De la Nil spre Dunare

„Mi-e inima franta in doua, acum cand un deceniu m-a indepartat

De Romania unui verde crud, de mere si vara cu miros de fan curat.

Mi-e sufletul rupt in jumate, intre moschei ce mandre se oglindesc in Nil

Dar asta imi fusese visul, sa zbor la piramide spre Egipt, inca de mic copil.

Astazi Sfinxul ma priveste trist, si ma intreaba daca am gasit ce-am cautat.

Eu pe interior de doruri rascolita, ii zic, nu-i fericire lume, si-nchei cu un oftat.

Si stiu pe data ca, de ma duci la visinii carunti si poezia mea dintre coline,

Am sa raman un ceas, poate o primavara, s’apoi iar plec spre meleaguri straine.

Caci asta este sufletul de scriitor impatimit de alte lumi, de oameni si lumini

Mereu cu dor, mereu nelinistit, mereu cu noi povesti prinse-n caiete cu amintiri.

Am sa ma-ntorc la tine, iarasi copilaroasa, cu vrabii in suflet si iubire, draga Romanie

Dar am sa raman cat sa-ti sorbesc roua din iarba, sa-mi dai putere cam cat pentr-o mie.

Caci, cand zapada vine sa imi inghete sufletul de copil, din Dunare ajung din nou in Nil.

Si iara, dintre palmieri fierbinti si plini de roade, dintre smochini si priviri iscoade

Oftez, instrainata de al meu pamant, s-o sa-mi doresc a infinita oara Dunarea, in gand.”