Povestea vanzatorului de „nimicuri” pretioase…

711dca0fa7d93f77ed90b500a12eb7c3In Cairo primavara isi arata soarele din ce in ce mai mult, generoasa, impartindu-ne din atmosfera colorata a apropiatului Sham El Nessim, o veche celebrare cu origini faraonice. Pe stradutele pietruite si melancolice ale Heliopolisului, un cartier cairot ce inca pastreaza in arhitectura sa romantismul vremurilor trecute, vanzatorii de licori orientale prajesc boabe de cafea, imprastiind arome de cardamom si cuisoare in intreaga zona. Inchid ochii si bucuroasa, ma regasesc pe mine, cea veche, cea cu Orientul in suflet. As fi putut tese pe loc o poveste doar inspirata de aromele micutului magazin in fata caruia eu si sotul meu ne aflam, dar nu sa inspectez cafeaua arabeasca ma gaseam eu acolo, ci pentru deliciile bucatariei shamy pe care un bucatar priceput le intindea mandru clientilor deloc putini la acea ora. Grabim pasul, apreciez in sine-mi tarziul pranz (dar care meritase asteptarea), pentru ca trebuie sa recunosc, era cea mai buna mancare de gen pe care o incercam cumva „din strada”. Si apoi, cum era firesc, ne reintoarcem spre masina aflata langa potecuta pietruita ce gazduia shop-uri mici, sclipitoare si inghesuite unele-ntr-altele. Atunci l-am vazut. Batranel, uscativ si ars de soare, cu barba alba tunsa ingrijit, mestesugarea la un ceas vechi in camaruta plina de obiecte vintage, reconditionate in scopul vanzarii. In surdina se auzea un cantec de-al celebrei Om Kolthoum, a carei voce amintea de vremurile de odinioara ale Egiptului, vremuri in care, citind pe expresia chipului sau, insusi vanzatorul simtea ca apartine. Ii intindem telecomanda masinii cu rugamintea sa ne schimbe bateriile. Tacticos, ca si cum ar fi practicat o arta, ne serveste cu zambetul pe buze. In acest timp, curiozitatea feminina ma impinge sa arunc o privire catre marfa sa. Sticlute de parfum cu o sclipire stearsa, ceasuri vechi, bijuterii ieftine cu motive arabesti ori faraonice atent ingrijite si cateva chinezarii cu strasuri kitch-oase erau „averea” magazinului. Batranul ma inspecteaza si el la randu-i. Probabil tocmai realizase ca-s straina. Curios e ca nu incerca sa-mi vanda nimic, ascultand cu pleoapele inchise pe jumatate cantecul marii cantarete a Egiptului, ceva neobisnuit pentru un comerciant oriental care pur si simplu roieste in jurul clientilor intr-un ropot de laude a marfii. Ii zambesc politicos si ies in strada. Intorc privirea spre magazin parca dorindu-mi sa nu uit locatia, sa ma intorc si sa cumpar intr-o zi ceva…orice. In urechi inca imi rasuna vocea lui Om Kolthoum in vreme ce masina isi croia drum in traficul aglomerat al capitalei. Probabil ca unora li se va parea banala aceasta descriere, dat fiind ca Orientul e plin de cafenele, shop-uri si vanzatori de maruntisuri. Dar acesta era un vanzator al timpului trecut, vanzatorul care nu incerca sa vanda „pretioasele” nimicuri si ale carui maini mestesugareau obiectele camarutei sale intr-un ritm artistic. Vanzatorul acesta m-a „castigat” de client. Iar intr-o zi poate am sa-i dedic o nuvela de care nu va sti…

Strazi, arome si culori

8 gânduri despre „Povestea vanzatorului de „nimicuri” pretioase…

  1. Bună, eu cred că descrierea ta nu este deloc banală, cotidianul, activităţile zilnice care ne mănâncă timpul sunt banale.
    Pentru cei care au păşit măcar o singură dată într-o ţară musulmană, această poveste deschide cutia cu amintiri din acele locuri. Citind rândurile tale mi-au revenit în memorie câteva amintiri din frumoasa Turcie: apusul soarelui peste apele Bosforului, forfota din port,sandwich-urile cu peste proaspat pe cheiul Eminomu, lustruitorii de ghete, simpaticii vânzatorii ambulanti care oferă trecatorilor covrigi (simit), peste, ceaiuri, înghetata, fresh-uri proaspete de rodii sau portocale….şi peste toate acestea chemarea muezinului la rugăciune, care răsună peste spaţiu şi timp. Sincer, iţi multumesc pentru că preţ de câteva minute, m-ai făcut să ies din banalul în care trăim şi să-mi doresc să ajung cât mai curând la porţile Orientului.

  2. O descriere minunata care te poarta chiar pe locurile descrise ca si cand ai fi facut parte din ele asisderea. Acelasi sentiment pe care l-ai descris aici il traiesc cand merg la Medgidia. Acolo se intampla ceva apropiat descrierii tale dar categoric la cea mai mica scara. Cand eram copil si adolescenta ceva asemanator am mai intalnit si-n Constanta . Acum este banal iar postarea ta minunata ca de obicei. Daca gresesc cu ceva te rog sa-mi spui, vad ca nu prea ma mai observi. Am avut probleme cu calculatorul, am fost bolnava de aceea prezenta mea a fost mai rara.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s