Mireasa din Alep

47183446_2052657894828555_1903655060366163968_nEra prima oara cand o vedeam. Curtea vibra a chiote si pasi de femei care fugeau ametite, in graba lor de a termina pregatirile de nunta. Cu ochi de aluna, zambet marmoreean, si par ce pe la tample avea culoarea apusului de soare, lasand sa cada, accidental, din valul verde, cate o suvita rubinie, venea ea. Mireasa din Alep. Fumam la cafeneaua locala din fata casei si ma uitam cum femeile Bagdadului se pot grabi asa de rau pentru o simpla ceremonie. Multe erau de facut, tigai zburau pe deasupra capetelor celor mici, cu kleiche mirosind dulceag, cu cardamom copt in vetre si tavi cu ceaiuri aburinde, toate pentru Masjid si mireasa siriana. Cea din gradinile nestiute ale Alepului, cu glas dulce, accent neinteles de unii, si farmec in priviri. Cu maini magice si degete fine care teseau nu doar broderii facute-n odaile patriei natale, dar cu degete care probabil, in rafinamentul lor, ii furara si ochii barbatului inalt si frumos, de pe albia Tigrului.
Nu aveam multe de facut, moscheile inaltau smerite strigate catre Allah, iar carucioarele cu pepeni se indepartau lenese de strada pe care nunta isi pregatea alaiul. Aveam sa mai stau o perioada in mirosul de cardamom si cafea, ce dainuia de la poarta din fata cafenelei in care doar cativa insi plictisiti jucau table, sa treaca timpul.Timpul in Bagdad trece mult mai lent decat in alte capitale ale globului pamantesc. Sau poate arabii au talentul de a-ti da siguranta ca totul va fi bine, intr-un ritm dulceag, molcom, intr-un timp stapit doar de Cel de Sus. „Atat timp cat Allah este cu noi, cine ne poate face rau?” spuse un mosneag acoperit pe capu-i carunt cu un sal impestritat, dupa obiceiul irakian. Si avea dreptate, caci cu adevarat destinele noastre sunt scrise cu mult timp dinainte de a ne naste, asa cum sfintele invataturi islamice ne amintesc. Tacerea cafenelei e intrerupta doar de jocul tablelor, si de cateva voci ascutite feminine, de peste drum. Portile se deschid si-l lasa pe printul petrecerii sa intre in odaile feminine si parfumate. Mireasa alepiana rade cu ochii sclipind a stele din nopti ce aveau sa vina doar pentru ei doi. Langa ea, in jocul de nunta, palme de femei bateau a bucurii, felicitand nuntitii. Doi pasi mai incolo, doua maini tremurande bateau si ele, mai incet, mai slab, dar nu se lasau date la o parte. Valul ei ce-i drept, nu avea culoarea veseliei, fiind de-o dantela neagra, care ii creiona trasaturile fetei, mai feminina parca, decat ale celorlalte femei ce-o insoteau. Ea era prima sotie. Nu era nunta ei si nici timp pentru analiza. Mireasa alepiana stralucea. Aducea cu ea surasuri si-o araba adorabil rostita in patria Tigrului si-a Eufratului. „Frumoasa mai e sirianca asta, Masha’Allah”, soptira doua gurese varstnice, cu tatuaj in barbii. Mireasa le privi cu ingaduinta unei printese pentru curtenii ei. Isi scutura din nou bratarile si dansa. Dansa pentru Masjid. Si atunci ele aplaudara iar si iar. Mie cafeaua mi se terminase. Ma ridic de la masa si-o iau usor, pe strazile inguste ale Bagdadului. Mai intorc o data capul. Ceva in ochii primei sotii ma opri-n loc. Ma observa c-o privesc si-n doua secunde isi ascunde chipul. Ea avea un juramant de credinta pentru Masjid. Si evident, numai urari de bine pentru ea. Pentru mireasa din Alep.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s