si liniste-n case. Cerul se implumburase intr-un mov al doliului, copiii muti de spaima isi priveau parintii, strangandu-si la piept jucariile murdare de noroiul luptelor pentru o schimbare. In noapte, Bagdadul iar isi numara mortii. „Vrem de munca, vrem un viitor pentru copiii nostri, ya Allah!”! Cineva ruga divinitatea cu cateva minute inainte de a-i fi strivit corpul pentru indrazneala de a visa la alte orizonturi. Pentru a cata oara Irakul plange? De departe, din inaltul presarat cu ramuri de curmali, lumea pare un furnicar neobosit, de lupte, lacrimi, cerinte si franturi de vise. Miroase a moarte pe strazile vechiului oras al civilizatiei islamice, marele Bagdad. Un oras mare, cu oameni striviti, care din palmierii inaltului par mici, mici…