Alep, ultima toamna

p1001908373-3De undeva de pe colinele durerii, toamna isi striga furia si, neputincioasa isi aduna una cate una, frunzele lipite de trupuri tinere, de trupuri azvarlite din cetatui fantoma, candva marete si admirate, cetatui captive in maini dirijate de forte nemaintalnite de nimeni pana atunci. Cu puteri neanuntate, diabolice. Un actor al dramei siriene, frumos la chip, cu o viata intreaga de trait inainte, necunoscut inca de nimeni, muribund pe scena vietii, se tara cu disperare spre scarile de piatra, in speranta ca se va salva. Era poate mort demult si totul se petrecea intr-o absurda poveste, dantelata cu dorinta ca viata sa triumfe. Mortul isi cerea viata si mireasa din Damasc. Damascul era departe de iadul Alepului, iar ea probabil, era in odaile tristetii si, cu lacrimi in ochi, il asteapta la ferestre. „Ne vom casatori in fata lui Dumnezeu,  ne vom intalni dincolo, habibty”. Scarile de piatra se transformau in ace de gheata, ace groase cu varf ascutit, sa ajunga in inima actorului. Un oftat, o lacrima pe obraz tanar si un ultim decor vazut prin ochi de barbat indragostit si ucis in floarea varstei. Alep cu fantomele sale. Orasul gri se ineca in ceata. Ceata nefiintei.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s