Mireasa din Alep

47183446_2052657894828555_1903655060366163968_nEra prima oara cand o vedeam. Curtea vibra a chiote si pasi de femei care fugeau ametite, in graba lor de a termina pregatirile de nunta. Cu ochi de aluna, zambet marmoreean, si par ce pe la tample avea culoarea apusului de soare, lasand sa cada, accidental, din valul verde, cate o suvita rubinie, venea ea. Mireasa din Alep. Fumam la cafeneaua locala din fata casei si ma uitam cum femeile Bagdadului se pot grabi asa de rau pentru o simpla ceremonie. Multe erau de facut, tigai zburau pe deasupra capetelor celor mici, cu kleiche mirosind dulceag, cu cardamom copt in vetre si tavi cu ceaiuri aburinde, toate pentru Masjid si mireasa siriana. Cea din gradinile nestiute ale Alepului, cu glas dulce, accent neinteles de unii, si farmec in priviri. Cu maini magice si degete fine care teseau nu doar broderii facute-n odaile patriei natale, dar cu degete care probabil, in rafinamentul lor, ii furara si ochii barbatului inalt si frumos, de pe albia Tigrului.
Nu aveam multe de facut, moscheile inaltau smerite strigate catre Allah, iar carucioarele cu pepeni se indepartau lenese de strada pe care nunta isi pregatea alaiul. Aveam sa mai stau o perioada in mirosul de cardamom si cafea, ce dainuia de la poarta din fata cafenelei in care doar cativa insi plictisiti jucau table, sa treaca timpul.Timpul in Bagdad trece mult mai lent decat in alte capitale ale globului pamantesc. Sau poate arabii au talentul de a-ti da siguranta ca totul va fi bine, intr-un ritm dulceag, molcom, intr-un timp stapit doar de Cel de Sus. „Atat timp cat Allah este cu noi, cine ne poate face rau?” spuse un mosneag acoperit pe capu-i carunt cu un sal impestritat, dupa obiceiul irakian. Si avea dreptate, caci cu adevarat destinele noastre sunt scrise cu mult timp dinainte de a ne naste, asa cum sfintele invataturi islamice ne amintesc. Tacerea cafenelei e intrerupta doar de jocul tablelor, si de cateva voci ascutite feminine, de peste drum. Portile se deschid si-l lasa pe printul petrecerii sa intre in odaile feminine si parfumate. Mireasa alepiana rade cu ochii sclipind a stele din nopti ce aveau sa vina doar pentru ei doi. Langa ea, in jocul de nunta, palme de femei bateau a bucurii, felicitand nuntitii. Doi pasi mai incolo, doua maini tremurande bateau si ele, mai incet, mai slab, dar nu se lasau date la o parte. Valul ei ce-i drept, nu avea culoarea veseliei, fiind de-o dantela neagra, care ii creiona trasaturile fetei, mai feminina parca, decat ale celorlalte femei ce-o insoteau. Ea era prima sotie. Nu era nunta ei si nici timp pentru analiza. Mireasa alepiana stralucea. Aducea cu ea surasuri si-o araba adorabil rostita in patria Tigrului si-a Eufratului. „Frumoasa mai e sirianca asta, Masha’Allah”, soptira doua gurese varstnice, cu tatuaj in barbii. Mireasa le privi cu ingaduinta unei printese pentru curtenii ei. Isi scutura din nou bratarile si dansa. Dansa pentru Masjid. Si atunci ele aplaudara iar si iar. Mie cafeaua mi se terminase. Ma ridic de la masa si-o iau usor, pe strazile inguste ale Bagdadului. Mai intorc o data capul. Ceva in ochii primei sotii ma opri-n loc. Ma observa c-o privesc si-n doua secunde isi ascunde chipul. Ea avea un juramant de credinta pentru Masjid. Si evident, numai urari de bine pentru ea. Pentru mireasa din Alep.

 

Reclame

Alep: dinspre cenusa, spre viata

Alep, o mandrie in istoria siriana.

13325469_1060760730684948_6453571657884566411_nCa sa-ntelegem tragicele destinele ale oamenilor din Alep, este necesar sa privim mai intai prin ochii istoricilor pozitia acestui oras atat de important pe harta siriana. Razboiul civil din ultimii ani a adus pagube irecuperabile, sociale si emotionale in inimile locuitorilor asezarii stiute in Antichitate drept  Khalpe sau Khalibon, numita de catre greci si romani Beroea. Situat la doar 48 de kilometri de Turcia, oras fruntas ca marime inainte de razboi, astazi Alep ramane cel de-al doilea oras important al Siriei dupa capitala Damasc. Aflat la intersectia unor importante rute comerciale, istoria Alepului a cunoscut nenumarate cuceriri. De la cele persane, la cele grecesti, romane, si in sfarsit, sub stapanirea araba, cand revine la numele sau original, Halab, (anul 637 d. Hr.) La nivel national, Alep este considerat un centru industrial si cultural care tine piept rivalitatii cu capitala Damasc.

Mai este viata dupa razboi?

Speriati si cu amintiri care-i vor zgudui intreaga viata, totusi si-n Siria oamenii inca mai viseaza la noi inceputuri. Iar Alepul nu este o exceptie. Oamenii celui mai afectat oras din tara, spera sa-si reconstruiasca locuintele, fabricile aflate-n ruina de pe urma razboiului. Ultimii ani au lasat doar pietre, fum, cenusa si miros de groaza in destinatia care nu demult strangea turisti si admiratii din lumea-ntreaga pentru arhitectura sa desavarsita. Pozele sunt graitoare in intreaga mass medie. Copii care nu stiu ce e acela zambet, jucarii inghitite de peisajele mortii, batrani istoviti de putere care-si privesc casele facute pulbere, tineri care-si jelesc familiile pierdute. Acestia sunt oamenii Alepului. Dar tot ei vor sa mearga inainte. Astazi nu vorbim despre ruine, articolul acesta este despre speranta.

Alep, orasul sperantei. 

Vanzatorii, mai timizi, mai optimisti, incep sa-si reaseze tarabele printre ruine, asteptandu-si clientii sa cumpere cele trebuincioase hranirii gurilor de acasa. In poza alaturata putem observa cum comerciantii si-au asezat legumele in fata moscheei Sheikh Omar Al-Halabi, intr-o zi de Vineri, asteptand ca dupa rugaciune, 40398022_1921831571244522_2061602203503689728_nclientii sa-si faca timp sa le cumpere marfa. In partea vestica a orasului semnele razboiului sunt mai putin vizibile, comparativ cu partea estica. Localnicii sustin ca semnele unei vieti normale incep sa se simta, ca orasul este ca un ranit, dar ca un ranit care incearca sa se vindece, si pentru care sunt multe lucruri de facut. Sirienii sunt oameni muncitori, iar principala lor preocupare este sa repuna orasul pe picioare in sectoarele care conteaza si care le permit sa faca asta cat mai repede cu putinta.  Exista chiar si o femeie taximetrist in oras, Im el-Nour in varsta de 51 de ani, potrivit surselor media, care le face servicii femeilor conservatoare din partea estica ce nu doresc sa urce in masini conduse de barbati. Tot ea canta si la nunti sau petreceri destinate doar femeilor. Ea in acest fel castiga in jur de o suta de dolari, un venit care o ajuta sa se intretina pe ea, ca femeie singura, dupa ce fiul ei a murit in razboi. Sute de mii de locanici inca nu s-au intors, dar usor, usor, Siria isi va reprimi fii acasa. PA102486Prin zonele centrale si mai putin afectate de luptele interne, se aude muzica traditionala, cantata de tineret. Se cumpara popcorn si inghetata, arome dulci se simt in jur. Arome de speranta. Cei mici privesc curiosi la zarva din oras, de mana cu parintii lor, captivati de atmosfera din jur. Unii sunt prea mici sa isi aminteasca mirosul mortii de acum nu mult timp in urma. Pentru ei e scris sa priveasca lumina sperantei. Alep, orasul care din cenusa va renaste si va oferi viata noilor generatii. Insha’Allah.

Alep, destine si orizonturi

 

 

 

 

 

 

 

Gustul fericirii de odinioara, intr-un oras trist: gatind foul in Alep.

Shop-urile de foul sunt peste tot in lumea araba. Din Egipt, in Sudan, din Siria in Liban, 5464577206_fec46003eb_bfoul-ul e vedeta diminetilor arabesti atunci cand vine vorba de un mic dejun autentic. Astazi vorbim de un om devenit legenda intr-un oras al tristetii, o data fascinant prin frumusetea si cultura sa coplesitoare in sfera tarilor arabe: orasul Alep. Abù Abdo el Fawal este cunoscut drept cel mai faimos vanzator de foul in orasul sau natal. Intregul Alepul se strangea odinioana la shop-ul sau pentru a primi foul cum doar in regiunea aceasta se gaseste, dupa o reteta proprie, diferita de altele din zona araba. Oare de ce asa mare succes pe omul acesta cu chip de bunic bland? Raspunsul e simplu de gasit: sufletul pus in munca, modestia, banul strans cinstit si dragostea pentru aproape, sunt ingredientele care de-a lungul vremii i-au cucerit pe sirienii din Alep. Ultimii ani au adus nori pe cerul senin al Alepului. Si griji multe. Dumnezeu sa ajute pe toata lumea, sa fie liniste atat pentru sirienii cu lacrimi in suflet, cat si pentru natiunile intregului Pamant. Iar farfuriile cu foul sa-i stranga pe toti impreuna, din nou cu zambete si apetit, ca-n vremurile frumoase de demult. Pana la o noua postare, toate cele bune. (foto- Abù Abdo el Fawal servind foul la shop-ul sau din Alep, Siria)

Jurnal de bucatarie alepiana