Teresa si Mahmoud, jucatorul

7be7dea201110181330da540229cff26Venise din Venezuela in toata splendoarea ei. Inalta, rafinata, cu rochia-i feminina, de dantela fina, ce parca se topea sub soarele prea puternic la acea ora chiar si pentru Egipt, dar Mahmoud parea sa n-o observe asa cum si-ar fi dorit ea. Si doar el era cel care-o chemase! Fata il privea amuzata sperand ca este totusi o gluma si ca egipteanul isi va schimba atitudinea cu ea, cea pe care multi o considerau inca din scoala generala de-o frumusete rapitoare. „Hai, bine,sa zicem ca nu ne vom casatori chiar maine, dar baiatul asta vreme de trei ani si-a pierdut noptile doar sa ma convinga de sentimentele lui. Ca-s reale si ca avem un viitor impreuna”, isi zise Teresa in sinea sa. Cobora pe podisul de lemn de unde Nilul se vedea mai bine printre barcile colorate, si-si ridica fusta deasupra genunchilor, asezandu-se jos, pe scanduri. Mahmmoud deveni nervos. Doi barcagii se holbara la latino-americana si incepura a zambi intre ei, vorbind pe sub mustati. „Ridica-te!” se rasti baiatul. Acum chiar ca nu-l mai intelegea deloc. Ce facuse rau? Era oare gelos ca atrase atentia celor doi? Si, in final, daca ar fi asa, cu siguranta ar trebui sa fie mandru ca ea, Teresa, a traversat Oceanul doar sa il intalneasca fata-n fata. Se ridica nervoasa si-i spuse: „Bine Mahmoud, ce sa inteleg din felul tau de-a fi? Eu am sacrificat timp si mi-am infruntat familia sa ajung aici, pentru ca tu sa fii indiferent si sa ma tratezi asa? Trebuie sa ne casatorim acum, nu mai e cale de-ntoarcere!”. Mahmoud se afunda in tacere. Ceru doua ceaiuri unui vanzator ambulant si cu un gest rapid ii intinse paharul Teresei. „Gusta…” Fata privi nedumerita spre mana lui. „Hai, gusta…e ceai de-al nostru.” Teresa sorbi. Avea gust dulceag, dar nu l-ar fi putut defini in vreun fel. Mai lua o-nghititura. „Doamne, ceai cald pe toropeala asta? Oamenii astia au obiceiuri ciudate” gandi ea. „De ce n-or bea ceva rece, ca la noi, in Venezuela?”. Isi folosi palmele pe post de evantai si-si largi decolteul simtind ca nu poate respira. Mahmoud se intuneca la chip. „Ce faci?” Ea il privi  mirata. „Ce ti se pare ca fac?” Mahmoud ii puse valul ce-l purta la ea, pe gat. „Nu poti sa te expui in felul asta pe aici. Sunt barbati de fata, Teresa. Unde-i respectul pentru cel de langa tine?” Acum chiar ca se pierdu de tot, desi engleza lui i se parea adorabila. Teresa era frumoasa intradevar, ochii verzi, pielea maslinie si parul castaniu, bogat, faceau din ea o prezenta greu de ignorat, dar i se parea ca egipteanul reactioneaza totusi ciudat. Auzise despre arabi ca ar fi posesivi, mai ales daca au intentii serioase intr-o relatie, iar la cat de atragator i se parea ei Mahmoud n-o deranja totusi sa-si petreaca viata intre patru pereti admirandu-l numai, insa de la atata lucru sa ii vina nervii? Ciudat. N-avea sa mai insiste cu casatoria momentan, va lasa putin timp, sa se cunoasca mai bine fata-n fata, constienta ca pe internet lucrurile totusi decurgeau diferit. Mahmoud studiase ingineria, dar de vreo doi ani isi deschisese un magazin cu articole sportive, in lipsa unui job mai tentant. Nu era trist ca nu-si practica meseria, se resemnase, gandind ca totusi, are viata inainte, la cei 28 de ani ai sai. Teresa lucrase o perioada ca model, dar numai pentru ca i se parea distractiv, niciodata nu se gandise la asta ca la o meserie. Ea era pictorita, si vanduse cateva tablouri in Europa, prin Spania, dar de atunci trecusera ceva ani, asa ca avea de gand sa revina intr-un domeniu mai realist. Poate designer de moda. In Cairo auzise ca ar fi cateva oportunitati, in caz ca totul ar decurge bine si Mahmoud s-ar dovedi barbatul visat de ea. Zilele urmatoare Mahmoud o vizita regulat la hotel, insa intre ei exista o tensiune care, in spatiul virtual nu se crease niciodata. Era de doua saptamani in Cairo si in afara de un bun prieten, nu-i cunoscuse nici familia, nici locul de munca. Era cazul sa faca lumina in vizita ei aici. „Mahmoud, ce-o sa facem pe viitor?” intreba intr-una din iesirile lor, cam din senin. Mahmoud trase din shisha, inspirand adanc. „Ne vom casatori”, ii raspunse. Fata zambi, simtindu-si inima mai vie ca zilele trecute. „Mi-ar placea sa-i cunosc pe ai tai. Nu s-a intamplat asta pana acum.” Baiatul aproba, calm, cu privirea departe. „Da, din pacate ai mei sunt plecati pentru o luna in Arabia Saudita. O sa ii cunosti, nu-ti face griji.” Teresei i se paru logic. Ii zambi prinzandu-i mana. Mahmoud ii zambi si el. „Am o idee. Nu te-ai plictisit in Cairo?”. „E frumos”, raspunse fata. „Dar inca n-ai vazut Marea Rosie”, adauga glumet Mahmoud. „Hai sa mergem in Hurghada!”. „Ok, merg oriunde, atat timp cat suntem impreuna”. „Great! Yalla!” aproba cu entuziasm frumosul ei iubit. Zilele urmatoare pareau desprinse chiar din povestile cu printi arabi. Iar Mahmoud se pricepea sa-i arate cat de bucuros e ca ea-i acolo cu el. Ii canta chiar in mijlocul strazii, glumea, ii cumpara accesorii cu pietre iscusit mestesugite, parfumuri magice parca, n-o scapa din ochi nici o secunda, Mahmoud era printul! Da, chiar asa. Iar Hurghada cu adevarat superba…oamenii, locurile, tot. Dar ce facea din Hurghada un loc minunat era impactul pe care-l avea asupra lui. Mahmoud aici era alt om. Relaxat, lipsit de prejudecati, pe cand in Cairo i se paruse tensionat si oarecum, ciudat. Stabilise sa doarma la hotel, separati, intrucat nu erau casatoriti, iar o camera comuna nu era permisa aici, insa acest lucru avea sa devina istorie. Stia ca Mahmoud planuieste sa se-nsoare cu ea. Vestea avea sa vina curand. Intr-o dimineata, la receptia hotelului, in timp ce Teresa il astepta s-o ia la plimbare, Mahmoud veni insotit de doi prieteni. „Au venit din Cairo, special pentru noi, sa ne intalneasca”, ii explica insufletit Mahmoud. „Ce frumos, imi face placere sa va cunosc”. „Si noua, Mahmoud is a lucky man”. Mahmoud zambi si in gluma, le facu semn cu mana sa taca. Casatoria fu ceva scurt in ochii Teresei. O hartie, doi martori, si iata-i impreuna. „Ce ciudat, dar nu conteaza, ii voi cunoaste familia dupa. Important e ca suntem casatoriti, doar stam in aceeasi camera acum, nu?” Mahmoud era intradevar un ideal, dar Teresa abia astepta sa inceapa viata „reala”, sa mearga in Cairo, la familia sa, sa isi caute un job, se cam saturase de rolul de „turista”. Intr-o dimineata, in vreme ce Mahmoud si ea isi beau cafeaua pe unul din bulevardurile largi si pline de vizitatori ai Hurghadei, Teresa, spuse, intr-o doara. „Cand mergem in Cairo la ai tai? Suntem de doua luni aici.” Mahmoud se incrunta un pic.  Parea sa nu-i faca placere subiectul deschis. „Nu-ti place aici?” Fata zambi. „Ba da…dar vreau sa mergem acasa la tine, sa imi caut un job, sa incepem  A TRAI. Mahmoud ridica din sprancene sorbind din cafeaua turceasca, cu ceva zat, fara sa observe. „A TRAI? Tu stii cate fete si-ar dori sa locuiasca aici? E mult mai frumos ca-n Cairo, oamenii aici sunt open mind, asa cum esti tu, la tine-n tara. Credeam ca esti fericita cu mine!” rosti pe un ton apasat baiatul. Teresei i se facu brusc foarte cald. Se simtea inselata, cumva. „Mahmoud eu nu sunt legata de viata ta de ACOLO, eu vreau sa fiu conectata cu familia, prietenii tai, sa-ti vizitez magazinul, sa mergem impreuna pe strazi, sa simt viata ca o realitate si nu ca pe o vacanta. Vreau sa ne intoarcem maine. Si mai vreau sa-i suni pe ai tai si sa-i anunti ca venim.” Mahmoud framanta nervos tigara-n maini. Nu mai vrea sa fumeze, iar cafeaua i se pare, brusc, oribila. Si cafeneaua. Si patronul. „Hai sa mergem de aici.” Si o inhata de mana fara sa mai astepte un da sau un nu din partea Teresei. Apartamentul lor era mic, dar placut. Mahmoud privea ingandurat de pe balcon, marea. Oare ce ascundeau ochii sai, negri? Pentru prima oara, analizandu-i chipul, Teresei ii trecu prin minte ca s-ar putea sa nu-l cunoasca deloc pe acest barbat. Oare mintea? Nu, de ce sa minta? Se stiau de trei ani, si…n-ar fi luat-o de nevasta, pana la urma. „Mahmoud…” il chema ea, bland. Barbatul se intoarse, cu zambet trist. „De ce nu mergem in Cairo?” Mahmoud pleca ochii. „Deci o mintea”, ii fulgera un gand. „Teresa, e mai bine asa”, sopti el, sarutand-o pe frunte. Ea facu doi pasi inapoi, sa-l priveasca mai bine. „Dar eu nu pot trai asa! Eu trebuie sa stiu cine esti. Asa cum si tu trebuie sa vii in Venezuela, cu mine.” El zambi amar. „Sa vin in Venezuela? Hmm…da, ar trebui”, mormai aprinzandu-si o tigara. Atunci ei ii veni in minte un plan. Sa-l ameninte ca pleaca. Scurt. Ca se duce in Cairo, ca va investiga singura motivele pentru care el nu o prezinta familiei si apoi va pleca in tara ei. ” Mahmoud deveni palid cand auzi vorbele Teresei. „Ok, esti libera sa cauti ce doresti, daca dragostea mea pentru tine valoreaza atat de putin”. Apoi ii intoarse spatele privind marea de unul singur, de pe aleea din fata cladirii lor. In acea zi, prinvindu-i spatele,Teresa realiza  ca marea iubire miroase putred. Ranced, vechi, a minciuna. Ce sa afle? Pe cine stie ea in Cairo? Un domn amabil, cam prea vesel, cu rol de ghid al unui punct turistic apropiat,  zambi cand vazu hartia. „Orfi…” zise el. „That’s not a marriage”, adauga intr-o engleza cu accent local. Si atunci raspunsurile cautate venira unul, cate unul. Fusese folosita. Acea hartie era un mare zero in tara lor, o acoperire pentru ca ei doi sa convietuiasca, romantic, ca iubiti, ca eroi de filme, dar nu ca soti. N-o iubise. Fusese atractie. Iar pe net totul era simplu, insa lui ii lipsea curajul de a-i spune asta. „Tu nu stii sa astepti, toate vin la timpul lor. Eu am o sotie in Cairo si un copil. Dar nu o iubesc, wallahi. Ai nostri au vrut asta. E doar mama copilului meu, si am DATORIE fata de ei. ” Teresa zambi amar. Cine sa-i inteleaga pe oamenii acestia? Decise a scurta totul. Va zbura din Hurghada cu cea mai apropiata cursa. Mahmoud, politicos o insoti la aeroport, carandu-i grijuliu, bagajul. Inainte de check-in, se mai uita o data la barbatul necunoscut, frumos, dar nesincer. „Si totusi, trei ani. Impreuna. Dar fara sa ne cunoastem…” sopti ea. Mahmoud zambi, trist, si pentru prima oara Teresei i se paru ca el chiar asta simte. Ii zari lacrimi in ochii de culoare intunecata. „Pe net e altfel…dragostea e mai frumoasa” adauga el, nestiind ce sa zica in chip de ramas bun. Teresa ii intoarse spatele. Nu avea sa-l mai vada pe egiptean niciodata.

Vanzatori de iluzii

NOTA- aceasta poveste e o fictiune si vizeaza fenomenul relatiilor construite on-line si al dezamagirilor care pot rezulta din ele. Orice asemanare cu realitatea e pur intamplatoare.

Anunțuri

4 gânduri despre „Teresa si Mahmoud, jucatorul

  1. Frumoasa povestioara. Se intampla f. multe in virtual. Fetele se lasa amagite de acesti baieti care au alta traditie si cultura si cand incep sa-si dea seama ambii cat de greu este sa treci granitele unei culturi sau a unei religii cand de fapt nici sentimentele nu sunt solide ci doar ceva ca o adiere, se termina totul ca un fas. Pacat ca din tinerete din lipsa de rationament isi ranesc sufletele ramanand traumatizati pentru un viitor care poate o sa fie cu noroc dar incarcatura are si o pata neagra. Te pupic si macar daca nu reusim sa ne intalnim pe yahoo poate mai treci si tu pe la mine sa iei o sorbitura din cafeluta pe care o las zilnic pentru prieteni si vizitatori si cate ceva poate de citit cat poposesti la cafeluta. ❤

  2. Eu ma mai uit in Yahoo si daca nu vad nimic inchid ca nu am cu cine vorbi pe acolo. Nici in alte parti nu prea vorbesc, si eu am timp putin. Lasa-mi scris cand vrei si poti vorbi si vorbim , eu o sa caut sa-mi fac timp in functie de ce-mi spui tu. Desigur sa fie de azi pe maine sau daca se poate eu mai intru pe la 12 pe blog sa pun horoscop si ce mai am eu de facut si ma uit si daca se poate vorbim. ❤

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s