Intoarcere la nucul copilariei (fragmente partea I)

Mi-am adus aminte de copilarie, de bunicii si satul meu inconjurat de muntii falnici, care o data ce cresteam imi pareau mai degraba dealuri. Ulitele, candva drumuri late si de necuprins, deveneau inguste si prea simplu de strabatut s’ajung la tinta. Mi-am adus aminte de gustul zemos al visinelor, de tainicul nuc, martor al viselor mele de copilarie, cel la a carui umbra am creat eroi, printi si printese, intr-o lume ascunsa-n iarba ‘nalta si-nverzita sub puterea soarelui vacantelor de vara, unde flori de rochita randunicii stateau de paza si ma fereau de vrajitoarele rele din strafundul padurii. „Intoarcere la nucul copilariei” a cunoscut lumina tiparului in 2007 si o data aparuta am putut oferi tribut oamenilor care „m-au facut om”, care mi-au insuflat dragostea si frica de Dumnezeu, dragostea de natura, de tot ce e simplu si frumos. Asadar, voi, dragii mei, veti intelege de ce de aici, din inima lumii arabe, sufletul mi-a dat ghes sa postez fragmente din ceea ce avea sa se numeasca debutul meu scriitoricesc.

Vara indiana

1175623_613855092042183_1924003060_n„Bunicul meu e un om maruntel. E alb, e bun si intotdeauna cu zambetul pe buze. Chiar si atunci cand este suparat. Il cheama Nistor, si se pricepe la toate, chiar si la vreme. Nu mi-a spus niciodata ca ar fi de meserie vrajitor, dar nu de putine ori s-a intamplat sa cheme ploaia, si ea chiar a venit! Da, chiar anul trecut s-a intamplat ultima oara. Eram la iarba verde, cu alti copii de la gradinita, cand bunicul s-a uitat spre cer si a spus:
– Vino ploaie si ne uda! dupa care nu a mai durat mult, doar ce am pasit pragul casei, ca a si inceput sa picure.
Bunica poarta ochelari si e mai serioasa. Ea face cam tot timpul cozonac. Iar cand nu face ma cearta pe mine sau pe bunicul. Nu stiu de ce, dar de fiecare data cand bunica se uita peste ochelari, mi-e frig. Atunci inseamna ca e suparata sau ca am facut vreo pozna. De pilda, de la o vreme ma banuieste ca aduc pisoi in bucatarie si ca le dau lapte in secret. Desigur, are dreptate, dar asta s-a intamplat doar de vreo sase sau sapte ori. Ultima oara bunicul m-a prins, mi-a facut cu ochiul si a zambit nins…cum ii era felul.
***
-Bunicule ce este aceea o vara indiana?
Bunicul imi zambeste, imi da bomboane mici de ciocolata si imi mangaie crestetul capului. Sunt mic, stiu, dar langa bunicul meu ma simt important.
Ajungem acasa, in salonas, unde este mereu racoare si miroase a stafide pentru cozonaci, fireste, si cautam carti. Bunicul tine pe genunchi un atlas geografic si-mi arata o tara colorata in galben.- Hai sa calatorim spre vara indiana, imi sopteste, iar mie imi vine sa chiui de bucurie. Ne cufundam privirile in mari, oceane, fluvii, paduri tropicale, iar schitele colorate de pe atlas devin din ce in ce mai mari! Acum vad paduri intinse, apoi triburi, copaci, animale, flori si ierburi. Cu bunicul de mana nu mi-e frica de nimic!
***
E liniste in salonas. Bunicul a tacut de ceva vreme. A ramas undeva, stingher, in lumea cuvintelor cu care-mi indulcea copilaria. Cum a plecat el? Cum a murit? Eu voi raspunde asa: bunicul a adormit de tot rasfoind un atlas de geografie. Iar bunica? Ei bine, ea nu a vrut sa mai faca niciodata cozonaci.”

 

2 gânduri despre „Intoarcere la nucul copilariei (fragmente partea I)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s