Coarne de gazela

g-08„Era intr-o zi de vara, cand, habibty, lumina ochilor mei, m-am lasat adormit in briza Mediteranei, purtat de nisipurile Saharei… si m-am trezit, cautand iubirea in Marocul imparatesc, in matasurile Marrakech-ului. Cadane frumoase dansau, mi s-au servit coarne de gazela, iar berberii incercau sa ma aline cu dulci cantari nomade. Dar tu lipseai. Si, flamand, ma rascoleam in mine, cautandu-te printre livezi de portocali. Sahara, oachesa si vicleana, mi te lua in mantiile aurii si mi te arunca-ntre oaze nestiute, cu palmieri hoti si complici.”

 

Reclame

Studenta lui Rumi

50099150_2167741119931356_365920841273180160_nCu un kilim pe care pictasei candva geometria dragostei, m-am incapatanat sa cred ca voi ajunge in Shiraz. Eram copil p’atuncea… vazusem doar carpete la bunici, cu ciocarlii si saraiuri de nepatrans, unde rapiri cu printese se-ntamplau tarziu in noapte. M-am dus in fata casei, pe prispa cu muscate si l-am facut sa zboare, c-o rugaciune-n gand. Zburam cu al meu kilim, lasand o Romanie in buchet de flori si lin, pluteam spre Persia de poveste. M-ai intampinat frumoasa, cum in vis mi te aratasesi, cu valuri purpurii, ce-ti ocroteau chipul de inger, in moscheia silentioasa in care alde mine n-ar fi fost lasati s-ajunga daca nu s-astamparau cu dragostea de fecioare orientale… Erai tacuta si-l studiai pe Rumi. Te-am lasat sa-ti continui ora de filosofie mistica, dar, poznas, nu-ncetam a te admira, a te urmari…si-atunci Allah ti-a trimis raze in centrul moscheiei tale…si te roteai…lumina, mai lumina te faceai. Jur, iubire, nu mai erai printesa, sultanul intelepciunii te transforma-ntr-un dervis mistic! Si din peretii pictati in culori ce imitau penajul de paun, o voce din alte dimensiuni canta: „La illaha il Allah„….Si pe loc ti-am inteles religia. Si m-am unit cu tine, spre Allah. Apoi, imbratisati, am inceput a-l cauta amandoi pe Rumi. Iar totul incepuse cu prispa bunicilor si carpetele lor.

Lacrimi in orasul iasomiilor

Era in ceas plin de luceferi cand, iubirea mea, am ajuns in Madīnat al-Yāsmīn. 

Tu nu erai la fereastra, ci undeva-n curtea din spate, ascunsa dupa un smochin.

Nimeni nu-mi povestise cum te-au aruncat in raul lacrimilor, ca-n visul cel mai rau.

Si uite-asa ne-au furat din inimi, Damascul cel curat, orasul meu si-al tau.

Apoi zorii venira si-am stat acolo, mut, asteptand din cer ploaia sa cada.

Si cu fata uda, m-am intors cuminte catre casa, privind Moscheia Ummayada.

„Nu ne luati Damascul, voi ochi orbi, voi maini de ura si sange pline!

Nu ne luati din iasomii, noi vrem pacea in lume, si diminetile senine!”

Ma-ntorc spre tine, iubirea mea, te caut in gradina cu smochini, dar iarasi disparusi.

Tu ti-ai facut calea straina, zvacnind a inima-nfricata, spre cei care ne vad intrusi.

Ramai aici, scumpa Retal, promit sa-ti fac din Siria cer cald, cu cedri si fluturi aurii,

Nu cauta strainataturi fata, ramai sa vezi ce se mai poate face din ale tarii tale glii.

Am fost acolo, printre ei, venit-am inapoi acasa. La ce folos sa plec? Nu-i rost.

Cine crede ca lumea te-ntelege cand treci de graniti, si ca le esti frate, e un prost.

M-am intors, deci, Retal, habibty,  in dimineata asta iarasi, spre Madīnat al-Yāsmīn. 

Dar tu plecat-ai frumoasa mea mireasa, spre tari care de-a pururea te vor numi strain.

6ce1af9cbbdf134193a6971011757094

 

Persanii si convertirea la Islamul shiit

downloadCunoscut ca singura tara din Orientul Mijlociu a carei religie oficiala este Islamul shiit, Iranul are o istorie bogata care a adus cu ea importante evenimente ce au ghidat catre imbratisarea acestei credinte de catre populatia sa. Convertirea statului Iran (Persia) la islamul shiit a avut loc in perioada in care puterea Safevida detinea controlul zonal, si a constituit un punct marcant in istoria iraniana. Totul a inceput in 1501 cand Safevizii au preluat puterea, iar rezultatul miscarii de atunci este vizibil inca si astazi in state precum Iran si Azerbaijan, tarile cu cel mai mare procentaj de shiiti, dintre cele care au Islamul ca religie de stat.

Persia lui Ismail I si expulzarea clericilor sunniti

In 1494 dinastia Safevida cunostea ca lider pe Ismail I, iar ascensiunea acestuia devenea o realitate doi ani mai tarziu, in 1501, cand o insemnata parte a Azerbaijanului intra sub influenta sa, iar Tabrizul si-l instala drept capitala. La scurt timp dupa aceasta extindere cucereste si restul Azerbaijanului, plus Armenia. De aici pana la autoproclamarea ca sah, un an mai tarziu, n-a fost decat un pas. Tot 1502 este si anul in care Islamul shiit e declarat religie de stat. In 1504 centrul Iranului este cucerit sub domnia sa, iar pana in 1508 se intinde catre Vest insusindu-si Bagdadul si Sud-Vestul iranian. Doi ani mai tarziu, ia in stapanire Heratul si Khorasanul. Teritoriilor cucerite, asa cum este de asteptat, le este impus Islamul shiit, in vreme ce clericii sunniti sunt expulzati.

De ce Shiismul? Din ce motive?

Initial Ismail I, la fel ca si urmasii sai, au invocat cauze mai degraba geo-politice si culturale, decat manate de crez religios, atunci cand ne referim la impunerea Islamului shiit in zona de catre acesta. El isi dorea o identitate culturala distincta fata de inamicii de atunci, respectiv Imperiul Otoman si hanatele uzbece ale Asiei Centrale. Prin asta urmarea si fidelizarea populatiei si a institutiilor, mergand pe ideea diferentelor culturale fata de vecinatatile sunnite.

Ura pentru sunniti, declarata public

Ismail I a fost liderul shiit care a declarat in spatiul public ca uraste sunnitii, iar regimul sau a impus persecutii grave la adresa acestora. Singura optiune pentru cei care traiau in teritoriile dominate de Ismail I era convertirea la Shiism. Pentru a verifica aspecte legate de crezul populatiei, sahul avea metode incredibile, precum trimiterea de agenti care ii blestemau pe califi prin piete, iar cei care nu se aratau in acord cu cele auzite puteau fi omorati pe loc, potrivit istoricilor. Shiismul a prins in primul rand la persanofoni, cu celelalte minoritati, precum kurzii, arabii, turcofonii si baluchii, existand ceva mai multe dificultati. Chiar si in aceste conditii, procesul de convertire poate fi considerat unul rapid, deoarece secolul XVI-lea gasea Persia o tara deja shiita si oarecum izolata de vecinii sunniti. Este de notat ca shiitii din zonele majoritar sunnite au fost invitati in acea perioada sa vina in Iran, oferindu-li-se protectie fata de teritoriile sunnite din care se trageau. Un sah notabil pentru toleranta sa fata de alte religii in era Safevida a fost sahul Abbas (1588-1629), procesul de convertire in perioada sa fiind unul mai lent si benevol din partea non-shiitilor. Nu acelasi lucru putem mentiona despre Safi I (1629-1642) si Abbas II (1642-1666), care au ramas in memoria istoricilor drept cei mai intoleranti Safevizi, ei pretinzand convertirea la Shiism inclusiv non-musulmanilor. Evreii se crede ca au avut cel mai mult de suferit in acea perioada, refuzul la convertire ducand fie la omorare fie la scoaterea ochilor, totul depindea de caz. Astazi Iranul, desi religios pastreaza credinta shiita, este o tara in care si celelalte credinte isi gasesc existenta in sanul minoritatilor de pe teritoriul sau, cu traditiile si valorile lor.

Istorie persana

 

Si totusi….o generatie a insinguratilor.


Ce aduc platformele de social media tinerei generatii a arabilor? Singuratate, selfie-uri in care se afiseaza o plictiseala mascata de culorile fericirii, botik-uri si inghetata mancata-n sila la cafenelele de fite. E asta fericirea? DA. Asta e fericirea zilelor noastre pe care platformele de social media o propun noii generatii de liceeni si studenti de facultate, aici in Cairo. Sentimente schimbatoare de la o zi la alta, expuse pe pagini de Facebook, buzici umflate, filtre si urechiusi de iepurasi. Iesiri cu peripetii, hijab frumos ascuns in geanta de cele fortate sa-l poarte, atunci cand ajung la-ntalniri cu iubitii care le stiu o alta fata, repede tras pe cap in fata usii, ca sa nu se lase cu urlete de la tati si frati mai mari si da…buzici. Whatsapp, Viber, Messenger si taitei chinezesti la cutie, mancati in graba, ca nu e timp de mancat ca lumea cand fluturii ne zornaie prin stomac. Si la toti ne-au zornait si ne-or mai zornai. Dar parca undeva, candva…exista o altfel de fericire. Nu la plic. Nu in virtual.

Socializare intr-o era a singuratatii

 

(sursa foto: cairoscene.com)

48358636_2080391438721867_3019122800884449280_n

Mireasa din Alep

47183446_2052657894828555_1903655060366163968_nEra prima oara cand o vedeam. Curtea vibra a chiote si pasi de femei care fugeau ametite, in graba lor de a termina pregatirile de nunta. Cu ochi de aluna, zambet marmoreean, si par ce pe la tample avea culoarea apusului de soare, lasand sa cada, accidental, din valul verde, cate o suvita rubinie, venea ea. Mireasa din Alep. Fumam la cafeneaua locala din fata casei si ma uitam cum femeile Bagdadului se pot grabi asa de rau pentru o simpla ceremonie. Multe erau de facut, tigai zburau pe deasupra capetelor celor mici, cu kleiche mirosind dulceag, cu cardamom copt in vetre si tavi cu ceaiuri aburinde, toate pentru Masjid si mireasa siriana. Cea din gradinile nestiute ale Alepului, cu glas dulce, accent neinteles de unii, si farmec in priviri. Cu maini magice si degete fine care teseau nu doar broderii facute-n odaile patriei natale, dar cu degete care probabil, in rafinamentul lor, ii furara si ochii barbatului inalt si frumos, de pe albia Tigrului.
Nu aveam multe de facut, moscheile inaltau smerite strigate catre Allah, iar carucioarele cu pepeni se indepartau lenese de strada pe care nunta isi pregatea alaiul. Aveam sa mai stau o perioada in mirosul de cardamom si cafea, ce dainuia de la poarta din fata cafenelei in care doar cativa insi plictisiti jucau table, sa treaca timpul.Timpul in Bagdad trece mult mai lent decat in alte capitale ale globului pamantesc. Sau poate arabii au talentul de a-ti da siguranta ca totul va fi bine, intr-un ritm dulceag, molcom, intr-un timp stapit doar de Cel de Sus. „Atat timp cat Allah este cu noi, cine ne poate face rau?” spuse un mosneag acoperit pe capu-i carunt cu un sal impestritat, dupa obiceiul irakian. Si avea dreptate, caci cu adevarat destinele noastre sunt scrise cu mult timp dinainte de a ne naste, asa cum sfintele invataturi islamice ne amintesc. Tacerea cafenelei e intrerupta doar de jocul tablelor, si de cateva voci ascutite feminine, de peste drum. Portile se deschid si-l lasa pe printul petrecerii sa intre in odaile feminine si parfumate. Mireasa alepiana rade cu ochii sclipind a stele din nopti ce aveau sa vina doar pentru ei doi. Langa ea, in jocul de nunta, palme de femei bateau a bucurii, felicitand nuntitii. Doi pasi mai incolo, doua maini tremurande bateau si ele, mai incet, mai slab, dar nu se lasau date la o parte. Valul ei ce-i drept, nu avea culoarea veseliei, fiind de-o dantela neagra, care ii creiona trasaturile fetei, mai feminina parca, decat ale celorlalte femei ce-o insoteau. Ea era prima sotie. Nu era nunta ei si nici timp pentru analiza. Mireasa alepiana stralucea. Aducea cu ea surasuri si-o araba adorabil rostita in patria Tigrului si-a Eufratului. „Frumoasa mai e sirianca asta, Masha’Allah”, soptira doua gurese varstnice, cu tatuaj in barbii. Mireasa le privi cu ingaduinta unei printese pentru curtenii ei. Isi scutura din nou bratarile si dansa. Dansa pentru Masjid. Si atunci ele aplaudara iar si iar. Mie cafeaua mi se terminase. Ma ridic de la masa si-o iau usor, pe strazile inguste ale Bagdadului. Mai intorc o data capul. Ceva in ochii primei sotii ma opri-n loc. Ma observa c-o privesc si-n doua secunde isi ascunde chipul. Ea avea un juramant de credinta pentru Masjid. Si evident, numai urari de bine pentru ea. Pentru mireasa din Alep.

 

Despre traditiile cu savoare din Orient!


Orientul Mijlociu este un buchet al traditiilor ramase inca vii astazi, intr-o lume ce se misca in viteza luminii, considerand de multe ori vechiul, ca dovada a inapoierii. O zona in care familia ramane nucleul principal al societatii, unde noile perechi merg dupa regulile scrise de catre inaintasii lor, si unde religia inca trezeste in constiinta credinciosului sentimentul de umanitate, teama de divin si nu in ultimul rand, facerea de bine si ospitalitatea. Ceaiul si cafeaua pe harta Orientului Mijlociu sunt probabil principalele rasfaturi cu care gazda va ura celui de pe alte meleaguri „bun venit”. Dar nu tot Orientul Mijlociu urmeaza aceiasi pasi atunci cand e vorba de simbolul ospitalitatii, frumos turnat in cesti de portelan sau pahare de sticla artistic ornate, cu ochi albastru (ca simbol al tinerii deochiului de o parte), la irakieni, turci sau egipteni. Zonal, ospitalitatea in Orientul Mijlociu imbraca diferite forme:

Arabia Saudita:
aici ceaiul aproape dispare, desi beduinii il beau in deserturile aspre, preferintele localnicilor sunt indreptate spre cafeaua cu cardamom (qahwa) servita dintr-un recipient (dalah) in finjan (cesti mici in forma de lalea). La sauditi refuzul unei invitatii acasa e o grava ofensa.
Iran:
aici cafeaua este cea care dispare, ceaiul fiind prezent la toate mesele, cu orice ocazie, intre prieteni, familie, cu musafiri, sa ca rutina.
Irak:
ceaiul si cafeaua sunt populare in aceeasi masura. Istikan este ceaiul irakian, numit asa din trecut, de catre soldatii britanici ( facand referire la „east tea can”), iar cel mai comun recipient este paharul de sticla in forma de lalea, decorat artistic, cu simboluri orientale.
Egipt:
aici cafeaua turceasca si ceaiul sunt cele mai populare, la orice ora din zi si noapte. O curiozitate cand vine vorba de Egipt e ca aici se bea ceaiul din „hamsina”, paharele mici, fara coada, egiptenii fiind obisnuiti sa tina bautura calda intre degete, oricand, indiferent de vreme.
Tarile magrebiene:
ceaiul cu menta si multa spuma este un vechi obicei berber. Aceste state nu fac parte din sfera Orientului Mijlociu, dar se-nrudesc in obiceiuri si mentalitati cu tarile de mai sus, prin prisma religiei si traditiilor derivate din Islam.

NOTA DESPRE ETICHETA ORIENTULUI MIJLOCIU: In toate aceste tari ceaiul si masa de pranz ori cina, se pot servi fie jos, in corturi, pe carpete nomade sau in living, pe covor. Este un obicei oriental stravechi, la fel cum si mancatul cu mana e considerat exemplu din comportamentul Profetului Muhammad. Evident ca exista restaurantele occidentale unde foarte multe familii merg, iar la mese acestia mananca folosind tacamuri, dar prin prizma traditionala, bucatele si ceaiul sunt servite, jos, pe tesaturi artistic lucrate, in culori ce incanta ochi de turist.

La un ceai de suflet!

44870801_1998642296896782_364292043645648896_n