Belly dance-ul in Orient

De curand am asistil_fullxfull.70190066at la o nunta egipteana iar punctul forte al petrecerii a fost muzica folclorica si programul artistic de belly dance inclus in eveniment. Artisti invitati au interpretat cu talent ritmuri din „Egiptul de sus”, dar si cele mai frumoase cantece din folclorul beduin, intrucat turistii cazati la hotelul cu pricina au renuntat la somn si au privit de la ferestre spectacolul oriental. Nu am sa insist pe subiectul „nunta” am mai amintit despre nuntile arabesti, de aceasta data atentia mi se indreapta catre un personaj popular, controversat si pe care multi inca nu s-au hotarat unde sa-l categoriseasca in zilele noastre, in tarile arabe: dansatoarea din buric. Spun asta, pentru ca intreband apropiatii am primit raspunsuri care in loc sa ma lamureasca mai mult m-au zapacit. Dansatoarea din buric este un personaj vulgar sau artistic? Cu conceptia mea „europeana” am tins intotdeauna sa includ dansatoarele din buric la categoria artisti, si asta pentru ca dansul din buric, odinioara nascut in Egipt, in era preislamica nu avea legatura cu „tremuratul carnii” asa cum multi il vad astazi, era atat o arta cat si un ritual ceremonial. Revenind la subiectul nostru, dansatoarea din buric invitata la aceasta nunta m-a impresionat placut, „si-a facut bine treaba”, nu parea genul accesibil cafenelelor obscure din zonele rau famate ale capitalei, ci mai degraba membra a unui grup de dansatori profesionisti, nedespartita de colegii de trupa. De-a lungul petrecerii a schimbat vreo patru tinute in functie de dans, a ras, a glumit cu mirii si invitatii, intretinand atmosfera. Parea mandra de ceea ce face, si-mi dadea senzatia ca viata de zi cu zi nu ii este afectata de meseria de dansatoare, desi lucrurile nu stau chiar asa. La o discutie intre familiile bune in privinta unei casatorii, cu siguranta fata nu ar fi bine vazuta daca meseria ei ar fi aceea de dansatoare din buric. Aceste „talente” o doamna in societatea araba si le tine doar pentru sot in intimitate. Intr-o tara europeana este mai usor, iar artistii isi separa cu succes viata personala de cea de pe scena, unde a dansa din buric tine clar de mediul artistic. Daca vorbim de calitatea dansului, cu siguranta dansatoarele arabe au un talent nativ in a-si undui soldurile, iar aceasta nu a facut exceptie. In vreme ce o priveam mi-am amintit de amatoarele romance care apar pe la show-uri TV despuindu-se mult prea repede, dornice de publicitate si nu de putine ori in ipostaze penibile, evident, neavand nici o pregatire in domeniu. In Turcia stiu ca exista scoli de belly dance, la fel si in Egipt, iar turistilor interesati sa invete lucruri noi li se ofera lectii de dans chiarflat,550x550,075,f si in resorturile hoteliere unde sunt cazati. Lucrurile par sa se indrepte intr-o lumina optimista in privinta dansului din buric si in Egipt, nu toata lumea asociindu-l cu vulgaritatea, sunt si multi de acord ca aceasta categorie de dansatoare pot fi catalogate drept artiste, asa cum si dansul oriental in sine este o arta straveche, atat timp cat caracterul si limbajul celor care-l practica nu este unul stradal, iar publicul, unul de calitate. Din pacate nu putem exclude categoria dansatoarelor care aleg viata de cabaret, machiajul in exces, gestica si limbajul vulgar, iar asta afecteaza inca nedrept imaginea generala a dansatoarelor din buric. Totusi, iubite sau controversate, la petrecerile orientale, dansatoarele din buric sunt pata de culoare, „sarea si piperul” fara de care nu se poate spune ca ai simtit ritmul muzicii cu adevarat. Iar cele care fac din petrecere un succes, consider ca pot fi incluse in categoria „artisti”. Nume precum Fifi Abdou sau Dina, sunt dovada ca si in Egipt belly dance-ul te poate aduce pe culmile succesului.

Oriental rhythm