Arabii din mlastini si Venetia uitata a Irakului

14141505_1131276383633382_8329182989885952706_nIn Sudul Irakului traieste o comunitate veche de cand lumea, o comunitate ce-si revendica originile arabe asemeni beduinilor din desert, dar avand cutume diferite. Ei traiesc intr-un mediu neobisnuit, intr-un climat greu de suportat omului de rand, mai ales celui neadaptat temperaturilor ridicate si umezelii, iar viata si-o duc in satele „lacustre” de  printre mlastinile Tigrului si Eufratului.

Arabii mlastinilor n-ar fi arabi…

Cand se aude de „marsh arabs”, sau madanii, multor cunoscatori de cultura orientala le vin in minte asezarile lor stranii, sub formamarshes de cabane din stuf, intr-un mediu acvatic si situate pe insulite. Ele au fost reprezentate inca de acum 5000 de ani pe basoreliefurile sumeriene descoperite in vatra orasului Ur. Populatia madana aflata in desisurile de stuf si mlastini de pe teritoriul irakian, varia sezonier intre 50.000 si 80.000 de locuitori, insa ea a scazut simtitor in urma politicii de desecare a mlastinilor pe care Irakul a dus-o in anul 1991, in vederea descoperirii insurgentilor. Este interesant de stiut ca desi „marsh arabii” sunt cunoscuti drept arabii din locurile mlastinoase, istoria contrazice ca ei ar fi arabi, si asta pentru tablitele antice indica prezenta lor in zona inca de acum 5000 de ani, pe langa ipoteza ca acestia ar fi ultima ramura a triburilor sumeriene care populau mediul acvatic al Irakului de astazi, arabizate mai tarziu. Madanii era si sunt distribuiti in asezari tribale, fie permanente fie sezoniere, in functie de clima si nivelul apei. Un exemplu de triburi „marsh” nomade sunt Faraijat si Suadiyin, care ierneaza in18808151 mediul mlastinos, iar o daca cu venirea primaverii isi iau bivolii spre nord, de-a lungul malurilor Tigrului. Tribul Suaid petrece sezonul rece in nordul ariei mlastinoase centrale, si vara, atunci cand nivelul apelor scade, se indreapta spre interior, in cautarea de noi lacuri. Lemnul si metalul nu par a fi valorificate de aceasta minoritate, ei depinzand se pare, de meseriasii sectei religioase Subha (mandeeni), ultimii mostenitori ai cultului preislamic, in opinia unora. Cu traditii proprii, aceasta secta precrestina isi are centrul religios in satul Qalat Saleh, undeva pe Valea Tigrului. Fara aceasta grupare se crede ca madanilor le-ar fi fost greu sa-si duca traiul de zi cu zi, intrucat navele si barcile de pescuit, precum si ustensilele metalice, sunt prelucrate de secta sus amintita. Oamenii Subha vorbesc un dialect aramaic, apropiat de limba iudeo-babiloniana, insa atunci cand interactioneaza cu alte secte sau rase, se folosesc de araba. Din motive religioase, adeptii comunitatii poarta barbi stufoase si capul il acopera cu valuri incarouate rosu cu alb.

Traiul pe pamanturi mlastinoase

Sa fii „marsh arab” nu e pentru oricine. Desi iernile sunt zgarcite-n grade, vara te topesti la temperaturi ce ating 50 de grade Celsius, in vreme ce umiditatea atinge valoarea de 100. Locuintele marsh arabilor inca isi pastreaza aspectul din Antichitate, fiind facute din stuf si rasfirate pe intinsul mlastinilor. Centrele considerate administrative pot arata „luxul” constructiilor din caramizi, precum ar fi Shubaish, un fel de capitala a mlasinilor din zona marsh-arab-modif1centrala, localitate ce gazduieste vreo 6.000 de suflete. In casele de stuf, oamenii isi duc traiul pe cativa metri patrati, iar adapostul se demonteaza atunci cand sezonul de pasunat se sfarseste, acest lucru mutandu-i spre periferia mlastinilor. Exista in incinta minoritatii si „casa comuna” sau „mudhif” (foto), o casa in care se primesc oamenii, ceva mai spatioasa si deosebita prin infatisare fata de cele obisnuite, in trecut ea fiind destinata seicilor, liderilor locali, cu lungimi de pana la 30 m, inaltime de 6 si latime de 7. Mudhif-urile au forma de arc, acoperisuri impletite cu stuf si sunt orientate spre Mecca. In interior nu exista mobila, ceaiul se serveste traditional, pe covor, iar locul poate fi considerat drept un centru social satesc si religios, intrucat in tinuturile acestor oameni nu exista moschei.

 Zestrea arabilor din mlastini si bogatiile mesopotamiene

Economia locala se axeaza, asa cum probabil era de asteptat, pe stuf, care poate atinge inaltimi pana la 5-6 m, se recolteaza anual si e valorificat atat zonal, cat si-n afara regiunii. Pescuitul este iarasi o activitate obisnuita, toti membrii comunitatii fiind pescari. Pentru evitarea pagubelor din agricultura, este vanat mistretul, a carui carne nu se consuma, fiind considerata „haram” in religia islamica. Bivolii sunt principala bogatie a acestei comunitati arabe, ei reprezentand si zestrea data fet14192640_1131278636966490_1070064417252697281_nelor de maritis, cea medie fiind formata din 1-2 bivoli, insa numarul lor poate creste in functie de frumusetea ei si rangul familiei din care provine. Animalele sunt adapostite in locuinte de stuf si crescute pentru productia de lapte si derivatele sale. Arabii mlastinilor sunt interesati de produse precum cafea, tigari, zahar, ceai, orez si ustensile de menaj din fier batut. Nu exista mijloace de transport in zona, barcile de pescuit si ambarcatiunile de calatori fiind singurele modalitati de deplasare.

Oamenii raurilor din Antichitate

Anunțuri

6 gânduri despre „Arabii din mlastini si Venetia uitata a Irakului

  1. tu scrii frumos… minunat… ca o curgere de apa cristalina… in care mereu raman dornic sa-mi racoresc fruntea…

    arabii… sunt oameni… ca si celilati… nearabi…
    altfel spus… suntem toti frati dintr-o creatiune…
    ar trebuie sa ne apreciem reciproc deci… asa cum se cuvine…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s