Puterea la feminin: Regina Rania a Iordaniei!

O societate cu reguli diferite precum cea din tarile arabe nu de putine ori a fost gresit inteleasa de catre vestici. Ei au portretizat femeia araba drept tinta opresiunilor, intr-o lume a barbatilor. Reginele Orientului Mijlociu contrazic insa imaginea carcotasilor. Ele nu sunt doar frumoase si elegante, ele sunt dovada ca femeia orientala s-a emancipat, a devenit un bun conducator, capabil de a lua decizii cu influenta asupra celor din jur. Dar cine sunt aceste fascinante femei ale caror prezenta farmeca audienta? Cine sunt femeile lider care imbina puterea cu eleganta si traditionalismul tarilor de provenienta? Exemple ar fi: Regina Rania a Iordaniei, Asma al-Assad, una dintre cele mai elegante femei la momentul actual, ea fiind prima-doamna a Siriei, Sheikha Mozah Bint Nasser Al-Missned, ce-a de-a doua sotie a emirului din Qatar, supra-numita si “regina in pantaloni”, dar si Lalla Salma Bennani, prima „Alteta Regala” a Marocului.

Astazi vorbim despre “doamna de vis” a Orientului: Regina Rania a Iordaniei! Regina Rania are 42 de ani, este casatorita cu regele Abdullah II bin al-Hussein al Iordaniei si au impreuna patru copiii.

S-a nascut in Kuweit, intr-o familie palestiniana de clasa mijlocie si inainte de a deveni sotia printului Abdullah Rania al Yassin era ocupata cu construirea unei cariere solide, fara nici o tangenta cu viata regala. Pe sotul sau l-a cunoscut la un dineu, iar cinci luni mai tarziu, pe 10 iunie 1993, la doar 22 de ani, s-a casatorit cu acesta. In 1999, regele iordanian Hussein l-a numit pe fiul sau, printul Abdullah – si nu pe fratele lui, primul nascut – mostenitor al tronului. Astfel, la varsta de 28 de ani, Rania a devenit cea mai tanara regina din lume. Ea este considerata si una dintre cele mai frumoase regine ale lumii conform revistei “Vanity Fair”, imaginea ei potrivindu-se mai degraba cu cea vestica, decat cu cea a unei femei din Orient. Nu poarta val, imbraca tinute ale designerilor celebri si nu se teme sa spuna ceea ce gandeste, implicandu-se in numeroase activitati de natura sociala. A lucrat pentru UNICEF si pentru Operation Smile, dar in acelasi timp a investit in Fundatia Jordan River si in Organizatia Femeilor Arabe.

In timpul unei emisiuni de televiziune cu Oprah Winfrey din 2006, Rania vorbeste deschis, fara perdea, despre prejudecatile Islamului si despre rolul femeii in societatea islamica. “Sunt o femeie araba din cap pana in picioare, dar si una care vorbeste limbile de circulatie internationala. Vreau sa spulber conceptia conform careia arabii sunt extremisti si un popor violent sau ca femeile arabe sunt asuprite. Purtarea valului este o optiune personala, insa din pacate oamenii din vest il considera drept un semn de opresiune si slabiciune. Femeile il poarta datorita credintei lor. Ar trebuie sa judecam o femeie dupa ceea ce are in cap, nu dupa ceea ce poarta pe cap”.

Desi traieste o viata glamuroasa, iar casa-i este un palat, regina Rania a dat dovada in repetate randuri de intelepciune si devotament in munca sa pentru a face din aceasta lume un loc mai bun pentru copii, un loc mai frumos, mai drept. Nu se sfieste sa spuna ca ea insesi si-a pastrat sufletul de copil, iar dincolo de lumina reflectoarelor este mai intai de toate mama si sotie, ingrijorata pentru bunastarea celor iubiti. Asadar, regina Rania este dovada vie ca Orientul isi are personalitatile sale in randul femeilor, iar imaginea prost creionata despre libertarea de exprimare a femeii de aici ori despre imposibilitatea de a-si cladi o cariera, este doar o legenda.

O doamna de poveste

9 gânduri despre „Puterea la feminin: Regina Rania a Iordaniei!

  1. Da, ai dreptate in tot ce ai scris. Un om destept este totdeauna direct si modest. Asta ii da eleganta si stil si aduce adevarul la lumina. Totusi , ca in toata lumea si la toate popoarele exista femei realizate si fericite si femei care duc greul
    insatisfactiilor si supunerii. Asta-i viata si sa multumim lui D-zeu pentru tot ce ne-a dat indiferent daca ne place ori nu, venim cu o soarta gata modelata noi nu avem puterea decat sa facem mici artificii. Te pup.

  2. o consider o a doua DIANA ,printesa MARII BRITANII ,care vad acelasi kip frumos si cred ca are un suflet de aur si credinta in Dumnezeu ,mai rar asa femei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s